Poezii

Din albastru purpuriu Timpul își arată colții, Vine norul cenușiu, Nimeni nu adună morții. Bate vântul implacabil, Albe gânduri le împinge Și transformă apa-n sânge. Destinul nu mai e

Nu cer sfinte alaiuri de aramă, Nici stele sau luni sau poeti, Doar o urmă amară de teamă S-aștearnă ai tăi exegeti. Și-o lună vioaie și plină Să încline pe-un drum de-amintiri, Sa rupă

Cu plete de aur, (ce gingaș balaur) Cu voce anostă Zidești o ripostă Mă-ntind spre-mpăcare, Injecții amare Le simt in esență Dementă cadență! În zale și unde, În carouri ascunde Și

Soarele tare al amiezii Îmi topește iluziile Dar coace o nouă speranță Din vidul creat Rasare Ea, Regina, stăpână absolută. Coboară seara Sub amurg violet O simt aproape, Tot mai

Din vârtej de ape veghea răsună, Ochi ațintit spre soare - așteaptă o mumă Un semn, o oftare, disperă, exultă, O voce eterna de neunde ascultă Ramuri de ape Verde sudat, De lacrimă

Cerul azur Prinde contur. Pe aripi de ape Ești tot mai departe. Ești o enigma In orele moarte, O eternitate, O paradigma. Te caut in aer și foc, Iți cer un dram de noroc. Te caut in

Amor terestru În lunatic registru, O rază eternă În unghi de cavernă Împovărează conștiința Și zguduie ființa. O ploaie discretă Stinge o secetă; Apune și luna, Aduce cununa - Corolă de