Ce inseamna a fi un om bun?

Ce inseamna a fi un om bun? A-i ajuta pe semenii tai de fiacare data cand au nevoie de tine? A uita complet de nevoile tale in favoarea nevoilor semenilor? A ierta de fiecare data cand ti se greseste? Daca toate astea inseamna a fi bun, atunci cu adevarat a fi bun inseamna a te lasa calcat in picioare, a renunta la tine, la aspiratiile si sperantele tale.

Dar sa ne fereasca Dumnezeu de oamenii buni care nu se mai lasa calcati in picioare, caci caestia nu au nici un cusur, ei au toate argumenetele lgice in favoarea lor, ei nu pot fi atinsi de rautatea celorlalti.

Dar pentru a fi bun trebuie mai intai de toate sa fii bun cu tine insuti, sa fii tolerant cu tine, sa iti vii in ajutor ori de cate ori ai nevoie de ajutor. Dar oare nu inseamna asta deprecierea spiritului?

Oare nu inseamna a fi bun o decadere din conditia de om? Caci cand se prosteste omul mai mult daca nu atunci cand beneficiaza da toleranta, iertare si indulgenta? Omul nu poate fi cu adevarat om decat in conditiile in care i se impune din exterior, de catre o forta superioara lui, un regim de ordine, disciplina si exigenta care sa il tina in frau, pe fagasul sau natural. Omul scapat de sub control tinde spre dezechilibru, dezechilibru ce nu poate lua decat doua forme: forama pozitiva si cea negativa. Omul dezechilibrat nu poate sa apuce decat inspre Dumnezeu sau inmspre Satana. Care dintre aceste entitati este cea pozitiva si care este cea negativa nu o poate stii decat fiecare om in parte. Daca Dumnezeu il invata pe om a fi iertator, tolerant, a veni in ajutorul semenilor , iar noi am cazut de acord ca toate acestea duc la decaderea omului, atunci in ce masura poate fi Dumnezeu entitatea pozitiva? In ce masura mai poate Dumnezu indruma pe om in directia autointrajutorarii?