Poezie
Floarea si copacul
2 min lectură·
Mediu
Floarea si copacul
Intr-o zi intr-o padure
Langa un copac batran,se pare,
Urmaream raza de soare,
Ce mangaia un boboc de floare.
Pe o petala lucea un diamant,
Credeam ca-i strop de roua,
Dar lacrimi cad inspre pamant,
Si inima-si rupea in doua.
O-ntreb pe floare de ce plange
Si sufletul in doua-si frange?
Cand in padure ea-i regina,
Si soarele-o iubeste cu a lui lumina.
Cu glasul tremurand floarea-mi vorbeste:
-E-adevarat ca soarele ma iubeste
Si trupul firav si mladios de floare
Mi-l mangaie duios, cu razele de soare.
Dar eu iubesc de ani de zile
Copacul care-l vezi, la cativa pasi de mine.
Rasar in fiecare an langa tulpina lui,
Dar oricat as incerca, de el nu ma apropii.
Rupe-ma te rog de la pamant
Si langa el m-aseaza,
Sa pot sa-i dau sarutul sfant.
Imi spune floarea si iarasi lacrimeaza.
Ruga eu i-am ascultat si o asez indata,
Langa iubitul ei copac,sa moara.
Dar floarea se transforma-n fata,
De-o frumusete rara.
Gingasa ca un boboc de floare,
Cu buze dulci pe fata zambitoare,
Cu ochii verzi ce rad de fericire,
Cu-n trup frumos,nascut pentru iubire.
Copacul ce pan’ atunci parea ca nu clinteste,
Din trunchi si ramuri,incepe si trosneste.
Isi leapada incet scoarta ruginie,
Si-i face semn iubitei,catre el sa vie.
De trunchiul de copac,
Trupul isi lipeste,
Si-n murmur de iubire, ce va dura in veac,
Cu el se contopeste.
De-atunci copacul cel batran,
Iarasi infloreste,
Va fi pe floarea lui stapan,
Si-n adieri de vant,ii spune c-o iubeste.
Dance I.
002.057
0