Sorți schimbătoare (1)

Mulți pretind că duc o viață mizerabilă și au impresia că soarta a fost nedreaptă cu ei, dar adevărul este că o parte din ei joacă rolul de victimă pentru a atrage atenția asupra lor și eventual a câștiga beneficii nemeritate, de la anumite servicii până la bani nemunciți. Eliminându-i pe aceștia rămânem cu cei care chiar au probleme grave și mai rău este că mulți trec neobservați, iar printre aceia cu probleme reale se numără și Dragoș Emilian, un tânăr nu cu mult peste 20 de ani care a câștigat „Marele premiu” la „loteria genetică”. Ultima lui vizită la cabinetul medical a fost doar încă una din încercările lui căznite de a duce o viață decentă, dar numai decentă nu poate fi când pe fișa lui medicală apar 7 boli oribile, unele fiind chiar mortale. Printre acestea se numără: 1) Insensibilitate congenitală la durere. Cei care suferă de această afecțiune nu simt durerea fizică, iar asta îi pune deseori în pericol. De exemplu nu simt durerea atunci când calcă pe un cui sau altceva ascuțit care le provocă o rană la picior, nu simt că se ard în flăcări sau cu metale încinse, nu simt durere nici atunci când își rup oase și nici într-o altfel de împrejurare. Părinții lui Emilian trebuie să fie mereu cu ochii pe el pentru a se asigura că nu pățește nimic. 2) Fibrodisplazie osificantă progresivă. O boală genetică rară care face ca mușchii să se întărească și să devină os, încetul cu încetul. Această boală, ca și altele pe care le mai are, poate fi ținută sub control prin extracția în mod chirurgical a noilor formațiuni, dar nu la infinit, și ca totul să fie mai clar, toate organele corpului au mușchi atașați de ele, chiar și rădăcinile firelor de păr, și toți acești mușchi sunt afectați. 3) Hipertricoză. Nu este o boală mortală, dar tot este o condiție destul de neplăcută și incomodă. Boala mai este numită și „Sindromul Vârcolacului”. Aceasta face ca pilozitatea suferindului să devină excesivă încă de la naștere, făcând să crească păr în exces pe aproape tot corpul. Se poate rade și tunde, dar alte boli nu sunt atât de ușor de ținut sub control. 4) Epidermodisplazie veruciformă. Cunoscută și ca „Boala omului copac”, această condiție genetică face ca pe extremitățile bolnavului, și în unele cazuri pe față, să crească negi duri și închiși la culoare care seamănă cu scoarța de copac. Acești negi pot fi îndepărtați prin proceduri medicale, dar vor crește la loc. 5) Cancer pulmonar. Majoritatea membrilor familiei lui Emilian sunt fumători, iar acesta, chiar dacă nu fumează activ, s-a îmbolnăvit de cancer pulmonar datorită predispoziției sale genetice spre acesta și a fumatului pasiv. 6) Ulcer gastric. Cauzat în principal de hipersecreție acidă și nevoia de a consuma anumite medicamente. 7) Diabet insulino-dependent (diabet de tip 1). Din nou, predispoziție genetică dobândită de la anumiți membri ai familiei sale. Cu astfel de probleme, Emilian este practic condamnat la o viață plină de suferință, însă nu plănuiește să renunțe la speranță prea curând, nu atâta vreme cât poate controla aceste condiții. E nevoie de un stil de viață extenuant de riguros, cu foarte puțin timp liber, și necesită multe tratamente, dar este posibil datorită faptului că așa ceva nu poate trece neobservat de către asociațiile de întrajutorare și cele medicale, care donează mereu banii necesari intervențiilor. Pentru un om cu atât de multe probleme, Emilian este chiar bine dispus, prietenos și îi place să dea o mână de ajutor celor care au nevoie, în măsura în care poate ajuta și doar sub supraveghere strictă. Acesta s-a împăcat cu gândul că nu poate face nimic pentru a-și schimba situația, deci nu stă să-și plângă de milă când viața lui este atât de scurtă, dacă nu poate fi prelungită, atunci o va face lată. În puținul timp pe care îl are la dispoziție, Emilian va încerca tot ce poate să încerce: călătorii, parașutism, cât mai multe experiențe și cât mai diverse. Despre toate acestea scrie într-un jurnal și de fiecare dată încheie cu mențiunea că ar putea fi ultimul lucru pe care îl va scrie, iar la începutul unei noi povești nu uită să menționeze că-i este recunoscător lui Dumnezeu pentru ocazia de a mai încerca ceva în ziua pe care o mai trăiește. În general rutina lui e destul de simplă: tratamente; încearcă ceva nou; scrie în jurnal despre asta și repetă aceeași rutină dacă mai deschide ochii, cu mici modificări care țin doar de noua experiență. În ciuda tuturor acestor dificultăți, Emilian era fericit, un singur lucru mai lipsea, un suflet care să-i fie aproape, viața nu e completă dacă nu iubești măcar o dată. Nu a fost nevoie să aștepte prea mult. Cât era la tratamente a cunoscut o fată pe nume Bălteanu Olivia, cancerul pulmonar era ceva ce aveau în comun. S-au împrietenit și treptat s-au apropiat unul de altul până când au început să se întâlnească tot mai des. Părinții lui Emilian puteau sta liniștiți acum, Olivia îl va anunța pe tânăr dacă se expune unui pericol. Părinții Oliviei erau oameni înstăriți și își permiteau tratamente mai eficiente, așa că fata s-a vindecat mai repede. Relația lor a continuat și a crescut, părinții fetei nu au fost împotriva relației lor, chiar dacă se uitau cu scepticism spre Emilian, nu datorită faptului că nu avea o situație financiară ca a lor, ci pentru că aveau o oarecare bănuială că îi va aduce necazuri Oliviei. Vremea trecea, iar Emilian și Olivia se apropiau tot mai mult în ciuda faptului că tânărul petrecea mai mult timp în spitale, dar a renunțat la drumeții și alte experiențe pentru a fi împreună cu iubita lui. Într-o zi, pe când Emilian ieșea de la tratament, Olivia nu era în sala de așteptare, așa că tânărul a așteptat o vreme și a pornit singur spre casă după câteva minute. Pe drum a aflat de ce Olivia nu l-a așteptat la spital: Un grup de oameni în costume negre o forțau să intre într-o mașină. Aparent aceia erau un grup mafiot din străinătate, vorbeau spaniolă, dar Emilian a înțeles anumite cuvinte și a sărit în ajutorul Oliviei fără să se gândească de două ori. Acesta a luat o piatră cât palma sa de pe jos și i-a dat în cap cu ea unui mafiot, iar acesta și-a pierdut cunoștința pentru o vreme. Zona în care se aflau era prea aproape de un drum public intens circulat, așa că mafioții nu puteau risca să fie văzuți folosind arme de foc, singurul lucru care-i adăpostea puțin de privirile trecătorilor era câte o tufă de spini din loc în loc. Au atacat cu pumnii și cu picioarele, dar au realizat târziu că nu este o tactică prea bună. Emilian nu simte durerea și este mai bine protejat decât ei datorită porțiunilor de mușchi osificați și a pielii sale pline de negi duri, pentru că în acea zi s-a tratat doar de cancer. Când acesta lovea cu pumnii, mafioții simțeau că sunt loviți cu o bâtă, și fără să știe ce se petrece, unul dintre ei voia constant să scoată pistolul și să tragă, dar zgomotul ar atrage atenția celor care trec pe drumul din apropiere, așa că a scos o bâtă din portbagajul unei mașini și l-a lovit pe tânăr peste spate cu ea. Ar fi vrut să-i dea în cap, dar s-a mișcat. Emilian a reușit să o smulgă din mâna acelui mafiot și să lovească cu ea vreo 3 sau 4, care s-au ales cu niște fracturi. Între timp Cortez, cel care era inconștient datorită loviturii lui Emilian, s-a trezit și a sunat un superior de-al lor pentru a-i da raportul. Cortez: Don Bolivar, mă auziți? Bolivar: Sper că ai vești bune, Cortez, eram în mijlocul unei întâlniri de afaceri! Cortez: Don Bolivar, am găsit fata, dar ... Bolivar: Bun, acum nu mai pierdeți vremea și aduceți-o de-ndată! Cortez: Doar că avem o problemă, un tânăr ne-a văzut și a sărit în ajutorul ei! Nu putem trage, am atrage atenția asupra noastră! Și aparent nu simte durerea, deja a rănit destul de grav o parte din membrii grupului! Bolivar: Nu vă mai prostiți și veniți odată! Luați-l și pe el! Tranchilizați-l, legați-l, faceți ce vreți, dar nu mai pierdeți timpul și îndreptați-vă spre punctul de întâlnire stabilit! Cortez: Înțeles, don Bolivar, venim numaidecât. Cortez s-a apropiat de un camarad de-al său inconștient, a luat cheia lăzii în care se afla arma cu tranchilizante și s-a îndreptat spre ea. A scos arma și a tras mai multe săgeți în spatele lui Emilian, una dintre ele a nimerit un loc în care mușchii nu s-au osificat. N-a durat prea mult până când tranchilizantul și-a făcut efectul, iar după aceea l-au legat și pe el și l-au închis în portbagajul unei mașini dintre cele 3 cu care au venit. Cortez: Fir-ai tu de pramatie, ai capul tare! Alvaro, leagă-l și pe el și să plecăm odată de-aici! Alvaro: Am venit doar după fată, ce treabă are don Bolivar cu ciudatul ăsta? Cortez: Nu cred că valorează ceva, dar dr. Diego ar putea avea nevoie de un alt „șobolan de laborator”. După ce i-au trezit pe toți cei care erau inconștienți, Cortez și grupul său de mafioți au pornit spre punctul de întâlnire stabilit în prealabil, unde îi aștepta Bolivar și restul asociaților acestuia. La punctul vamal de trecere vechea mită și puțin noroc au fost suficiente pentru a trece neverificați, nici Emilian și nici Olivia nu erau conștienți pentru a atrage atenția asupra lor. Pentru o sumă oarecare, ofițerii vamali au permis mașinilor să treacă prin punctul vamal fără a fi percheziționate, și de acolo drumul a fost lipsit de alte astfel de probleme. Șoferii primeau indicații chiar de la sediul organizației lor pe unde să meargă pentru a evita controalele autorităților și unde pot opri pentru alimentare, schimbarea șoferilor, pauze de masă și administrarea de somnifere victimelor capturate. Alvaro: E din ce în ce mai greu să-i fac injecții individului ăstuia, în plus pare schimbat! Cortez: Cui îi pasă?! De aici începând nu mai avem de trecut prin puncte vamale și ni se spune de la sediu pe unde trebuie să o luăm pentru a fi în siguranță. Alvaro: Nu te îngrijorează că s-ar putea trezi și face zgomote ca să atragă atenția? Încă avem de condus prin orașe, mai știi? Cortez: Mare lucru, îndeasă-i ceva în gură și leagă-l mai strâns! După pauza de masă grupul și-a continuat drumul urmând în continuare indicațiile primite și evitând pe baza lor toate controalele autorităților. Până au ajuns la punctul de întâlnire a trecut ceva timp, rudele celor 2 tineri au început să-și facă griji, mai ales familia lui Emilian. Părinții lui știau că el este împreună cu Olivia, așa că cea mai logică concluzie ar fi că s-a dus la ea acasă, dar cum este cam prea devreme în relația lor să stea peste noapte la ea, au pornit înspre adresa la care știau că locuiește. Era aproape ora 11 noaptea, iar părinții Oliviei aveau aceeași bănuială. Cele două familii s-au întâlnit pe drum și au discutat. Au rămas șocați aflând că nici unul nici altul nu s-a întors și nici nu a hotărât să petreacă noaptea la celălalt acasă, așa că au anunțat autoritățile. Ofițerii de poliție au căutat peste tot pe unde au primit informații că cei doi tineri își petreceau timpul și peste tot pe unde primeau rapoarte de la oamenii care i-au văzut. În cele din urmă au ajuns în locul din care au fost răpiți, dar au ajuns la concluzia aceasta abia după ce au analizat mostrele prelevate de la fața locului. Ofițerii mai vechi știau că este vorba de o răpire, și încercau să-și dea seama la ce le-ar folosi răpitorilor 2 tineri oarecare cu probleme de sănătate, dar conform protocolului nu puteau spune nimic până la sosirea rezultatelor. În tot acest timp răpitorii avansau pe teritoriul Austriei spre Italia, destinația lor finală fiind Berga, Spania. Rezultatele testelor au venit după mai bine de 24 de ore, timp în care cei 2 tineri au fost declarați „pierduți”, acum este clar pentru toată lumea că au fost răpiți și nimeni nu are nicio idee de ce, nimeni înafară de părinții Oliviei. Toți se pregătesc pentru ce este mai rău. După aproximativ 50 de ore de condus, fără a socoti pauzele, grupul de mafioți a ajuns la destinație. De acolo au preluat sarcina alți oameni de-ai lui Bolivar și i-au transportat pe Emilian și pe Olivia spre laboratorul lui Diego. Când au ajuns au fost așteptați de un colaborator al lui Bolivar, pe nume Pablo, și de oamenii lui. Aceștia făceau parte dintr-o altă grupare, dar finanțau majoritatea experimentelor lui Diego. Alianța lor avea nevoie de fonduri noi, așa că au decis de comun acord să le obțină de la rivali și/sau trădători. De cum au ajuns lângă clădirea laboratorului, asistenții lui Diego așteptau cu scaune cu rotile în care să transporte victimele răpite și în care să le poată lega în caz că se trezesc. Cu Olivia a fost floare la ureche, era adormită, deci ușor de ridicat și transportat, așa că au așezat-o în scaunul ei și au legat-o cu niște curele pentru a nu cădea, dar cu Emilian a fost o cu totul altă poveste. Tânărul era treaz și conștient, dar țeapăn ca un lemn și contorsionat pentru a încăpea în portbagaj. Era legat la gură și strâns legat de mâini și picioare cu sfori care acum erau practic în plus, fibrodisplazia lui a avansat pe parcursul călătoriei îngreunându-i mobilitatea, la fel și epidermodisplazia și hipertricoza, dar acestea două contau mai puțin în această ipostază. De cum l-au văzut, asistenții știau de ce răpitorii l-au luat și pe el. A intervenit în operațiune și Diego avea nevoie de un nou subiect pentru teste, răpirea lui a soluționat două probleme, totuși, Diego are nevoie de subiecți în viață pentru experimentele sale așa că asistenții trebuie să se grăbească pentru că au recunoscut de-ndată simptomele bolilor de care suferă Emilian, și sunt oripilați chiar și ei. I-au dus în laborator pe amândoi și i-au legat strâns în paturi mobile dotate cu curele, chiar și pe Emilian, dintr-un motiv sau altul, după aceea s-a trezit și Olivia când i-a fost administrată o injecție în acest scop. A fost îngrozită de situație, ca oricine de altfel. Chiar și Emilian stătea cu sufletul la gură, n-ar vrea ca iubita lui să pățească ceva, dar abia putea vorbi și nu prea putea să se miște, nici nu cunoștea bine limba spaniolă, doar câteva cuvinte simple, dar aparent Olivia o cunoștea bine. Diego: Ia te uită, mica noastră găină cu ouă de aur s-a trezit! Olivia: Cine ești tu?! Ce vrei de la mine?! Diego: Ia-ți puțin timp și te gândește, draga mea: ce motiv am putea avea să te aducem tocmai în Spania? Olivia: Am în minte motivul, dar nu este prea profitabil, acum dă-mi drumul! Diego: Nu fi așa de sigură! Părinții tăi ar plăti o avere pentru tine. Îi cunoaștem prea bine, și ei pe noi. Olivia: Părinții mei sunt oameni cinstiți, nu se înconjoară cu răpitori și mafioți! Diego: Trebuie să recunosc, mă amuzi. Draga mea, părinții tăi sunt milionari, când i-am cunoscut noi abia trăiau de pe o zi pe alta, și asta a fost cu puțin timp înainte să te naști tu, acum au tot felul de proprietăți, firme pe numele lor și terenuri, de exemplu. Crezi că acestea pot fi realizate în câțiva ani fără a încălca niște coduri morale? Olivia: Nu te apropia de mine! Diego: Eu? Cu siguranță nu, dar de prietenul tău va trebui să mă ocup cât mai repede dacă e să supraviețuiască, așa că te las în grija unui asociat de-al nostru și mă ocup de el. Olivia: Ce vrei să-i faci? Diego: Stai liniștită, draga mea, va fi de mii de ori mai plin de viață când voi termina cu el. Olivia: Stai departe de Emil! Diego: Mă tem că asta nu te mai privește, Olivia dragă. Formalitățile de plată pentru eliberarea fetei sunt făcute de un negociator al grupării în timp ce Diego și Emilian se îndreaptă spre laborator. Tânărul nu se poate zbate și nici nu prea vorbește pe înțeles datorită fibrodisplaziei, nu ajută cu nimic faptul că nu cunoaște prea multe cuvinte în spaniolă. Sperând să-i fie mai ușor, Diego începe să-i vorbească tânărului în spaniolă, fără să știe că acesta nu o vorbește, iar Emilian îi răspunde în română înainte ca amândoi să treacă la o limbă pe care o cunosc suficient de bine pentru a conversa. Diego: Cum te simți, băiete? Pe mine unul mă fascinează faptul că mai trăiești, va fi o provocare să fac teste pe tine. Emil: Ce gunoaie îți ies pe gură, domnule halat? Pentru buna lor înțelegere încep amândoi să vorbească în limba engleză, o știu destul de bine pentru o conversație. Diego și unul dintre asistenții lui au ajuns cu Emilian într-un laborator în care au început să-i facă niște măsurători pe un dispozitiv care semăna mai mult cu o masă și avea destule funcții cât să poată efectua toate acele măsurători. A fost nevoie de 2 oameni să-l ia de pe patul mobil și să-l așeze pe acel dispozitiv, dar avantajul era că nu se putea mișca și nu avea cum să altereze măsurătorile. Diego: Din moment ce sigur nu ai înțeles mare lucru, spuneam doar că apreciez provocarea pe care o reprezinți, cu atâtea probleme câte ai tu mă și mir că mai trăiești. Emil: Ce vreți de la noi? Diego: Nu-ți bate capul cu asta, sunt doar afaceri, pentru ei, în schimb eu vreau să îmbunătățesc condiția umană, să duc umanitatea dincolo de limitele impuse de natură, la un nivel la care nu de mult am văzut cu ochii mei că o creatură biologică poate ajunge. Emil: Ai o minte bolnavă, doctore, stai departe de Olivia! Diego: Interesant, ea a zis același lucru când era vorba de tine, acum dacă tot nu te poți mișca încearcă să și taci! Doctorul a început să facă măsurătorile și să murmure puțin despre rezultate și așteptări. Diego: 1,8 metri, nu va mai fi cazul; 96 kg, probabil de la surplusul de țesut osificat, totuși, după mutație ar putea fi aproape jumătate de tonă sau mai mult. Emil: Ce ai de gând să faci, doctore? Ce-i cu pălăvrăgeala asta? Diego: Stai liniștit, băiete, procesul nu este mortal și vei scăpa de problemele care te apasă acum, sper doar că funcțiile creierului nu vor fi afectate ca și în cazul celorlalți! Puțini au rămas lucizi după asta, dar am îmbunătățit serul după fiecare test, așa că tu ar trebui să te numeri printre cei norocoși. Doctorul scoate dintr-un frigider o canistră de sticlă cam de un litru cu o substanță vâscoasă verde-smarald ușor luminescentă din care ia o mostră pentru niște teste în prealabil, și scote o seringă de 20 mililitri dintr-un sertar al unui birou, pe care o pregătește pentru Emilian. Recoltează o probă de sânge pe care o amestecă cu mostra mai mică din acea substanță și așteaptă preț de 7 sau 8 secunde. Emil: Ce-i aia, doctore? Diego: Frumos, nu-i așa? Îi spun „mutosteron”, un steroid mutagen, mai pe înțelesul tău. M-a costat o avere să-l produc, dar a fost posibil cu ajutorul unui prieten dintr-un loc mai aparte, care mi-a furnizat un agent mutagen suficient de puternic și sigur încât să poată fi folosit pe oameni. Nume ca Arus și Erendor cu siguranță nu-ți spun nimic, dar aceștia 2 m-au ajutat mai mult decât ar putea crede, unul dintre ei fiind creatura menționată nu de mult. Rezultatul obținut din testul de mai devreme este unul pozitiv, Diego poate să treacă la injectarea mutosteronului. Diego: Se pare că reacția aceasta îmi susține teoria, acum pregătește-te să intri într-o nouă eră a evoluției, una în care problemele tale genetice vor fi de domeniul trecutului, pregătește-te de altfel să simți o durere foarte puternică! Emil: Insensibilitate congenitală la durere, doctore, nu simt nimic. Diego pipăie zona gâtului tânărului pentru a afla un loc moale, fără urme de mușchi osificați, pentru a-i administra injecția. Așteaptă câteva secunde, apoi câteva minute și niciun efect advers. Emil: Vezi? Niciun efect, nicio durere! Ai fost tras pe sfoară doctore, sau poate ai greșit formula. Diego: Nu-mi insulta geniul băiete, nu-ți va fi prea bine! După încă 30 de secunde, negii lui Emilian încep să se depigmenteze și să cadă, la fel și părul în exces; mușchii lui osificați încep să revină la normal și începe să simtă durerea. Aceasta este o experiență cu totul nouă pentru el, dar încă nu apar transformările la care se aștepta Diego. Emil: Deci asta e durerea, nu? Neplăcută, dar în mod ironic țin să-ți mulțumesc pentru asta. Ai mei nu vor mai sta cu ochii pe mine ca pe butelie. Diego: Nu încă băiete, nu-mi mulțumi încă! Mai am de lucru cu tine, prima injecție a fost doar un preludiu, mai trebuie să-ți administrez câteva seringi, abia după aceea vei fi perfect. Asistenții lui Diego știu pe de rost ce urmează să se întâmple, lui Emil i se va face foame și va avea nevoie de cât mai multă hrană pentru a supraviețui experimentelor, așa că aduc o masă mobilă încărcată cu tot felul de alimente. Emil începe să simtă foamea, mai ales pentru că nu a avut nicio masă pe drumul spre punctul de întâlnire. Olivia a fost și ea servită, doar nu ar vrea să-și piardă sursa de venit. Emil a fost dezlegat și lăsat să mănânce tot ce poftea de pe masă. Nu putea să fugă nici dacă voia, senzația de foame era prea puternică și îi lua mințile, iar când în cele din urmă se sătura, adormea datorită somniferului din mâncare. Partea cea mai bună era că acum nu mai trebuia să aibă grija dietei sale stricte, de fapt Diego i-a făcut din nou analizele pentru a verifica eficiența mutosteronului său, iar acea „fișă medicală” arăta „clinic sănătos”. Cancer pulmonar? Eliminat! Ulcer gastric? Dispărut! Diabet? Cu siguranță nu! Prima injecție a corectat toate erorile genetice și bolile lui Emilian, dar nu s-a oprit aici. Tânărul dădea semne de transformare lentă, peste noapte densitatea sa osoasă s-a dublat, fibra musculară era mai puternică și funcțiile sale motorii semnificativ mai evoluate decât ale unui om oarecare. Acest lucru l-a fascinat pe Diego, care a decis că va amâna a doua injecție pentru a studia efectele primea. Din dimineața celei de-a doua zi de teste și până seara, mutosteronul din sângele lui Emilian a continuat să-l evolueze forțat, dezvoltându-i simțurile; reflexele; viteza; echilibrul și funcțiile creierului, toate aceste teste fiind făcute într-un mediu controlat și sub amenințarea cu moartea Oliviei dacă tânărul nu se oferă să participe la ele. În a treia zi, Diego nu a observat nicio diferență în dezvoltarea lui Emilian, așa că l-a sedat și l-a legat din nou de patul de operație, după care i-a administrat a doua injecție. De data aceasta a injectat în sistemul lui Emilian o cantitate chiar mai mare, 300 de mililitri de mutosteron. Efectele secundare imediate au fost în mare parte aceleași: durere; poftă incontrolabilă de mâncare; îmbunătățirea unor funcții ale corpului și o ușoară creștere în dimensiuni. Spre deosebire de prima injecție, a doua a avut în plus un oarecare impact în comportamentul tânărului, în ideea că agresivitatea lui a sporit. Ceva mai târziu, alte teste, alte rezultate îmbucurătoare pentru Diego, alte stadii ale evoluției forțate a lui Emilian. Olivia, pe de altă parte, nu a avut prea mare noroc. În camera ostaticilor, Olivia aștepta ca tatăl său să plătească suma cerută de negociatorul lui Bolivar, dar sistemul bancar nu permitea transferul sumelor mai mari de un anumit plafon fără o verificare în prealabil. Suma cerută de negociator era atât de mare încât tatăl fetei trebuia să o împartă în vreo 10 tranșe de plată din care a trimis doar 6. Timpul trecea, se apropia termenul limită pentru trimiterea banilor, chiar și experimentele lui Diego trebuiau accelerate. Subiectul era unul potrivit, compatibil cu noua formulă a mutosteronului, iar această accelerare era foarte costisitoare. Bolivar: Se pare că tatăl tău nu se prea grăbește, domnișoară Olivia! Olivia: Ai fost asigurat că-ți vei primi banii, și mai are timp! Bolivar: Mă tem că nu, draga mea, dacă nu achită azi suma rămasă mă văd nevoit să recurg la metode mai drastice. Olivia: Cum ar fi? Bolivar: Cunosc o matroană, la un bordel nu departe de aici, sigur s-ar bucura să mai aibă o sursă de venit. De altfel, piața neagră a organelor sună bine și ea. Olivia: N-ai îndrăzni! Bolivar: Depinde doar de tatăl tău, și cine știe, poate îi vine mintea la cap și reînnoiește vechea alianță, poate chiar cu o nuntă, a noastră. Olivia: Nu ești zdravăn! Bolivar iese din încăpere râzând de reacția fetei și se îndreaptă spre aripa clădirii în care se află laboratorul lui Diego. Când ajunge acolo observă că tânărul său ostatic a fost supus unui nou „vaccin” și că se bucură de ceea ce doctorul are de oferit. Acum este imprevizibil și orice mișcare l-ar putea alerta, în starea în care se află este prea periculos pentru oricine să se apropie de el. Bolivar: Îmi pare că-l tratezi mai mult ca pe un invitat decât ca pe șobolanul de laborator care este, doctore! Diego: Va merita totul, don Bolivar, acest tânăr este viitorul umanității, iar asta începe cu noi, ca să nu mai spun că ne va aduce bani frumoși la licitație. Bolivar: Ai grijă să fie așa, doctore, experimentul tău m-a costat milioane! Diego: Cu timpul vom recupera totul, nu putem grăbi știința. Bolivar: Pentru binele tău ar fi bine să fie așa! Diego: Ai nevoie de mine, don Bolivar! Bolivar: Nu și dacă te dovedești incompetent. Bolivar pleacă de-ndată ce primește un apel pe telefonul mobil, unul dintre asociații săi dorește să discute ceva cu el, așa că îl lasă pe Diego să-și continue experimentele sperând la rezultate favorabile. Acestea nu s-au lăsat prea mult așteptate. Nu a durat prea mult până când Diego i-a administrat tânărului ultima doză de mutosteron, după care Emilian s-a trezit într-un loc întunecat. Simțea că este legat cu ceva și că este în mișcare. S-a forțat puțin, dar în cele din urmă legăturile lui au fost rupte, iar containerul în care era închis nu a reușit să-l rețină. Când a ieșit la lumină, Emilian a realizat că este schimbat radical și era într-un tren în mișcare prin vagoanele căruia abia se putea deplasa datorită noii sale constituții. Acum avea o înălțime puțin peste 3,2 metri și dădea semne că va mai crește, avea proporții inumane, cântărea în jur de 250 de kilograme și purta doar un costum mulat alb cu pete de sânge care se întindeau de la bărbie până la buric și pe picioare. Acel costum avea găuri din loc în loc, fapt ce dovedea că a avut parte de o luptă înainte de a fi dus în tren, una de care nu-și mai amintește nimic. În mod firesc, a început să o caute pe Olivia, dar a dat doar peste mafioții care trebuie să-l păzească. Aceștia sunt înarmați până în dinți și nu ezită să tragă asupra tânărului atât cu armele lor cât și cu unele dintre cele transportate, inclusiv muniție anti-tanc. Pielea lui Emilian era atât de rezistentă încât gloanțele nu reușeau să o străpungă, chiar și gloanțele special create pentru a penetra armuri de tanc erau ineficiente împotriva lui. Cu această nouă însușire a sa, Emilian s-a năpustit asupra mafioților și i-a decimat în câteva momente. S-a strecurat cum a putut prin toate vagoanele trenului, dar nu a găsit-o nicăieri pe iubita sa Olivia. Din moment ce căutarea sa a eșuat, a sărit din tren forțându-și ieșirea prin peretele unui vagon când acesta a trecut peste un pod. Acel pod era construit peste un canion adânc de vreo 30 de metri pe fundul căruia era un râu. Nu a contat prea mult, apa nu era adâncă decât de jumătate de metru și albia acelui râu era pietroasă. Chiar și așa, pietrele s-au sfărâmat sub picioarele tânărului, iar acesta nu a simțit impactul. Emilian începe să facă niște conexiuni între anumite evenimente și ajunge chiar să înțeleagă pe deplin ce se petrecea. Pe scurt, știa că el nu a fost niciodată prioritatea acestora, doar persoana aflată în locul nepotrivit la momentul nepotrivit care și-a băgat nasul în afacerile lor, ei o voiau doar pe Olivia. Părinții ei erau destul de avuți cât să merite deranjul de a o răpi și transporta mii de kilometri, ei voiau doar bani, deci tatăl ei o fi plătit toată suma cerută, în cele din urmă, iar acum iubita lui se întoarce acasă, mai mult de atât, acum poate și el să plece, așa că a pornit pe jos înspre România. S-a folosit de noile sale aptitudini pentru a călători, acesta putând alerga neobosit pe distanțe extrem de lungi cu o viteză de peste 500 de kilometri pe oră. Nu voia să fie văzut, așa că a călătorit doar noaptea și ziua se odihnea în locuri ferite de privirile oamenilor. I-a luat ceva timp să ajungă acasă, dar și când a ajuns a avut parte de o surpriză destul de neplăcută. Familia lui îi jelea presupusa moarte și chiar țineau o slujbă cu un preot în acest sens. Toți erau convinși că nu are cum să fi supraviețuit atât de mult cu toate problemele pe care le avea, dar după plecarea preotului și a celor invitați la pomană li s-a arătat. Reacția lor era una la care se aștepta, erau îngroziți și uimiți în același timp. I-au pus fel de fel de întrebări și chiar l-au atins pentru a se convinge că este real. Familia lui a reușit cu greu să recupereze actele sale și să dovedească faptul că în ciuda a tot ce credeau ei, Emilian mai trăiește. S-au bucurat nespus de revedere, și s-au obișnuit cu noul Emilian, în cele din urmă, dar tânărul nu a mai auzit nimic de Olivia sau de familia ei, până într-o zi când părinții ei, aflând că Emilian trăiește, au mers la poarta casei sale cu un avocat. Aceștia l-au privit cu dispreț, dintr-un motiv necunoscut lui, și au plecat fără să-i spună nimic după ce i-au lăsat o cutie pe care scria „Ne vedem la tribunal”. Doar avocatul a vorbit cu el, ei au așteptat în mașină. Ilie: Bună ziua! Sunteți cumva d-nul Dragoș Emilian? Emil: Eu sunt! Ilie: Bădean Ilie, avocat. Aveți o citație din partea familiei Bălteanu, în această cutie veți găsi toate detaliile de care aveți nevoie. Fapta în sine, pentru care sunteți chemat în fața judecătorului, constituie o acțiune atât de brutală și dezgustător de imorală încât mi-e silă să o descriu, cu toate acestea vă doresc o zi bună! În acea cutie se afla un plic cu niște poze, o tabletă cu o înregistrare audio-video a faptului pentru care este dat în judecată și o scrisoare în care îi este explicat unde trebuie să caute înregistrarea în meniul acelei tablete, asta pe lângă motivele scrise pe acea foaie de hârtie a hotărârii de a-l da în judecată. Emilian a văzut fotografiile mai întâi și a încremenit pe loc, a citit cu greu acea scrisoare datorită stării în care se afla și nu prea îl lăsa inima, și conștiința, să deschidă acea înregistrare. A fost atât de șocat de imaginile din fotografii încât a avut nevoie de ajutorul altcuiva să deschidă înregistrarea de pe tabletă, și de sprijin moral după ce a văzut imaginile. Nu mai putea să se bucure de noua lui condiție, cât de cât mai bună, după ce a aflat că sângele de pe haina sa nu era al său și nici nu era doar al mafioților cu care a fost nevoit să lupte. A scăpat de bolile care-l nenoroceau, dar cu un preț pe care nu era dispus să-l plătească. -Va urma-