Ne ninge, ne plouă,
Ne boabe de rouă,
Ne sparge tăcerea,
Ne surpă durerea,
Iar inima noastră
I-o punte albastră,
Spre cerul din tine,
Spre luna din mine
Spre lumi ce
Aruncă-mi tăcerea nopții
la picioare,
Depănată pe steaua
inimii tale,
Împletită-n cosițele
lunii.
Închide vocile lumii
în colivie
Și lasă luna să-și răsfire
părul
Peste creștetul
Te-ai contopit cu mine
Încât nu mai știu
Care e ochiul meu
Și care e al tău.
Firele de păr
Ni s-au împletit
Intr-un copac
Mare și puternic,
Inimile noastre
Nu mai vor
Să bată alături
Și
Daca vrei,
Poți sa fii
Eroul meu.
Sa mă salvezi
Când mă vor fura
gândurile,
Sa lupți cu morile de vânt
Când vor încerca
sa mă atace,
Sa faci barieră de munți
Când mă vor chema
Sărută tăcerea dintre noi
Și-ntinde-te pe ea
Ca-n pat de moarte
Și simte-mă
Ca trup din trupul tău
Făcut din coasta ta
În miez de noapte.
Alunecă-mi privirea
Peste cer
Ca să găsesc
