Sub colț de lună

oameni buni, îmi vine să strig în gura mare

ăsta e omul pe care-l iubesc!

ce dacă timpul a devenit o temniță,

iar distanța se măsoară în cochilii de melc

între noi fluviul, ape reci și vulcani noroioși

picioarele au obosit, ne dor și e mai ușor cu casa-n spate de când ploile astea ne cam inundă

ce dacă ne naștem la fiecare răsărit și murim bătrâni la fiecare apus, precum Ra

măcar avem iluzoria satisfacție de a fi mai înțelepți seara, sub colț de lună

seara...atunci când îmi vine să strig în gura mare,

oameni buni, ăsta e omul pe care-l iubesc!

(Dana Logigan)