Expansiunea civilizației

-I-II-III- Rostul civilizațiilor este să crească, să exploreze și să se adapteze unor condiții stricte pentru ca specia să supraviețuiască, iar pentru a face toate acestea sunt necesare mii de schimbări în cadrul acestora. Aceste schimbări sunt de natură comportamentală, culturală, tehnologică și câte altele, iar noi teoretic am depășit aceste bariere și ne-am extins civilizația spre alte lumi devenind o civilizație planetară și pe urmă una stelară. În astfel de momente am fost puși față-n față cu un adevăr destul de tulburător: nu eram pregătiți pentru problemele pe care un astfel de statut le implica. Am realizat că avem resurse relativ limitate și era din ce în ce mai nesigur să continuăm cu exploatarea lor, și ca „bonus” a mai apărut și problema suprapopulării, cu tot cu implicațiile ei, măsuri urgente și necesități. Gândind în termeni realiști, am fost norocoși că am găsit o planetă, într-un alt sistem solar, pe care să o colonizăm și să reducem impactul suprapopulării și a efectelor sale negative. Noua planetă colonizată este un super-pământ cam de 2 ori cât Pământul, cu 5 sateliți naturali de dimensiunea lui Marte, iar în apropierea ei se afla o planetă locuită. Problemele au început abia după Terra-formare, când coloniile au avut de înfruntat un pericol venit chiar din centura de asteroizi de lângă noua planetă, Terra Major, mai exact centura de asteroizi Norad, în care își avea sălașul o formă de viață cunoscută ulterior ca insectnorad, și a cărei existență sfidează tot ce cunoaștem despre viață, fiind capabilă să existe în vidul spațiului și să evolueze forțat. Desigur, nici noii noștri vecini cosmici nu au fost încântați de vizita noastră pe Vastal, planeta lor, și a urmat un conflict armat, mic dar cu un impact semnificativ. În cele din urmă am înfruntat pericolele, am învins și am realizat că totuși situația nu era deloc roz, întrucât Vastalienii aveau probleme cu alte specii, iar noi a trebuit să ajutăm la rezolvarea lor pentru a le câștiga încrederea, și nici acum nu putem fi siguri de reușita în acest scop. -I-II-III- -IV- La scurt timp după sosirea sa pe Vastal, Leona s-a-ndreptat spre baza în care a fost ținut Daniel pentru a le întâlni pe Heiliana și Zaia, noile prietene ale camaradului său, și pentru a afla cum le-a rezolvat problemele, printre altele. Ajunsă la bază, Leona „parchează” Cavalerul Stelar chiar lângă zidul exterior al bazei, iese din el și intră pe poartă în timp ce costumul ei de luptă nano-mecanic se retrage în compartimentele special create în acest scop din costumul ei textil. Cine putea efectiv să îl ia, cântărește 80 de tone și nu poate fi condus fără acel costum nano-mecanic, iar în eventualitatea distrugerii, în orice fel, acesta poate fi reconstruit cu ajutorul nano-boților din costumul clasic de luptă. În interiorul bazei se lucrează de zor, iar Zaia și Heiliana au fost total luate de val cu noile lor descoperiri, și surprinse de vizita Leonei. Cele trei cercetătoare au stat puțin de vorbă, și pe urmă s-au apucat de treabă din nou, Zaia și Heiliana au continuat cu studiul lor asupra materialelor genetice furnizate de Daniel, iar Leona s-a pus pe studiat datele primite în timpul zborului. Zaia: Secvența aceea este incompletă, încearcă mai bine cu .... nu aia! Serios, draga mea, chiar nu ai fost atentă?! Heiliana: E mai greu decât pare! Zaia: Concentrează-te, Heilia, este a 30-a genă mutantă creată doar azi! Trebuie să o distrugem! Leona: Vă deranjez, doamnelor? Zaia: Tu ești Leona, corect? Daniel ne-a anunțat că vei veni. Leona: Mă bucur să văd că nu v-ați schimbat odată cu rezolvarea problemelor voastre genetice! Heiliana: Daniel a zis că s-ar putea să apară mici schimbări în aspectul nostru, dar numai începând cu noile generații. Zaia: Lăsând asta la o parte, ce vânt te-aduce pe aici? Leona: O problemă urgentă, niște transmisii cam ciudate primite în timpul zborului, vă supărați dacă împrumut puțin echipamentul vostru? Zaia: În regulă, dar ai grijă, prin spațiul nostru umblă tot felul de pramatii cu mesaje înșelătoare, începând chiar cu Galunienii. Leona: Cine?! Zaia: Galunan este un imperiu galactic puternic, dar cu o conducere coruptă, care vânează, exploatează și distruge specii mai puțin dezvoltate pentru a-și alimenta existența. Au fost pe Vastal cu mult înainte ca eu să mă fi născut și au distrus genetica azur-sapienților după ce au văzut că nu avem nimic util pentru ei. Am fost printre cercetătorii care au examinat daunele și am aflat un adevăr cumplit, eram pe cale de dispariție. Leona: Nu fi ridicolă, Zaia, draga mea! O specie este pe cale de dispariție doar când rămâne fără material genetic variat, iar asta nu este posibil decât dacă numărul populației scade sub un prag critic de 10 000 de indivizi. Zaia: Cu altă ocazie o să-ți explic care au fost cu adevărat daunele provocate de intervenția Galunienilor, acum te mai rog doar atât: Ai grijă la mesajele pe care le recepționezi în timpul zborului prin spațiu! Nu toate sunt ceea ce par. Leona: Bine atunci, să ne întoarcem la treabă! Apropo, Heiliana, ai putea neutraliza mutația nedorită adăugând ... Zaia: Nu, nu, nu, nu! Nu-i da răspunsul, lasă-o să descopere singură! Heiliana: Mulțumesc oricum, acum știu că nu-i nevoie să distrug epruveta! Cele 3 doamne s-au întors la cercetările lor, iar la sfârșitul programului de lucru s-au îndreptat spre casele lor fiecare, doar Leona a rămas în camera specimenului, unde a dormit și Daniel vreme de aproape două luni. Nu și-a finalizat studiul asupra mesajelor și datelor primite, dar este prea obosită pentru a continua. În zorii zilei următoare, Leona se apucă iar de studiu, chiar înainte de sosirea celorlalți. Noile sale descoperiri sunt niște informații care sunt în mare parte contradictorii. Sunt mesaje vocale, toate, și fiecare se referă la Terra Major, unele dintre ele spun că este un paradis care așteaptă să fie descoperit și modelat, iar altele spun că este doar o capcană. Motivul acestei afirmații nu este menționat, ca și cum fiecare dintre cei care o făceau ar fi fost cumva eliminați în timpul transmisiunii, fapt susținut de unele sunete ciudate și stridente din timpul acestor transmisii, sunete care pot fi ușor confundate cu bruiaje. Cu toate neclaritățile, Leona a decis că va renunța la cercetarea lor și va zbura mai des prin spațiu în speranța că va recepționa un mesaj cât de cât clar în care este menționat și motivul pentru care Terra Major ar trebui evitată. Pentru început a concluzionat că și aceste contraziceri între mesaje reprezintă ceva, și că nu ar fi o idee rea să fie pregătiți pentru încă o luptă, fapt pe care nu ezită să-l menționeze într-un mesaj trimis ambasadei. După aproximativ 5 ore de zbor prin spațiu, Leona se întoarce pe Vastal cu noi mesaje de studiat. Zaia și Heiliana au ajuns deja în laborator și au început studiul lor asupra îmbunătățirii leacului pe care Daniel l-a creat pentru azur-sapienți. Fără să le deranjeze prea mult, Leona își reia munca de cercetare cu speranța că va găsi un mesaj în care este specificat clar motivul pentru care toate speciile ar trebui să evite colonizarea Terrei Major, sau este cât de cât descifrabil. Din cele studiate niciunul nu pare să aibă o calitate mai bună decât precedentele, iar la câteva minute după ce a studiat și ultimul mesaj, o explozie a perturbat desfășurarea lucrurilor în laborator, și întreaga bază s-a mobilizat pentru a neutraliza amenințarea, chiar și Leona. La prima vedere acea nouă amenințare era un singur individ care purta o armură corporală la fel ca cea a Leonei, dar de departe mai avansată, fiind clar ca ziua că nu este un Vastalian scăpat de sub control și nici vreun Pământean rasist, iar dacă acea armură seamănă cât de cât cu cea a fetei, creatura din ea este mai înaltă decât tânăra exploratoare cu o jumătate de metru, iar ea are 1,78 metri. Atacatorul distruge cu ușurință armurile soldaților care-l atacă, iar Zaia recunoaște pericolul și o anunță pe Leona că are de-a face cu un Galunian. Leona: Hmm ... Nu pare cine știe ce. Stați liniștiți, dragilor, îl calmez eu pe fraier! Zaia: Ai grijă, draga mea prietenă, este un Galunian, este foarte periculos și în mod natural mai puternic decât tine și mai rapid! Leona: A fost cam aceeași poveste și cu insectnorazii, iar asta nu m-a împiedicat să lupt cu ei. Stai liniștită, îl termin în 2 timpi și 3 mișcări! După această discuție, Leona și-a activat armura și s-a avântat în luptă. Zaia, pe de altă parte, nu este atât de încrezătoare și s-a repezit în laborator pentru a-și lua fiica și a o îndepărta de pericol. Heiliana este deja într-o cameră securizată și urmărește lupta dintre Leona și atacatorul Galunian. Leona: Hei, creatură! Galunianul își întoarce privirea spre ea și aruncă cadavrul din mâna sa, iar fata îl provoacă la luptă într-un mod dezarmant de direct. Leona: Ia vino să te bat puțin! Galunianul se repede spre ea pregătit să lovească cu pumnul, iar Leona oprește pur și simplu lovitura atacatorului prinzându-i pumnul în palma mâini sale și folosind efectul de pârghie, aceasta îl aruncă cât colo. Galunianul se oprește într-un zid, iar Leona se repede la el și îi dă acestuia un pumn în față când încearcă să se ridice, iar asta îi slăbește atacatorului armura preț de câteva clipe. Leona: Asta te-a cam zdruncinat, sunt sigură! Ia să vedem cum arăți tu de fapt. Tânăra exploratoare apucă zdravăn de coiful atacatorului și îl smulge cu totul. Galunianul nu se aștepta la așa ceva, așadar a rămas uimit de reușita fetei. La prima vedere, pielea acestuia este solzoasă și verde, tipic unei reptile, dar la o privire mai atentă acesta este un hibrid între reptilă și amfibian. În zonele în care noi avem păr, el are o protecție osoasă dură, 3 coarne pe cap dintre care două sunt în partea superioară a osului frontal, iar al treilea deasupra nărilor, amintindu-i de rinocerii de acasă, ochii complet negri și dinți conici care-i ieșeau din gură ca și cum ar fi colți de mistreț. Leona: Cu o față ca asta doar maică-ta te-ar putea iubi! În câteva momente coiful se repară singur și se întoarce la posesor, așezându-se singur pe capul acestuia, și lupta se reia. Conflictul devine tot mai încins când Galunianul vede că soldatul cu care luptă are câte un răspuns la fiecare atac al său și o armă pentru fiecare gen de atac. Lasere intense, generatori seismici de impact, gloanțe metalice, aruncătoare de flăcări, grenade de plasmă, arme sonice, capacitatea de a extrage minereu direct din pământ și remodelarea lui, reîncărcare kinetică din impact și scuturi deflectoare, categoric nu este tehnologie Vastaliană. Galunianul și-a dat seama că are de a face cu vreun aliat al acestora, în consecință acesta apelează la cele mai puternice arme ale sale. A subestimat puterea Leonei, dar acum este pregătit să lupte cu ea. Se trag focuri de armă, se apelează la cuțite de plasmă, se protejează fiecare cu scuturi deflectoare și ajung chiar și la lupta corp la corp ... în armuri ... în care forțele lor sunt egale și niciunul nu pare a avea un avantaj semnificativ asupra celuilalt, cu toate acestea, armura Galunianului este mai avansată și are o funcție pe care armura Leonei nu o are, aceasta poate trece prin materie solidă, cu tot cu utilizatorul ei și ce mai atinge. Atacatorul se folosește de acest avantaj pentru a trece chiar prin Leona, nemaifiind obligat să eschiveze atacurile ei, pur și simplu o lasă pe ea să treacă prin el și apoi redevine solid și o lovește pe la spate. Spre deosebire de Leona, Galunianul nu gândește prea mult înainte de a ataca, iar funcția sa de trecere prin solid nu îl protejează de efectul armelor sonice, Leona folosește asta în avantajul ei. Ea provoacă daune dispozitivelor armurii Galunianului, dar acestea se pot repara de la sine, așa că trebuie să se grăbească dacă vrea să facă ceva. În jurul lor soldații Vastalieni trag cât de multe focuri pot în atacatorul Galunian folosind echipamentul construit de Daniel, și pare că scuturile acestuia slăbesc. Arma sonică a Leonei a distrus dispozitivul care-i permitea să treacă prin solide ... fazorul ... iar atacurile cu plasmă ale soldaților Vastalieni provoacă tot mai multe daune generatoarelor de scut. Poate dacă ar fi singură, Leona nu ar putea să-l învingă, cine știe ce alte funcții are armura lui pe care a ei nu le are. Nu are de gând să stea să afle, deci folosește nano-boții din armura ei pentru a aduna minereu din solul bazei și a-l remodela ca ghimpi metalici pe toată suprafața exterioară a mănușilor sale, combinându-le tot odată cu generatorii seismici. Această tactică a pus capăt luptei, armura Galunianului este complet distrusă, iar acesta nu-și mai permite să aștepte până când aceasta se va repara de la sine, și pentru a-și pierde urma, atacatorul aleargă spre intrarea în bază. Doborând ușile acesta aleargă spre laborator urmat fiind de Leona, soldații au rămas în urmă pentru a-i ajuta pe cei răniți. Acum nu mai au problemele de dinainte, au scăpat de hemofilie și au rezistență ceva mai bună la șocuri electrice, dar încă au nevoie de un mediu umed pentru a supraviețuii. Diferențele nu sunt vizibile, așadar Leona poate folosi acest lucru în avantajul său dacă trebuie. La fel ca Leona, Galunianul poartă pe sub armură un costum textil, și tot la fel, frecarea dintre acesta și pielea purtătorului produce electricitate statică. Galunianul simte mirosul Zaiei și a fiicei sale, și forțează ușa camerei de panică. Acesta este în mod natural foarte rapid, nu doar puternic, deci a ajuns în laborator înaintea Leonei, iar când ajunge și aceasta, intrusul o ține pe Heiliana de halatul său și amenință că o va electrocuta dacă aliata sa se va apropia, dar asta nu mai este posibil, și tânăra exploratoare se folosește de asta. Galunianul se simte încolțit și acționează ca atare. Intrusul: Dacă te apropii, o prăjesc! Leona: Vreau să văd! Intrusul: Nu mă joc, o să o electrocutez! Leona: Arată-mi! Dacă ai destul sânge-n ... să nu zic ce ... o să lupți cu mine după ce scapi de ea. Intrusul: Tu ai vrut-o! Galunianul apropie degetul său arătător de capul Heilianei, iar la distanța potrivită între pielea fetei și cea a intrusului se produce un arc electric, la fel ca în cazul lui Daniel și Logon. Spre deosebire de el, Heiliana nu moare, dar senzația tot nu este plăcută și efectul este destul de convingător, iar când intrusul o lasă din mână, Leona trage în el cu două fire electrice cu ghimpi metalici în capete, electrocutându-l pe acesta destul de tare încât să cadă paralizat la pământ. În câteva secunde Heiliana se ridică de pe jos și se îndreaptă spre Leona, la fel și Zaia, iar intrusul încă zace pe jos, conștient, dar pe jos. Leona se apropie de el și își dezactivează armura, nemaifiind nevoie de ea, iar Galunianul este surprins la vederea ei, o Pământeană a reușit să-l învingă. Leona: Nu fi surprins, broscoiule, nu aveai cum să câștigi! Poate dacă nu eram eu prin preajmă. Intrusul: Un Pământean! Imposibil!!! Leona: Chiar așa, pe deasupra sunt și fată, cred că mori de rușine. Intrusul: Cine ar fi crezut că o ființă atât de patetică are destul sânge rece să riște viața cuiva! Leona: Dacă mă gândesc mai bine, o să mori oricum. Leona activează brațul drept al armurii, iar nano-boții îl creează și îl transformă într-o armă pe care exploratoarea o îndreaptă spre capul intrusului. Intrusul: Lupți murdar, cred că începi să-mi placi! Leona: Complimentele nu te scapă, urâțenie! Înainte să mori vreau să știu de ce ați abandonat super-pământul redenumit de noi Terra Major! Intrusul: Această informație nu-ți este de niciun folos oricum: Galunan se extinde și are nevoie de sânge proaspăt. Nevoia este atât de mare încât am renunțat la un super-pământ pentru a o satisface. Ai fi surprinsă dacă ai afla câte civilizații care se extind trag la ea ca moliile la lumină, și se pare că voi urmați. Cea mai mare greșeală a strămoșilor mei a fost că v-au permis să existați. Leona: Ați mai vizitat Pământul în trecut, nu-i așa? Ați încercat să-l prădați, dar cineva sau ceva a fost acolo și v-a alungat. Intrusul: Când specia mea superioară a cercetat planeta voastră, specia voastră patetică se mulțumea și cu resturi. Erați atât de penibili încât nici măcar nu puteați să vânați, dar stai liniștită, nu voi face greșeala de a-ți spune cine v-a salvat. Leona: Nici nu trebuie, deja ai făcut o groază de greșeli, prima a fost să vi aici, și cea mai importantă dintre toate, ți-ai lepădat armura, acum o pot cerceta și pot crea arme mai eficiente. Mai important, datorită ție acum știu sigur că urmează să fim atacați din nou, și dacă eu știu, e doar o chestiune de timp până când află și ceilalți. Intrusul: Mă faci să râd, nulitate ce ești! Cum crezi că veți câștiga războiul? Imperiul Galunan are în componență mii de lumi, al vostru câte are? Leona: Dacă am învățat ceva în ultimul secol este că oricine își subestimează adversarii face o mare greșeală, iar acum o faci chiar tu. Asta la Vista, pocitanie! Leona a decis că nu va mai lungi fără rost discuția, a tras un glonț în capul intrusului, a ajutat la reparații, a trimis informația ambasadei Pământului, iar aceasta și-a trimis un reprezentant să ridice armura capturată și cadavrul soldatului Galunian. La scurt timp după plecarea reprezentantului ambasadei și a echipajului acestuia, Leona își dă seama de la ce a venit explozia, Armura Cavalerului Stelar a fost aruncată în aer de atacator, probabil anticipând că oricine ar fi construit o astfel de mașinărie de război s-a gândit la toate și i-a instalat și programe defensive automate. Leona: Dacă nu aș putea repara asta Spencer m-ar mânca de vie. Heiliana: Daniel a zis că nu vă mâncați între voi!!! Tânăra cercetătoare Vastaliană nu are de unde să știe la ce se referea prietena ei, dar asta nu face situația mai puțin comică în viziunea Leonei care, printre hohotele de râs, încearcă să-i explice sensul afirmației sale. Leona: Nu, draga mea Heli ... Pot să-ți spun Heli? Heiliana: Nu! Leona: În fine, nu mă refeream la faptul că o să facă efectiv asta, este doar un fel de a zice că va fi extrem de furios, o exagerare voită, dacă vrei să-i spun așa. Heiliana: Voi și exagerările voastre! Leona s-a apropiat de armură, a atins-o cu mâna dreaptă și a trimis toți nano-boții în sistemele ei. Aceștia au început reparațiile, se vedea cu ochiul liber cum diverse părți din ea sunt reasamblate și, dacă au fost proiectate pe distanțe mari, aduse de nano-boți, iar fetele se îndreptau spre laborator, unde Zaia le aștepta îngrozită de ce avea să-i spună fiicei sale. Nici Leona nu scapă de o mustrare zdravănă, adică a riscat viața fiicei sale, cum ar putea trece peste asta? Ce urmează să audă este un act criminal groaznic săvârșit de Galunieni, intenția de a comite genocid pentru amuzamentul lor. Leona: Deci, încă o zi încă un bănuț, corect? Păcat că se duce pe reparațiile ... Zaia: Taci din gură!!! Leona: Dar încercam să ... Zaia: Nu vreau să aud nimic!!! Ai pus viața fetei mele în pericol, tocmai după ce te-am avertizat cât de periculos este un soldat Galunian! Leona: Nu avea cum să o omoare cu acel șoc, rezistența voastră a sporit mult de când s-a implicat Daniel. Trebuia să pară că nu-mi pasă doar ca să-l derutez și să câștig bătălia, chiar și minciuna este o unealtă potrivită în război. Zaia: Data viitoare pariază cu viața ta! Pentru a mai calma lucrurile, Heiliana trece la motivul pentru care mama ei a chemat-o-n laborator la o oră destul de târzie. Este aproape miezul nopții și ele încă nu au plecat acasă, reparațiile prin bază au făcut ca timpul să treacă pe nesimțite. Heiliana: Ce ar fi să ne calmăm și să discutăm despre motivul pentru care ne-ai chemat aici? Zaia: Nu trec ușor peste așa ceva, draga mea, dar o să mă ocup de această problemă altă dată, acum avem chestiuni importante de discutat, de-a dreptul vitale! Veniți după mine! Cele 3 doamne se îndreaptă spre un zid în spatele camerei specimenului, zid care se desprinde și se deschide ca o poartă de garaj. În spatele acelui zid fals este o cameră destul de mare cât să încapă toate 3 și încă 5 soldați în costume de luptă. Camera se închide și începe să coboare spre niveluri secrete inferioare, fiind de fapt un lift către un alt laborator, mascat de cel original. Coborârea nu durează mult, deci Zaia începe să vorbească doar după ce ies toți din acel lift. Acea cameră este enormă, ca un depozit de echipamente de genetică avansată. Zaia: Doamnelor, domnilor, atenție vă rog ... în special tu, Heilia, asta este pentru tine în deosebi! Bine ați venit în Incubator, o cameră în care mă întorc cu durere. Heiliana: De ce? Ce se află aici și are legătură cu mine? Zaia: Obligația ta față de civilizația noastră, copilă! Aici a fost crescut viitorul tău soț! Heiliana: Ce?! Ce tot spui acolo? Viitorul meu soț? Cum așa? Zaia: A venit și vremea ta, copilă, vremea ca tu să afli un adevăr care te va marca pe viață, dar cel puțin acum ești cât de cât pregătită pentru el. Trebuie să afli de ce diferențele de vârstă dintre femei și bărbați variază atât de mult, de ce bărbații mor tineri și de ce din mamele care au norocul de a rămâne însărcinate se nasc doar fete. Fără Incubator specia noastră ar dispărea în doar câțiva ani, pentru că depindem de reproducerea alternativă. Leona: Adică clonare?! Zaia: Da, clonare. Pe Vastal se nasc doar fete, toți bărbații sunt clone. Mulți dintre ei au gene instabile și îmbătrânesc prea repede, alții au predispoziție la boli și tot felul de mutații care deseori trec nedetectate. Din nevoi urgente de material genetic acceptăm și erorile, dar de cele mai multe ori aceștia sfârșesc doar ca soldați. Leona: Am impresia că lucrurile se complică și mai mult! Zaia: Așa este, draga mea Leona. Nu mi-e ușor să spun asta, dar nimeni nu are frați pe Vastal, băieții pe care-i numim frați sunt doar clonele care au atins cel mai înalt grad de stabilitate genetică și au fost adoptați, de cele mai multe ori fiind o clonă a tatălui fetei, o clonă stabilă. Heiliana: Vrei să zici că viitorul meu este deja decis?! Nu am de ales?! Zaia: Din păcate, nicio femeie nu are de ales. Bărbații nici atât. Clonele lor poartă, în teorie, genomul original, dar puritatea lor superioară nu este suficientă pentru a vindeca specia noastră, și cu timpul au fost contaminați cu slăbiciunile pe care le avem cu toții, sau mai degrabă le-am avut. Leona: Asta nu înseamnă că Logon trebuia să fi supraviețuit șocului electrostatic? Zaia: Teoretic da, dar procesul de clonare a devenit ineficient, tot mai multe clone dau eroare. Heiliana: Dar ... Mulțumită lui Daniel nu mai trebuie să ne facem griji pentru asta ... Corect? ... Specia azur-sapienților se vindecă ... Nu-i așa? Zaia: Mă doare inima să-ți spun asta, draga mea, dar generația ta mai trebuie să se sacrifice pentru binele nostru comun! Încă o generație de acum are șansa de 100% ca nou-născuții să fie fete, doar fiicele voastre vor putea naște parte bărbătească neclonată. Heiliana: Dar dacă soțul ales de tine nu se potrivește cu mine, cu aspirațiile mele și tot restul? Zaia: Fiecare clonă este repartizată unei femei astfel încât materialul lor genetic să difere cât mai mult, și fiecare este crescut în preajma a ceea ce viitoarea lui soție pare să îndrăgească încă din copilărie, poți număra pe degete cazurile în care nu se potriveau. Toate acestea sunt cauzate de un compus chimic eliberat în atmosfera Vastaliană cu secole înainte de nașterea mea, chiar de către Galunieni. De atunci nimeni nu mai are de ales. Tot mergând prin acel depozit, la un moment dat grupul lor ajunge într-o încăpere special concepută pentru examinarea clonelor, încăpere în care tocmai avea loc un control de rutină al uneia, din întâmplare, chiar clona care avea să-i fie Heilianei viitorul soț. După fiecare examinare, medicii primeau rezultatele aproape instant, iar după ultimele analize clona părea sănătoasă, cu riscuri minore de contactare a vreunei boli. Zaia: Heilia, draga mea, fă cunoștință cu Salo, viitorul tău soț. Cu puțin noroc va supraviețui destul de mult încât să aveți o familie normală. Salo: Deci tu ești perechea mea, nu? Eu sunt Salo, dar presupun că mama ta m-a prezentat deja, sunt clona cu numărul 3.367 a originalului Foro. Nu mă aștept ca relația noastră să fie perfectă, dar pot încerca să o apropii cât mai mult de perfecțiune, cu puțin ajutor și puțină înțelegere din partea ta desigur. Zaia și Leona stăteau de-o parte și asistau în liniște la scena din fața lor, iar după ultima replică a lui Salo, fata și-a întors privirea spre ele și în cele din urmă a părăsit încăperea cu ochii în lacrimi. Salo: Am zis ceva greșit? Zaia: Dă-i timp, dragul meu, o să-și revină! E doar șocată, atât. Leona: Dragă Zaia, știm amândouă că asta nu se va termina cu bine, Salo va trebui să dovedească prin fapte că nu vorbește în dodi, faptul că a fost creat special pentru ea nu este suficient. Zaia: Privește-o ca pe o avertizare, draga mea Leona, Galunan a declarat război oamenilor tăi, și dacă nu câștigați acel război, așa ceva vă așteaptă și pe voi, în cel mai fericit caz! Leona: Atunci o să avem nevoie de tot ajutorul disponibil, o alianță în care trebuie să intre toate lumile din care Galunan a luat tot ce a vrut fără a fi opriți. Zaia: Sunt multe, crezi că vor vrea să vă ajute? Leona: Puterea stă în număr, iar dacă victoria este a celui puternic, atunci victoria aparține celor mai numeroși. Galunan o fi având mii de lumi în componență, dar nu-i aparțin de drept, va trebui să eliberăm câteva, și rând pe rând acestea ni se vor alătura într-un armistițiu temporar împotriva imperiului care-i asuprea. Zaia: îți pui speranța într-o rebeliune, dar acei oameni și-au pierdut de mult dorința de a lupta, și dacă nu, ce-i va face să nu vă atace și pe voi? Leona: „Dușmanul dușmanului meu este prietenul meu.” Vom afla dacă această zicală înseamnă ceva pentru ei. Trebuie să mă întorc la ai mei, tocmai mi-am dat seama ce trebuie să facem pentru a câștiga puțin timp, până atunci fi mama fiicei tale, are nevoie de sprijinul tău, nici ție nu ți-a plăcut când mama ta a decis pentru tine, pe mine personal asta m-ar mai face să uit de tristețe și să reflectez la faptul că nu sunt singura care nu are de ales. Zaia: Bine, așa voi face. Dacă vă putem ajuta cu ceva, nu ezitați să ne cereți! Leona: Voi ține minte, și fi sigură că nu vom renunța fără luptă! Zilele imperiului lor corupt sunt numărate. Tânăra exploratoare și-a refăcut armura corporală după ce nano-boții din ea au reparat Cavalerul Stelar și s-a întors la restul echipei lăsându-i pe Salo, Zaia și Heiliana să-și rezolve problemele de familie. Toți sunt obligați să urmeze un sistem strict pentru a supraviețui și toți au nemulțumirile lor, Heilianei mu-i convine că nu-și poate alege singură viitorul, iar lui Salo nu-i convine că este o clonă, că poate fi înlocuit oricând și că oricând poate să dea eroare într-un fel sau altul. Nu la mult timp după ce Leona a ajuns la bordul Exploratorului Odiseu, un personaj necunoscut și-a făcut apariția chiar între membrii echipajului. Era înalt și acoperit de o armură foarte sumară, aproape semăna cu o simplă haină, și își spunea Argost. Argost: Nu vă temeți, copii, sunt aici să vă ajut! Eu sunt Argost, fac parte dintr-o societate tolerantă, dar nu mai putem sta să privim cum Galunan ne atacă protejații. Trebuie să punem capăt acestui non-sens, nimeni nu merită să sufere astfel! Ca orice oameni precauți și întregi la minte, copiii l-au cercetat mai întâi, folosind tot ce aveau la îndemână pentru a-i afla adevăratele intenții, doar nu era să creadă orbește în cineva sau ceva ce a apărut pur și simplu între ei și i-a încurajat să lupte. Toate testele au confirmat faptul că Argost este un simplu bătrân neînarmat care într-adevăr reprezintă o civilizație evoluată și tolerantă. Intrusul Galunian nu a luat în calcul și faptul că gardienii umanității s-ar putea arăta singuri. Leona: Strămoșii tăi ne-au salvat specia din ghearele lor, nu-i așa? Argost: A fost o luptă pe care aproape am pierdut-o. Daniel: Atunci a venit vremea ca noi să ne plătim datoria și să-i ajutăm pe cei mai mici decât noi! David: Începând chiar cu azur-sapienții Vastalieni. După ce și-a făcut apariția într-un mod misterios și a mărturisit practic faptul că ai lui îi urăsc pe Galunieni, Argost a părăsit nava tinerilor exploratori după un ultim avertisment. Argost: Mă bucur să văd că ați devenit înțelepți, dragii mei, dar fiți atenți la ce vă spun: Acest conflict se va sfârși într-un mod foarte rușinos și veți avea de suferit cu toții într-un fel sau altul! După acest ultim avertisment, Argost dispare pur și simplu, lăsându-i pe cei 5 exploratori îngândurați: Chiar au vreo șansă împotriva imperiului Galunan după ce tocmai protectorii lor aproape au pierdut lupta cu ei? Suferința și rușinea prevestită îi duce cu gândul la faptul că vor pierde războiul, dar oricum trebuie să lupte. Va urma