Dan Norea

Valeria stăpânește excelent știința de a scrie un haiku, folosind cu măiestrie mijloacele artistice specifice genului.
Spuneți-mi dacă vă puteți imagina un poem în care wabi-sabi să ajungă la o asemenea culme:

groapa de gunoi -
proteza de lemn și un bocanc
sfârșesc împreuna

Sau dacă puteți ironiza mai bine lipsa de cunoștințe despre natură a unui orășean:

văr de la oraș-
scormonind râul
după pești la grătar

Valeria, felicitări!

Atât Diviza cât și Tataia au fructificat magistral un omonim mai special \"partide\", care la singular are forme diferite (partid și partidă), dar la plural are forme identice.

Ba, aș putea spune că ultimele două versuri ale lui Tataia pot avea și un înțeles diferit, care nu cred că a existat în intenția autorului - sexul este ceea ce merită partidele de la populație.

Sexu-i principala componentă
Care dă partidelor valoare.

Gigi, bucuros de vizită. Dar nu mă pot opri să-ți spun că nu orice tristih cu structura 5-7-5 e un haiku sau senryu.


Deliman,
\"tăceri de gheață\"- lipsește naturalul. Posibil.
\"ducând\"- verb. Adevărat sută la sută.


Bia,
Cred că am citit undeva despre o categorie estetică, mi se pare că se cheamă \"yo-haku\". Este o caracteristică a poemelor cărora cititorul le poate atribui mai multe înțelesuri. Metoda mai facilă este utilizarea unui joc de cuvinte, de la care (recunosc) nu mă dau în lături. Dar cel mai mult îmi place să sugerez un multiplu înțeles prin mesaj.
În cazul nostru, e mai simplu, datorită titlului (nu-mi place să postez fără titlu), care trimite la La Fontaine.
Tăcerile de gheață se pot datora gerului, sau atmosferei specifice unei înmormântări sau (cel mai plauzibil) faptului că a murit responsabilul cu muzica.
Greierele a murit de ger, de foame sau (o ipoteză îngrozitoare, pe care nici nu vreau să mi-o imaginez) omorât de furnici, dintr-un impuls de răzbunare.
Furnicile din cortegiu sunt triste (în primul caz) sau triumfătoare (în ultima ipoteză).

Vă mulțumesc pentru vizită și semnele lăsate.

Un text bun, serios, cu o notă de originalitate, adusă de fotografiile în jurul cărora se adună textul. Elena (care poartă numele bunicii) și-a intrat în mână, după multă vreme, și ne dă aici măsura talentului ei de prozatoare.

Dar eu am căutat zâmbetele. Și le-am găsit.


După o bătaie zdravănă de la taică-su, bunica a decis că va fi fericită cu bunicul.

S-a măritat și și-a strâns părul. Și așa l-a ținut timp de 70 de ani și 7 copii.

...dar mai ales ce femeie la 48 de ani mai face sex.


Să trăiești, frumoaso!

Ion Rășinaru, m-am uitat cu atenție și ai dreptate. În "Primul cocor", din cele 7-8 apariții, una (cea de la pag.100) e greșită, Roșioru în loc de Rășinaru. Norocul meu este că numele de la pagina de autor e corect, altfel ar fi trebuit să dau o turmă întreagă de miei.
Greșeala nu îmi aparține, de partea întâia, cu poeme premiate, s-au ocupat mai mulți, ultimul fiind Ion Untaru. Eu am tehnoredactat partea a doua. Dar în calitate de coordonator al volumului, îmi asum vina și sunt de acord să dau un miel împreună cu Loredana. Poate îl mâncăm împreună, la proțap.

Am pus la ușă pentru moș,
Ghetuțele -vreo trei perechi-
Iar el le-a aruncat la coș,
Când le-a văzut așa de vechi.
(I-k)

Cizme rupte, fără toc,
Și un bilețel la post:
\"Să le-arunci, căci vreau în loc
Klein, Boss, Gucci sau Lacoste\"

După câte știu, diferența esențială dintre haiku și senryu este că primul surprinde un moment din natură, celălalt din societate (natura umană).
Nefiind vorba de natură, dispare ideea de kigo. Dar restul restricțiilor rămân: 5-7-5 (pentru cei care țin cont), kireji, prezența a două planuri. Pe aceeași linie, dacă în haiku wabi-sabi (declin, etc) este un puternic element estetic, un senryu este cu atât mai puternic cu cât demască o caracteristică negativă a naturii umane. Un strop de umor nu e obligatoriu, dar e recomandabil. În orice caz, nu atât de șocant ca în epigrame, ci mai subtil.

Revenind la oile noastre:
- senryul domnului Sămărghițan este bun, dar poate fi îmbunătățit; după mine, primul vers e inutil (încearcă să stârnească un zâmbet prin combinația Zaraza-san, dar nu contribuie efectiv la mesaj), silabele respective pot fi folosite pentru a explicita mai bine ideea de numărat boabele în vederea impozitării;
- tristihul meu se vrea un senryu; ironizează scriitorii care dau vina pentru insuccese pe oricine (muza, prietenii, condițiile de lucru) numai pe ei nu;
- tristihul Liviei, luat separat, nu mi se pare un senryu; umorul vine din comparația "ploaie nesfârșită" din text cu scrisoarea nesfârșită din imagine; aici e talentul Liviei de a împușca doi iepuri dintr-un foc.

După câte știu, diferența esențială dintre haiku și senryu este că primul surprinde un moment din natură, celălalt din societate (natura umană).
Nefiind vorba de natură, dispare ideea de kigo. Dar restul restricțiilor rămân: 5-7-5 (pentru cei care țin cont), kireji, prezența a două planuri. Pe aceeași linie, dacă în haiku wabi-sabi (declin, etc) este un puternic element estetic, un senryu este cu atât mai puternic cu cât demască o caracteristică negativă a naturii umane. Un strop de umor nu e obligatoriu, dar e recomandabil. În orice caz, nu atât de șocant ca în epigrame, ci mai subtil.

Revenind la oile noastre:
- senryul domnului Sămărghițan este bun, dar poate fi îmbunătățit; după mine, primul vers e inutil (încearcă să stârnească un zâmbet prin combinația Zaraza-san, dar nu contribuie efectiv la mesaj), silabele respective pot fi folosite pentru a explicita mai bine ideea de numărat boabele în vederea impozitării;
- tristihul meu se vrea un senryu; ironizează scriitorii care dau vina pentru insuccese pe oricine (muza, prietenii, condițiile de lucru) numai pe ei nu;
- tristihul Liviei, luat separat, nu mi se pare un senryu; umorul vine din comparația "ploaie nesfârșită" din text cu scrisoarea nesfârșită din imagine; aici e talentul Liviei de a împușca doi iepuri dintr-un foc.

Mulțumesc pentru cadou. :)
Am citit și încerc să rezum părerile lui Anton Peța de pe vremea aceea: \"Eu sint de parere ca in general poezia nu se explica.\" Totuși, cred că părerea e valabilă mai mult când se referă la conținut. Eu n-am făcut decât aprecieri asupra prozodiei, pentru a combate propunerea domnului Dan Tristian.
Promit să nu repet isprava, adică să despic firul în patruzeci.:)

N-am citit nicăieri o recomandare oficială, dar am observat că, în cazul versurilor mai lungi de 10-12 silabe, singura rimă potrivită este cea împerecheată. Aici, recomandarea e valabilă mai mult decât în alte cazuri, din cauza silabei din mijloc: pentru melodicitate, versurile trebuie citite împărțite în două distihuri și atunci ritmul nu mai pare împiedicat din cauza acelei silabe. Practic, e ca și cum două versuri succesive ar forma un catren, cu metrica 7-6-7-6 și rima abcb.
Ori, metoda nu mai poate fi folosită dacă încă din start strofa are rimă încrucișată.

Liviu, scuze, n-am făcut decât să îți explicitez ideea.

Domnule Miclăuș, mulțumesc pentru aprecieri și urarea de succes.
Nu știu dacă e bine să luați ca model haikuul de mai sus. Se bazează pe un joc de cuvinte, ori ocaziile astea nu prea se ivesc în haiku. Eu am căpătat obișnuința la rebus, am preluat-o în epigramă și, foarte rar, mă joc și în lirica japoneză cu cuvintele.

Nae, mă bucur că ți-a plăcut. Nu ești singurul, haikuul a luat locul I săptămâna trecută, la un concurs săptămânal.

Am primit revista Epigrama acum două zile, mă refer la exemplarele pentru CUC. Dar, după câte știu, întâi sunt trimise coletele pentru cluburi și, cu un decalaj de vreo săotămână, cele individuale. Asta o țin minte de pe vremea când primeam și eu revista în calitate de persoană fizică și am constatat decalajul față de alte cluburi.

Domnule Miclăuș (cred că ăsta e numele de familie), japonezii au construit liste enorme cu cuvinte kigo. Printre ele se regăsesc flori, insecte, fenomene meteo specifice unui anumit sezon, dar și altele care pentru noi par mai puțin normale. Un exemplu, adus într-o discuție aici, pe agonia, de către Magdalena Dale: LUNA, fără un alt adaos (de exemplu luna de vară) este un kigo de toamnă. Sperietoarea - la fel. Dacă știi și folosești aceste cuvinte kigo, ai un mare avantaj - aspectul sezonier este rezolvat și poți folosi restul de silabe pentru a construi mesajul.

...să folosești termeni de acest gen în versuri clasice. Dacă o faci, singura variantă ar fi să impui cititorului să citească în limba de origine, în acest caz \"meid in iu es ei\".

Presupunând că, totuși, sugerezi cititorului ideea \"monseur se scrie, monseur se citește\", aici pronunția normală ar fi cu accentul pe \"ma\" și pe \"U\". Din acest motiv (accentul pe \"U\"), rima din varianta originală suferă îngrozitor.

În expresia \"made in USA\", apare între accente o diferență de două silabe. Mitru, ca să împace asta cu ritmul iambic, a rezolvat impedimentul aplicând o presurtare specifică limbii române într-o expresie din limba engleză (Made-n USA), ceea ce iarăși nu pare prea ortodox.
Nae Bunduri, la rândul lui, a revenit la \"made in USA\". Datorită diferenței de două silabe dintre accente, ar fi trebuit folosit un picior de trei (dactil, amfibrah, anapest). Dar asta ar fi schimbat tot textul. Și atunci a preferat un compromis prozodic, o mică aritmie, obligând în \"made\" accentul pe \"de\".

Și toate astea au plecat de la o expresie din limba engleză. Pe care, în concluzie, e bine să le evităm în versurile clasice. Cu excepția cazului în care suntem tobă de engleză.

Liviu, recitindu-ți poezia imediat după ce scrisesem strofa din comm, am constatat că cele două (poezia ta și strofa mea) au ritmuri diferite, deși inițial mi-am propus să fie identice - anapest (picior din trei silabe, cu accentul pe ultima). Așa că am făcut o mică analiză.

Ai o silabă în plus la mijlocul versului. Mai exact, la tine un vers este format din: două picioare de anapest, o silabă neaccentuată (un fel de cezură), alte două picioare de anapest. Dar melodicitatea nu este deloc afectată, pentru că păstrezi ritmul în mod riguros pe tot parcursul poeziei.

Pentru a respecta același ritm, strofa mea trebuie să arate cam așa:

Simt în mine nevoia de un vid absolut,
Sunt mahmur, șapte zile am fumat și-am băut,
Am picioare de ceară și am limba de clei,
Mai încerc o metodă, un exces de femei.

Simt în mine nevoia de-un vid absolut
Sunt mahmur șapte nopți am fumat și-am băut
Am picioare de ceară și limba de clei
Doar atât mai încerc supradoza FEMEI.


Liviu, felicitări pentru o realizare remarcabilă!

Știu că o literă modificată schimbă toată semnificația. De altfel, ideea mi-a venit de la dialogul de pe pagina lui Nelu Gârda, cu \"împinge\" și \"trage\".
Dar proverbul citat este \"Mama împunge și eu trag\". Iar eu am vrut să-l păstrez integral, modificând doar transcrierea. Îmi plac jocurile de cuvinte de genul ăsta, prima oară am scris așa ceva acum cinci ani:

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit
Azi o vedem și-n UE.


Că n-am replici și comentarii, nu-i bai. Explicația e simplă - impresia este că se atentează la sacralitatea noțiunii de \"mamă\". Fiecare se gândește la propria mamă, uitând că în momentul ăsta trăiesc pe pământ câteva miliarde de mame.

Când văd lângă o stea și-o dungă
Cum trei culori sunt așezate
Aș vrea ca țara să ajungă
Al cinze\'șiunulea din state.

Sorin, felicitări și la mai multe! Nu te uita în gura lui Nelu Gârda, el a-nceput mai de curând și încă n-a terminat cu scrisul. Etapele unui scriitor sunt trei: mai întâi citește, pe urmă scrie și la sfârșit publică selecții și antologii din propria operă. :)

Te-am mai întrebat o dată: numele editurii Solaris e o coincidență sau are legătură cu nick-ul tău?

Vali, tare m-am bucurat pentru tine când mi-ai povestit că ai găsit în Vale un epigramist talentat, cu care te întâlnești și te îndemni la scris. Se pare că lucrurile bune nu durează.
Îmi pare rău pentru tine. Îmi pare rău și pentru Mircea Andraș, deși nu l-am cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească!

Iar ție, aprecieri pentru un text deosebit!

Vorbind de tras, un tip haios
Spunea de dama de plăcere,
C-ar fi plăcut și de folos
Să aibă la mijlóc mânere. :)
(Nelu Gârda)

Vorbești aici, în epigramă,
De aparate, cum bag seamă,
Însă mânere, știi și tu,
Doar calul are. Capra nu.