Cântec
Ne ninge, ne plouă, Ne boabe de rouă, Ne sparge tăcerea, Ne surpă durerea, Iar inima noastră I-o punte albastră, Spre cerul din tine, Spre luna din mine Spre lumi ce
Tăcerii
Sărută tăcerea dintre noi Și-ntinde-te pe ea Ca-n pat de moarte Și simte-mă Ca trup din trupul tău Făcut din coasta ta În miez de noapte. Alunecă-mi privirea Peste cer Ca să găsesc
Nocturnă
Aruncă-mi tăcerea nopții la picioare, Depănată pe steaua inimii tale, Împletită-n cosițele lunii. Închide vocile lumii în colivie Și lasă luna să-și răsfire părul Peste creștetul
Poem aproape monstruos
Te-ai contopit cu mine Încât nu mai știu Care e ochiul meu Și care e al tău. Firele de păr Ni s-au împletit Intr-un copac Mare și puternic, Inimile noastre Nu mai vor Să bată alături Și
dacă vrei
Daca vrei, Poți sa fii Eroul meu. Sa mă salvezi Când mă vor fura gândurile, Sa lupți cu morile de vânt Când vor încerca sa mă atace, Sa faci barieră de munți Când mă vor chema