dan plesa

mă descompun pe drumul ăsta al întoarcerii lăsând ici-colo câte un os ori o bucată de piele doar părul mi-e mai des ca niciodată ea se ține pe urmele mele adună ce poate are sacul plin si greu

de aici de la mansardă lumea se simte altfel precum o roată pe care o vedem după ce închidem ochii și ne lăsăm brațele moarte ca în piesele acelea unde actorul se închipuie în haine colorate

poate că trăim așa cum am fi vrut ori poate că asta am vrea să spunem lumii oamenilor care trec pe lângă noi împiedicându-se în brațele noastre și privind urât înapoi și socotind dacă să

n-am nevoie de nimic vorbele în care mă ascund îmi sunt suficiente aici mi-am îngropat toate gândurile bune și nefolositoare un punct pe-o hartă pentru care s-au dat mari bătălii n-am să fug

n-am ce să zic vorbele mele sunt scumpe costă mult și de obicei aștept noaptea când le-amestec cu băutură îmi aprind apoi câte-o țigară mă las alene în fotoliu și-mi repet mereu același

există muzica ei muzica prin care privim lumea ca pe o roată cu spițe există locurile ei aceleași clădiri umede și dâmbovița la drept există lumea ei și-i vom cere anii ăștia înapoi cumva

așa am pornit eu la drum de unul singur încercând ici-colo întrebări din care se iveau spaimele acestui clopot pe care îl port de la început ascuns sub haine ca un rod dintr-o altă viață un

eu n-am nici o vină că roadele timpului se văd abia acum am așteptat cu trufie vremea asta în care cântărim prea puțin nu mă mai pot întoarce umbrele au acoperit tot drumul cu pagini albe

ni se strecoară mereu în vorbe gesturile ei fără putința de a înțelege cum ne risipim în felul acesta de care ne aducem aminte privindu-ne mâinile singuri pe străzi când umbrele nopții ne

inima asta a mea crește într-o zi cât altele în zece pentru asta trebuie să devin și eu pe măsura ei așa că îmi petrec nopțile răscolind lucruri ce mi-au fost date spre păstrare voi dormi mai

o tinerețe fără vârstă ca un pahar din care guști puțin și te lași pe spate privind vorbind doar in gând ca și cum i-ai citi dintr-o carte groasă povești de familie iar ea atentă fără

-Poftiţi domnule Preda, poftiţi! Cu una dintre mâini deschise uşa iar cu cealaltă îl impinse încetişor pe domnul Preda înăuntru, apoi intră şi el. -Aşezaţi-vă aici domnule, şi cu un gest larg

așteptăm adânc în trupurile noastre tinere o nouă zi care să ne ridice pe picioare de aici am putea începe să ne adunăm umbrele cât mai aproape lipindu-le chiar pe interior în așa fel ca

ne-am obișnuit să luăm dimineața doze de aer închis de aceea ne trezim târziu și așteptăm în pat ore bune să plece ea și cortegiul ei de umbre care ne amețește și nu putem merge și nu ne

vezi lucrurile nu stau chiar așa te ridici de la masă te-apleci înainte către ceilalți și le spui că n-ai încotro că trebuie să ajungi acasă ca și când ea te-ar aștepta plângand în

\"bețivuli\" e singur și \"paia\" la fel amândoi își poartă sâmbetele prin locurile în care alții râd la stele atunci când se întorc din lungile lor adormiri ne povestesc nouă tot ce-ar