1 fără 2

pe strada pe care treceam timpul își cernea îngerii de lut

blocurile și pietrele dintre ele miroseau a moarte,

iar de pe trotuarele vechi oameni cu fețe de ceară îngăimau silabe ale durerii, respirând la unison ca-ntr-un cor de biserică

de fapt biserica era în ei cu tot cu turle și altare, cu trepte și Dumnezeu

de pe acoperișuri curgeau ploi în ochii lor,

iar clopotele icneau din gâtlejurile lor uscate

mi se părea că pe fiecare chip din mulțime răzbate lumina învierii

niciunul dintre ei însă nu știa cum e să fii martorul numărul 1 al morții

la etajul doi își făcuse cuib o bucată de iad

de data asta moartea nu venise singură

adusese cu ea disperarea fără bilet de adio, rana fără sânge, 1 fără 2

pe strada pe care treceam timpul își cernea îngerii de lut, oamenii cu fețe de ceară încă se rugau, iar eu asistam la prima mea moarte