Poezie
Zbor singuratic
1 min lectură·
Mediu
Spre nicaieri,
Cu aripile inmuiate in
roua diminetii,
cu buzunarele goale
si cu al meu cuget inarmat
doar cu primare cunostinte
despre viata,
zbor.
Ma trag tot mai tare spre pamant
sentimentele,
uri si iubiri necatalogate ortoepic
de nici un academician.
Adjective fara valuare sintactica
imi umplu viata
si imi impovareaza zborul
cu greutatea mercurului.
Cu avianul,
cu planorul,
cu parapanta,
chiar si in timpul banalului salt
de pe bordura trotuarului,
zbor.
Din zborul razant cu pamantul,
in primavara timpurie,
as vrea sa culeg tomnatice iubiri.
Imi este frica nu de prabusire,
Imi este frica nu de golurile de aer
ci doar de frecarea cu admosfera.
Ma inspaimanta gandul ca,
in frecarea cu aerul,
sa mi se imputineze ar putea fiinta.
001.479
0