Daniel Aurelian Rădulescu

De ce-ai înlănțuit tot, zile Pe întreg Pământ, luându-i odihnă Pierdut să te privească în tihnă La nesfârșit, Evă, Dalile... De ce te îmbraci mereu în floare Făcând Pământ șip de

M-am gândit să-mi fac viața sul, S-o strâng când simt că prea s-ar pierde, Sau ca s-o curăț, de-i murdară... Depozit s-o pun la scop nul, S-o rotunjesc în pururi verde... Roșu covor s-o întind,

Știți ce-am avut hărăzit cum destin, Sfânt popor așezat în frumoasă de țară ?... Cel ce face etern anotimp primăvară, Singur el masculinul de floare... Florin ! Este visul ascuns de-orice fată,

E gara sinonim cu nostalgie; de la plecări pe linii paralele pierdute-ntr-un refren de șine!... Melodie stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?! E gara sinonim de așteptare; de unul singur,

Ultim zbor de cules floare, Îmbătări de polen, nectar Și-ac smuls din pântec, insectar; Așa din când în când se moare! Cuib de ciocănitoare Cu pui în pomul găunos Ce hulă îl prăvale jos; Așa

... am fost dat afară din suflet, cu mult jargon, înnăclăit în mult de tot hain, să-mi ardă vis pân’ la carbonizat de amintiri de spațiu într-un umblat, mă răstignind să n-ajung la

Cu fiecare zi ce trece Am amintiri tot mai frumoase De tine; de obraji, de coapse, De cum erai cu alții rece, Cum buzele-ți erau ca maci... Ce mai faci? Te văd ca și cum a fost ieri, Cu

Să-mi spui de câte ori te pierzi pe-alei de labirinturi verzi, întunecate... să-ți descui din ceață, frigul să-ți răpui. Să-mi spui când nimeni nu te-aude și-ai vrea să strigi și lumi sunt

... fir dus, mir sus, cast mort, fast... tort șarmant, regret, amant secret aflat; stupoare, mascat eroare... golan!... dat ban... înșelat; mortu’ scuipat, aportu’

Încă sleit, timpul s-așarnă Să frigă mâini, obraji să ardă, Să umple sol, alb să nu piardă O pururi, pură, castă iarnă. Se plimbă-n nori stafii grizate Suflând cu rece picuri-sticlă, Făcând

Nu știu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră, Cu alb, de unde și-a înmuiat culori și cine a stat șevalet, Cum de pictează mii și mii și, pentru ce e ca o glastră… Să încânte ce, pe

Bacilu-și are bacteriofag, la parazit e eritrocita; la nepăsare e ispita... La ură, t-adresezi cu drag. Insecta-ți dă mortal și miere; de-i anofel, sau e albină... De pici ca ele-n plasă, ai

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi Și mâine nici nu s-ar ivi; Deci conuri, n-au fost pân’ la brazi? Și atunci Pământul, din ce-ar fi? Înainte să fi fost eu, eul, La început de tot, ce-am

și asta e poezie?? Epustuflant, impudic transcedental target, Intempestiv elansat în paraelucubrații Inoperante-n uz aquis, logopedit brevet Mercatuind ”off mind” pontic,

E un șuvoi pe strada cu sens unic, toată borne, numerotate începând cu zero, de la minus nouă și văd tot, mai de jos, se înălțând în pâlcuri largi și uniforme leați ce tot sting lumânări,

Te caut la rubrici de ființe dorite, Că poate apari cu tiparul de-un ziar Ce-aude că ești din minuni necitite Mesaj... pe oceane, un strop de cleștar. Te caut febril printre mii de

Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare, În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri; Rămâne un vid, cum golul în stomac și-n mintea schizofrenic... Nu mai e timp s-anini

Stau zile-ntregi, pierdut în timp, Visez, cu ochi deschiși, trecutul; Parcă mai ieri era-nceputul Când ne-ntâlneam, cu suflet ghimp... Ti-am dat un telefon aseară -Tot eu, căci nu mai am

Nu știu de-i simplă revelație, Dar am aflat ce-i nemurirea Sau viața de apoi; când firea Dispare... O elucubrație! M-afund în fizică și legi Ce n-am crezut, n-am înțeles Din bănci de școli...

Dragostea de pământ de țară rămâne o pururea ascunsă, Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă, Un saprofit ce-ți ține hang cât simbioza-i nepătrunsă Și-un neștiut, ori cunoscut,

Gândul improvizează astăzi... ieri, teleportând o adiere de trecut c-o aromă de melancolie ce-o atingi cum pe un nor de puf înmiresmat în iasomie, cu îngeri, ce nu-i știi de-au dispărut și-ți

E lumea plictisită de-atâta poezie Ce curge râuri, fluvii, molcom sau în torent Bătând la porți de glorii în scris de erezie La dogme seculare... Încălcate evident. Cum mai ușor e totul, când

Să îmi spui dulci cuvinte să m-amăgești din nou că dragostea-i în minte cum tonul de-un tablou ce-ar fi la fel, totuna, de n-ar fi o scânteie s-aprindă Soare, Luna și străluciri să deie de-un

Rămân de neșters, neuitat treze amoruri, Chiar platonic de-au fost întâlniri, escapade, Picături de adulter sub ascunse fațade Se păstrând talisman în șiraguri de doruri. În scrinul din minte,