Poezie
Putea-va roua?
1 min lectură·
Mediu
Ologit de rautate
si de patima trupeasca
m-am trezit muscat de timp
si de spaima omeneasca.
Ologit de boala sfanta
ce ma-ndeamna sa nu mor
clarului de luna alba
i se face frica noaptea
chiar si de un singur nor.
Am pornit in viata oarba
vanatoarea in zadar
cu capcanele de inimi sa vanez
soricei sentimentali
stelelor sa-i dau in dar.
Misc perdelele de ceata
si-n miscarea ondulata
falfaie grabit un flutur,
ascunzand ziua furata,
care ar iesi din noapte
daca nu ar fi vanat
de gandirile desarte,
de dusmanul inventat.
Iar dimineata,
cand apune luna,
mangaierea stropilor de roua
coboara pe pamant intotdeuna
spre a spala intreaga noapte
de bezna neagra si de soapte.
Oare putea-va roua vreo data
sa spele amara durere toata?
001.442
0