Poezie

Necunoscutei

1 min lectură·12 august 2004

Mediu

În liniștea întunecată a nopților dintâi

Te-am întrebat în șoaptă de unde-ai apărut,

Te-ai speriat... Mai stai! Te rog frumos, rămâi!

Câți te-au răpit cu vraja eternului sărut?

Și câte mâini profane te-au strâns și te-au lăsat

Să rătăcești prin umbra amarnicei iluzii

Din dimineți în care satinul gol din pat

Þi-a zămislit în pleoape, polare deziluzii?

Ce poluri dezaxate și ce meridiane

Þi-au plâns în talpă umbra săratului delir,

Ce mări te-au îmbrăcat cu umede limane?

Și câte asfințituri ți-au dăruit porfir?

Dar fugi! Ignoră-mi ochiul ce te dezbracă-n taină!

Buzelor mele-n flăcări să nu le guști catranul!

Sunt plin de mâini murdare ce nasc o dulce spaimă-

Albastră voluptate, pe care eu - profanul,

O răspândesc în sânge, în palme și în buze

Uitate pe o coapsă, pe-un sân înfiorat

De aprige săruturi, multiple și obtuze,

Născute doar din teama de-a nu te fi păstrat.

012.322

Dan SÎRBU. “Necunoscutei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-sirbu/poezie/82854/necunoscutei

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

...si, uite asa, se nasc sau nu se nasc povestile de dragoste. pe unde o fi calea de mijloc?