Manuscrisul

-Poftiţi domnule Preda, poftiţi! Cu una dintre mâini deschise uşa iar cu cealaltă îl impinse încetişor pe domnul Preda înăuntru, apoi intră şi el. -Aşezaţi-vă aici domnule, şi cu un gest larg arătă spre fotoliul din fata biroului. Îl lăsă pe Preda să se aşeze apoi ocolind biroul se duse spre o vitrină din sticlă, scoase un buchet de chei, deschise una dintre uşiţe şi luă de pe raft o sticlă de coniac. -Beţi ceva, nu? -Nu, mulţumesc, răspunse Preda. -Ei, nu se poate, trebuie să sărbătorim! Luă doua pahare de sticlă, le puse pe birou şi le umplu până in buza. Unul îl puse în fata lui Preda iar cu celălalt în mână se duse şi se aşeză în fotoliul de piele din spatele biroului. Se lăsă pe spate şi zâmbi cu toată gura. -Domnule Preda, sunt Ioreanu, directorul editurii, şi îşi fixă ochii pe faţa celuilalt, căutând ceva anume parcă. -Noroc, zise iar după câteva secunde şi întinse paharul spre Preda cu un gest legănat. -Noroc, răspunse interlocutorul, luă paharul, îl duse la buze şi sorbi uşor, apoi îl puse înapoi pe masă. -Vă place? -Da, e bun, murmura Preda. -Bănuiam eu, e tot ce se poate găsi mai bun, garantez! Nici nu vă spun cât costă, şi surâse încântat. Celălalt cercetă cu ochii aproape închişi încăperea. Pe masă era aşezat un ziar pe care Ioreanu îl dădu cu mâna la o parte. -Felicitări domnule Preda, reluă Ioreanu după o scurtă pauză! Manuscrisul dumitale e fenomenal! E tot ce-am citit mai bun în ultimii cinci ani. Dar ce zic eu cinci, în zece ani n-am citit nimic mai bun. E un roman perfect, o bijuterie! Felicitări! -Mulţumesc! -Hai povesteşte-mi cum l-ai scris! Trebuie să existe o poveste, ceva în spatele lui. Cum ţi-a venit ideea? -Pai nu prea mai ştiu, că l-am început acum vreo zece ani. Și-am tot scris şi rescris la el până acum câteva luni. -Acum zece ani? Dumnezeule, ţi-a luat ceva, zise directorul, apoi se aplecă şi scoase dintr-o geantă un teanc de foi, pe care le aşeză pe masă şi începu să le netezească cu palma ca şi cum ar curăţa de pe prima pagină nişte firimituri. Celălalt tăcea. -Domnule, sunt împresionat, ce tehnică, ce imaginaţie! Când mi l-a recomandat Cristina, am crezut că glumeşte. L-am luat acasă, l-am citit dintr-o suflare, i l-am arătat nevesti-mii, scriitoare ca şi tine, şi ştiu că mă repet, e fenomenal. Bănuiesc că ai citit Lampedusa, mi-a adus aminte de el, e aceeaşi atmosferă decadentă, aristocratică şi melancolică. Sper ca dumneata n-o să te opreşti aici, şi râse cu poftă! -Apropo, mai ai ceva? Preda ridică privirea şi spuse: -Mai am câteva povestiri, dar sunt neterminate, apoi îşi lăsă ochii in jos, ruşinat parcă. -Aha, făcu Ioreanu. Vreau să le văd şi pe astea. Când crezi că le poţi aduce? Preda păru că nu ştie ce să răspundă, pentru că ridică doar din umeri. -Sper că n-o să lucrezi şi la astea zece ani, şi hohoti iar zgomotos! -Domnule, îţi publicăm romanul, reluă el după o scurtă pauză. Și ca să-ţi mai dau o veste bună, îţi dăm şi cinci la sută din vânzări. De obicei nu dăm mai mult de doi ori trei, dar pentru dumneata fac o excepţie. Nevastă-mea o să-ţi scrie prefaţa. Și să nu uit, vreau contract pe zece ani cu dumneata, tot ce scrii apare la mine la editură. Știi doar, suntem o editură mare, respectabilă. Nu ne jucăm. Se ridică de la masă şi se duse la fereastră unde îşi împreună mâinile la spate. Contemplă câteva secunde parcarea din faţa editurii şi blocurile înalte de vis-a-vis. În parcare se vedeau maşinile editurii. Ce noroc pe el, tocmai la editura lui sa apară asemenea capodoperă. Să vezi lansări, târguri de carte, criticii entuziaşti adunându-i scamele imaginare de pe costum. Zâmbi, profund mulţumit. Îşi îndreptă spatele, îşi trecu degetele prin păr şi se întoarse spre Preda, care părea că vrea sa spună ceva. -Eu ma gândeam să-l iau acasa, că vreau să mai lucrez un pic finalul. -Cum? De ce? E perfect aşa cum e, spuse Ioreanu mirat. Nu văd nimic ce ar mai putea fi modificat, îmbunătăţit. -Păi asta e, e greu de explicat. Nici eu nu am realizat asta până acum câteva zile. Ioreanu îl întrerupse cu un gest al mâinii. -N-ai ce să-i mai faci, e un roman desăvârşit în adevăratul sens al cuvântului. Celălalt se răsuci pe scaun. Părea ca vrea să întindă o mână după manuscris. Ioreanu îl privi cu atenţie câteva secunde. “Hm” făcu în mintea lui. -Bine domnule, dar facem aşa, se învoi Ioreanu. Semnăm contractul şi după aia îl iei. Și mi-l aduci înapoi săptămâna viitoare, ca deja am vorbit la tipografie. Se întoarse, se duse la uşă o deschise şi strigă: -Cristina! Cristina, te rog adu-mi un contract de autor. Apoi se întoarse şi se aseză iar în fotoliu. Peste câteva clipe în încăpere intră o femeie slăbuţă, frumoasă, între două vârste. Părea puţin absentă, dar obrajii îi erau roşii şi plini de viaţă. Intinse câteva foi spre Ioreanu. Acesta le luă şi le puse în faţa lui Preda. Scoase un stilou dintr-un pahar de sticlă si îl puse peste foi. -Mulţumesc Cristina! Femeia ieşi şi închise uşa aproape fără zgomot. -Te-ai gândit la titlu? Că văd ca nu are. Cum celălalt tăcea încurcat, spuse tot el. -Ei lasa că-i găsim noi unul. Te rog, te rog citeşte contractul, e gata pregătit. Întinse degetul mijlociu ca pentru a reaşeza foile, ezită un moment, apoi folosi arătătorul. -Ți-am zis de lansări, târguri de carte, cazare, masă şi bere? Plătim noi tot! Te rog, citeşte contractul, o să vezi că merită. Preda îşi îndreptă spatele apoi se aplecă peste foi. Ioreanu se ridică de la masă se duse către uşă apoi se întoarse către Preda: -Hai că te las să citeşti, revin in câteva minute, şi ieşi trântind uşa după el. Când se intoarse in birou, peste vreo zece minute, Preda era deja in picioare. În mâna stângă ţinea manuscrisul iar cu dreapta aranja foile contractului. -Gata, am semnat, spuse Preda. -Aşa, aşa domnule, asta voiam sa aud! Și în timp ce Preda îşi îndrepta spatele, Ioreanu răsfoi contractul ca din greşala. Pe ultima pagină se vedea o semnatură descifrabilă, lăbărţată. Zâmbi. -Unde te grăbeşti, mai stai te rog, termină-ţi coniacul! Preda, pregătit parcă, luă paharul de pe masă şi îl dădu peste cap. Sosit acasă câteva ore mai târziu, Ioreanu îşi luă nevasta şi copilul şi plecară la munte, unde petrecură tot weekendul. În fiecare zi îşi sună amanta de două ori, amintindu-i că avea cel mai mişto cur din univers şi că weekendul viitor aveau să meargă împreună în delegaţie la un târg de carte. Ca niciodată, îşi întrebă copilul cum îi merge cu şcoala şi îi promise că îi cumpără un xbox. Soţia îl privi cu atenţie preţ de câteva secunde. Se sfătui cu ea apoi încotro aveau să meargă în concediu. Realizară ca au multa nevoie de a petrece timp împreună. Ii promise că va avea grijă de asta. Anul părea bun, vânzarile erau în creştere şi mai aveau şi romanul lui Preda. Luni dimineaţa, în birou, Ioreanu se duse direct la vitrină spre sticla de coniac. Luă şi un pahar, îşi turnă şi apoi se îndreptă spre fereatră. Privi câteva minute bune blocul de vis-a-vis. Arăta ca un craniu imens. Ioreanu se scutură, se desprinse de la fereastră şi se aşeză la birou. Sorbi încet din pahar, plescăi din limbă apoi privirile îi fură atrase în mod curios de ziarul de pe masă. Pe prima pagină era fotografia unui bărbat pe care părea să-l recunoască. -Asta-i Preda, murmură el. Ridică ziarul şi începu să citească: “Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit decedat într-un bloc de pe strada Ursitoarele. Pompierii şi poliţia au ajuns la faţa locului alertaţi de către vecini. Pe scara blocului se simţea un puternic miros de ars. Dinspre unul dintre apartamente se auzea muzica dată la maxim. Vecinii au povestit ca au bătut la uşa respectivă de câteva ori până să cheme poliţia. După ce au spart uşa locuinţei, în bucătaria acesteia a fost găsit, într-o baltă de sânge, trupul neînsufleţit al unui bărbat. Avea venele de la mâini tăiate. Un flacon cu pastile zăcea răsturnat pe podeaua din gresie. Din primele cercetări a rezultat că moartea a survenit în urma pierderii de sânge. În mod curios, lângă cadavru a fost descoperit un lighean plin cu cenuşa unor foi de hârtie arse. Ancheta este încă în desfăşurare şi vom reveni cu amănunte într-una dintre ediţiile următoare.” Ioreanu termină de citit, rămase câteva secunde nemişcat, încremenit, cu ochii aproape ieşiti din orbite. Apoi sări de pe scaun, luă paharul de pe masă şi îl trânti de perete: -Futu-i gura mă-sii!