Matrioșka

Matrioșka e frumoasă

are ochii negri și părul cârlionțat

din pletele ei înfloresc magnolii albe și spice de grâu

poartă rochii vaporoase din mătase de culoarea cafelei cu lapte, iar pe degetul inelar mereu același inel prețios

crede în el precum în legenda verighetei de aur aruncată în mare în timpul ceremoniilor vechi de sute de ani (Veneția… era căsătorită cu Marea Adriatică), însă Matrioșka și-a dăruit sufletul pentru totdeauna

***

Matrioșka iubește

din pieptul ei cresc licornii la asfințitul soarelui, tălmăcindu-i visele, botezându-i inima

iubirea ei are trupul melcat

nimeni și nimic n-o poate ucide

vântul și marea i-au plămădit veșnicia în siliciul cochiliei

***

Matrioșka e înzestrată cu mai multe suflete

fiecare din ele e cuibărit într-unul mai mare

șapte suflete

fiecare cu poveștile lui, cu durerile lui, cu anotimpurile lui

***

Matrioșka e precum un portret în oglindă

n-ai cum s-o simți, n-ai cum s-o atingi, n-ai cum s-o cunoști dacă nu-și deschide ca pe o corfă cu lăcate argintii câte un suflet din primele șase

al șaptelea și cel mai mic e precum o temniță a melopeilor cu versuri albe, a melopeilor cu versuri negre

griul acolo nu există, nici măcar griurile colorate pentru care pictorii își răstignesc clipele pe simeze uriașe

acolo doar raza luminii ajunge și numai ea, Matrioșka, pătrunde toate înțelesurile

***

Matrioșka pășește pe clapele pianului

ascultați-o!

când fruntea ei atinge creasta cerului

când ochii ei ghicesc în urmele umbrelor

când lacrimile ei devin slove însângerate

ascultați-o!

ea e Matrioșka