Poezie
\"Kogayon\"
1 min lectură·
Mediu
Am respirat cândva furtuni perene
Trecând sălbatic prin lupi făcuți stindard,
Iar sângele ne exploda prin vene –
Acum sunt focuri care nu mai ard...
Zamolxis ne hrănea cu flăcări albe
Ce-ncătușau ambițiile barbare
Născute-n lăcomii și patimi oarbe –
Treceam prin scrum popoare migratoare.
În munți am învățat ce-i veșnicia
Și de la munți am preluat răbdarea,
În munte ne-am aflat, deci, seminția –
Religia, puterea și onoarea.
Cu toții căutam credința vie
Ascunsă-adânc în lacrimi de cristal
Din care s-a ’ntrupat pentru vecie,
În lupte, ne-ntinatul Decebal.
Damocles, Burebista și Scorilo,
Pe Când ne-au adunat de printre vicii,
Ne-au fost străbuni, iar azi ne sunt exemplu –
Dar nu-i serbăm cu foc de artificii...
Unde sunteți, voi sclipiri arzânde,
Să ne-amintiți că am avut un tron
Ce-a stat în calea Romei furibunde,
Având drept scut un sacru Kogayon?
002301
0