Poezie
Celui ce trece
1 min lectură·
Mediu
Oprește-te măcar o clipă
ți-o fi calul obosit
poate vrei o fărâmă de pâine
sau un strop de vin
altceva n-am să-ți dau
doar două vorbe de prieten
la un opaiț ce pâlpâie
nici un foc nu-i prea mic
să te încălzească puțin
nici o vorbă nu-i prea săracă
să te încălzească puțin
o să-mi spui ce-i prin lume
o să-ți spun ce-i în mine
știu că nu poți rămâne
așteaptă numai un moment
până-ți pregătesc
merinde de drum
drum bun
drumurile
nu ni se vor mai întâlni
am vrut doar
să fim mai puțin singuri
o secundă cât
o eternitate
001.213
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 101
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Nicoleta Popescu. “Celui ce trece.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-nicoleta-popescu/poezie/85554/celui-ce-treceComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
