Poezie

Despicat

1 min lectură·13 octombrie 2006

Mediu

stau față în față cu mine

mă uit și nu-mi place ce văd

apoi mă privesc din cealaltă parte

îmi vine să plâng

rațiune care ne bântui când visăm

coboară puțin în suflet să afli

suflete plin de credință și daruri

urcă în minte și Urla de durere

sunt despicat

din mine nu curge sânge

lacrimi durere ploaie și timp

apa vieții mă seacă uscându-mi carnea

cerșesc rațiunii îndurare

cu ochi nemiloși mă privește pervers

grimasă rânjită: gândește

îmi caut ochii cu gândul fără să știu unde sunt

rătacesc în creer și mă regăsesc

mă cațăr întinzând mîna să ating realitatea

palma se umple de credința și daruri

Urlu

în palma mea sufletul nu mai are putere

să Urle

doar scâncet prelins spre neant

întuneric numai

rânjetul rațiunii mai are putere

orbit de credintă si daruri

pălește

se stinge

acum e linste

002.230

Dan Simion. “Despicat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-simion/poezie/208409/despicat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.