Dan Norea

Din păcate, așa e. De ani de zile încerc să te conving și nu reușesc. :(

Florinel, am citit și răscitit \"Marea tăcere\" și n-am găsit nicio obsesie legată de sex. Probabil ți-ai format părerea după \"Baladierul\". Poate și altele.

Rutul diverselor animale (în special al pisicilor, datorită mieunatului asemănător cu un plâns de copil mic) a apărut în multe alte poeme și nu mi s-a părut de prost gust. E ceva natural, nu încalcă esența haiku-ului.

Dacă ceva e erotic în toată pagina asta, este dușul văduvei. Dar acolo ce îmi reproșez este nu dușul, ci adjectivul \"tulburată\". Că tot veni vorba, poemul ar suna mai bine cam așa:

rutul câinilor –
văduva lasă sapa
și mai face-un duș

Dintr-un haiku erotic, începe să aibă alură de senryu.

Toate conțin un strop de înțelepciune, unele conțin și un pic de ironie, dar \"Culmea consecvenței\" are în plus și un umor subtil, care m-a încântat. Felicitări!

Se pare că avem/ am avut aceeași meserie. În anii aceia mi s-a propus și mie de către ICI București să merg în China, pentru asistență tehnică software, la calculatoarele Felix C-256 exportate acolo. Nu știu de ce s-a anulat plecarea, fie pentru că nu eram membru de partid, fie pentru că eram din provincie.

Așa încât am început lectura textului plin de simpatie colegială. Dar aceasta s-a stins pe măsură ce citeam. O iau pe puncte, analitic, așa cum ești obișnuit:
- multe truisme - \"Chinezii sunt oameni mici de statură\"; \"Toți aveau chipuri serioase, păreau de un calm perfect\"; păi așa sunt toți bicicliștii din lume, care se îndreaptă către serviciu;
- repetiții inutile - \"bicicliști și mașini, care claxonau toate cu mare vacarm de mama focului\", \"Era un vacarm de nedescris de claxoane\";
- contradicții - chinezii ba sunt \"mult mai tineri decât vârsta lor adevărată\", ba au chipurile aspre;
- clișee, printre care se regăsesc unele de sorginte comunistă: \"rezultatul luptei lor milenare cu vitregiile vieții: vânturile, nisipul pustiurilor, veacuri de asuprire\".

Clișeele m-au convins că textul a fost scris pe vremea aceea. Dar atunci nu înțeleg fraza \"cam așa cum era la București pe vremea lui Ceaușescu\".

Am recitit textul de două ori și n-am găsit nici măcar o informație cât de cât interesantă. Din punct de vedere literar, nu mai vorbesc.
Așa încât consider că s-au făcut prea multe comentarii pe marginea textului.

O părere se imprimă
Despre ceata de momâi,
Urmărind cum se exprimă:
E-un guvern de clasa-ntâi!

Recunosc, și eu m-am grăbit să ajung la poantă și, din cauza rimelor, am făcut rabat altor criterii. Dacă am timp, voi reveni asupra catrenului.


Laurone, culmea este că acel \"ci-CÃ\" a introdus o aritmie. Altfel, ideea mi se pare excelentă, merită lucrat un pic la ea.

...prima parte, în care explici că în cronică descrii nu întâmplări, ci impresia pe care ți-au lăsat-o aceste întâmplări. Asta e diferența între literatură și relatarea seacă. Exact aceeași diferență este între fotografie și pictură, începând cu a doua jumătate a secolului XIX. Asta e noutatea pe care au adus-o impresioniștii - au refuzat să transpună realitatea fotografic și au început să aștearnă pe pânză impresii.

Și impresiile care au ajuns până la mine sunt următoarele: te simți bine în cercul scriitorilor de la Helis. În aer plutește o oarecare armonie, dar atmosfera se înviorează din când în când, datorită micilor contre și înțepături. Discuțiile sunt elevate, dar nu lipsește umorul. Cititorului începe să-i pară rău că nu poate fi acolo, alături de voi. Mie, de exemplu, tare mult mi-ar fi plăcut să parcurg secolele de istorie, alături de Dan Elias.

Felicitări pentru o serie de cronici bine scrise, care merită, la un moment dat, adunate într-un volum. Succes!

Florinel, zău că nu-ți înțeleg supărarea. Titlul (destul de șoc, e adevărat) are rolul de a duce cititorul pe o pistă falsă. Pentru că, mi se pare evident, sexul melcilor de pe plajă nu seamănă deloc cu sexul la care se așteaptă un cititor dornic de senzațional.
Singurul sex din grupaj este rutul câinilor. Dar cred că nu e singurul rut întâlnit într-un haiku. Îmi amintesc de rutul melcilor, la Codrin, un haiku de excepție.


Flavia, mulțumesc pentru suport. Ai dreptate, și despre amor se poate vorbi cu umor. Într-un fel, cam asta a fost și intenție mea aici, chiar dacă se pare că nu prea mi-a reușit.


Gigi, bucuros de oaspeți.

Recitind, constat că am greșit silabele: 12-11-10-13. Așa că refac:

Mi-a spus la Judecata de Apoi,
Un înger trist, apatic și cu minte:
\"Păi într-o țară de orbeți ca voi,
Doar chiorul poa\' să fie președinte.\"

Soacră-sa-i deschide uși,
I se poartă cu mănuși,
Însă ginerele-i trist
Că-s mănuși de... pugilist.
(Sorin)

Ai noroc, Sorin, la astă fază,
Când am exilat-o pe dormeză,
Soacră-mea, de zor, se antrenează
Pentru proba de pistol viteză.

Dezamăgirea noastră este veche,
Fiindcă, nu ne fie de deochi,
L-am răsturnat pe unu-ntr-o ureche,
Ca să alegem unul într-un ochi!
(Laurone)

Mi-a explicat la Judecata de Apoi,
Un înger trist, apatic și cu minte:
\"Păi într-o țară de orbeți ca voi,
Numai un chior putea să fie președinte.\"


Laurone, mi se pare mie sau ți-ai schimbat puțin orientarea politică?

Frunză verde și-un dudău,
GH. Oncioiu din Buzău,
Fie bună , fie rea,
Tot îți scoate o măsea.
(I_ka)

Frunză verzulie de pelin,
Ți-a extras și ție un canin?


Eu am amintit strofa respectivă doar pentru frumusețea redării și, mai ales, a durității adevărului exprimat.
Dacă Domnia voastră v-ați gândit că postarea mea ar fi o insinuare îmi cer scuze
(Gheorghe Oncioiu)

Domnule Oncioiu, eu trebuie să-mi cer scuze. Firea mea păcătoasă de scorpion mă face uneori excesiv de suspicios. După aceea urmează pedeapsa, ca acum - sentimentul de vinovăție.
Aveați perfectă dreptate să postați strofa respectivă. Luată separat este o epigramă cât se poate de reușită, cu o construcție bună și cu o poantă șoc în ultimul vers.


Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea!
Fredona la microfon
Nord-americanul John.
(Sorin Olariu)

Zice-americanul: \"Uite eu cum fac,
Pâinea când nu-mi place, cumpăr cozonac.\"

Am citit doar titlul
(Sorin Olariu)

Americanu\',-am auzit în mod frecvent,
Citește titlul și îi e suficient!

Sorin, evident, nu e vorba despre tine! :)


Grijuliu, Guvernul Boc,
A tocmit o precupeață
Care promovează-un loc
... Cu verdeață.
(Marius Bartiș)

Iarba lui, din cimitir,
E mâncată, fir cu fir.


Hai, veniți, vă facem loc,
Dacă veți dori, și mâine,
C-a tăiat cu coasa, Boc,
Și din iarbă și din pâine!
(Laurentiu Ghita)

Plânge-un emigrant, în barbă:
Mi-a tăiat un sfert din iarbă!


îl felicit din suflet pe autor pentru reușită și-l invidiez cu aceeași măsură.
(Alina Mihai)

Mulțumesc pentru aprecieri, dar nu te înțeleg: invidia e un atribut colegial, ori pe tine nu te-am zărit printre epigramiști.:)


o epigramă de colecție, aș spune.
nu îmi rămâne decât să te felicit, Dane, și (eventual) să îmi rod unghiile de invidie :)
(Goea Maria Daniela)

Ei, asta da invidie! De la colegi, mă unge la suflet.


Afară-i toamnă, iarba se usucă,
Deci cel puțin o iarnă mai ramân,
Deși mă copleșește-un dor de ducă:
Mă tem că pe acasă nu e fân.
(Gârda Petru Ioan)

Sunt sincer, Nelu, adevărul nu mă lasă
Să te momesc cu fânul verde de acasă.

Nelu, sunt un pic emoționat. Știi că nu am memorie, dar am impresia că asta e prima steluță primită de la tine.


„Foaie verde și-o lalea,
Fie pâinea cât de rea,
Chiar aici în țara ta ,
Tot ți-o fură cineva.“
(Gheorghe Oncioiu)

Domnule Oncioiu, dacă strofa amintită e o insinuare că așa ceva s-a mai scris, aveți dreptate, dar numai parțial. Versul “Fie pâinea cât de rea” nu e proprietatea Spitalului de urgență, el face parte dintr-o zicală veche, cu tentă patriotică – „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”. Ei au parodiat-o (în mod strălucit, aș zice), eu i-am adăugat un alt simbol al dorului de țară “iarba verde de acasă”.
Mulțumesc pentru vizită și semn.

am citit aici
primul tristih politic -
e Iliescu!

Daniela, nu e vorba de atitudine de domn, motivul e altul: există peste tot un traseu al turistului, unde se aplică alte reguli decât în cartierele de locuit. Pentru a răspunde la întrebări de genul celor puse de tine, trebuie să locuiești efectiv acolo o perioadă de vreme.

Totuși, unde pot, încerc să răspund:
- peste tot, în locuri bătute de turiști, poți discuta în engleză fără probleme, un recepționer sau ospătar din orice țară din lumea asta e obligat să știe engleza; în Germania n-am avut ocazia să discut cu oameni de pe stradă; dar în Paris, da, pentru că nu ne descurcam suficient de bine cu harta; mi-au răspuns în engleză (dacă știau) fără nicio strâmbătură; după mine, atitudinea bățoasă față de limba engleză este mai degrabă la nivel academic, impusă de politică și de un patriotism de paradă;
- câini maidanezi nu există absolut nicăieri; în legătură cu problema asta, îmi amintesc un parc din Praga, unde exista un recipient cu pungi pentru excrementele câinilor; în alte părți n-am văzut așa ceva, probabil stăpânii își iau cu ei o pungă, atunci când își scot cățeii la plimbare;
- vârstnici în metrou? definește vârstnic; handicapații și femeile însărcinate, da, au un tratament special, dar nu prea ajung în metrou; în schimb, vârstnicii pe care i-am văzut erau în putere și numai așa, din politețe, nu le ceda nimeni locul;
- prețurile - ăsta e un capitol important, chiar decisiv; dacă faci conversia în lei, toate prețurile sunt de câteva ori mai mari decât la noi, din mai multe motive: 1. salariile sunt mai mari (dar raportul nu se respectă, evident); 2. în general sunt metropole (și la noi, viața din București e mai scumpă decât în provincie); 3. pe traseele turistice, prețurile sunt cel puțin duble (așa e și la noi în Mamaia, în plin sezon); totuși, să faci tot timpul conversia în lei e cea mai mare greșeală, îți strici definitiv vacanța; trebuie să-ți faci un buget în moneda locală și să te comporți ca atare: dacă îți permiți, bei în centru o bere cu 8 euro paharul; dacă nu, îți cumperi de la supermarket;
- bacșișuri - există localuri care îți taxează separat servitul la masă; acolo nu dai bacșiș; în rest, ca la noi, 10 %; asta în lumea civilizată, în Egipt trebuia să dai bacșiș oriunde, e adevărat că e vorba de sume mici, pentru că sunt foarte săraci; aici merită să amintesc o poveste întâmplată în croaziera pe Nil: ospătarii și cameriștii erau nubieni (o rasă mai serioasă și mai muncitoare decât egiptenii) și, după cinci zile pe vas, ajungeai să-i cunoști; un coleg de excursie a intrat în vorbă cu un nubian și a aflat că peste o lună urmează să se însoare, drept care i-a făcut cadou de nuntă 20 dolari; nubianul i-a căzut în genunchi și a vrut să-l pună naș, atât de mare i s-a părut suma;
- despre mâncare am mai zis câte ceva, dar ce găsești în restaurante nu e totdeauna relevant; de exemplu, găsești pizza peste tot; ce mănâncă englezul la el acasă, n-am de unde ști;
- florile de peste tot sunt adevărate, spre deosebire de legume :)

Nu cred că ești prea mulțumită de răspunsuri dar, repet, la majoritatea problemelor îți poate da un răspuns avizat numai cineva care locuiește acolo. O soluție intermediară este să pleci pe cont propriu. Dar eu am început târziu să ies peste hotare (la 55 ani) și singura soluție ca să văd cât mai multe o constituie circuitele turistice.

super ritmata si cu o buna doza de umor. pacat ca io n-am rabdare cu astea, dar ma bucur cand citesc una buna.
(Leonard Ancuța)

Bătrâne trăgător, și eu mă bucur când citesc asemenea aprecieri. Mulțumesc!


cred că ești sub magia frunzei Elenei

Iarba verde? `N țară-s spini,
Doar pârlog și buruieni,
Tu ai vrea să-i faci Yoghini
Sau poate... vegetarieni.
(milos petru)

Să luăm exemplu de la președinte

Simțind că-n alegeri va pierde,
Promite Băsescu, expertul,
Că frunza Elenei, cea verde,
Va fi pentru unii... desertul.


Lasa-i, Dane, mai usor!

Numai o remarca-n zbor,
La indemnu-ti, se cuvine:
Iarba este tot a lor;
Doar verdele ne-apartine!
(florian abel)

Florian, n-ai dreptate

Am aflat dintr-un raport
De la SRI, în scris:
Verdele e din import,
Căci e verde... de Paris.


nutreț

S-o mănânci, să nu sughiți -
Asta e odată pâine!
Grand merci că mă inviți
Drag amic, între bovine!
(Ion Diviza)

Ioane, ai înțeles greșit

Că nu m-am exprimat prea bine,
Îmi cer și scuze, mă prostern:
Nu te invit printre bovine,
Bovinele sunt în guvern.

Daniela, nu pot spune că am venit cu moralul terminat, pe chestia \"Nu o să ajungem ca ei nici într-o sută de ani!\". Asta se poate întâmpla cel mult prima oară. Ca să o pățești sistematic trebuie să fii masochist. E adevărat, recunosc, n-am avut sentimente de frustrare nici măcar la prima vizită în occident. Dar eu sunt mai bleg de felul meu, mă doare în cot dacă vecinul are vapor, iar eu nici măcar o bărcuță.
În schimb am trăit niște sentimente revigorante în Egipt. Cine spune la noi \"Mai rău nu se poate!\" trebuie trimis neapărat să stea câteva zile într-o țară din lumea a treia.

Totuși, dacă citești printre rânduri, poți remarca în text și niște malițiozități:
- arhitectura haotică în multe cartiere ale Londrei;
- operele furate din patrimoniul țărilor din est - Grecia, Egipt, Assiria etc; în Luvru și British Museum găsești opere mai valoroase decât în muzeele similare din țările de origine; și, crede-mă, am fost și la Parthenon și la muzeul din Cairo; în ultimul, singurele chestii cu care se pot lăuda sunt cele găsite în mormântul lui Tutankamon, în sec XX;
- prezența masivă a negrilor (echivalentul bișnițarilor noștri) în centrul Parisului; n-am mai precizat, dar aceeași prezență aduce, inevitabil, un plus de mizerie;
- toleranța excesivă din Amsterdam, cu tot ce am înșirat acolo;
- intoleranța din Belgia; e adevărat, certurile dintre valoni și flamanzi nu au loc la vedere, pe stradă; dar am dat o mostră despre aroganța unui chelner din Bruges, care spune destul de multe; chiar dacă eram turist, pe clienți n-ai voie să-i iei la mișto;
- precizia hărților din Germania care, pentru a nu scăpa nici măcar numele unei alei, te obligă să te uiți cu lupa; la polul opus, nonșalanța hărților din Paris, pe care nu te poți orienta.

Sunt suficiente? Sunt oameni ca și noi, peste tot se trece pe roșu la semafor, dacă strada e liberă. Și ei au cerșetori. Dar nu încerca să-i înjuri, nu știu cum se face, dar știu toți românește. :)
Aș menționa un lucru, occidentalii nu ne întrec în primul rând la aspectele materiale, ci la nivelul de civilizație. Acolo nu se ceartă oamenii din te miri ce pe stradă sau în trafic. Nu îți taie nimeni calea, pentru că așa vrea mușchiul lui. Lumea e prevenitoare, atentă, zâmbitoare. Dacă vrei să eviți nervii și stressul, singura soluție este să nu le provoci altora. Noi n-am învățat încă asta.

Luchi, zău că n-auzisem de localitatea asta, credeam că e vorba de o expresie gen \"fundul țării\". În condițiile în care trebuie păstrată intactă denumirea, singura soluție este trecerea la picior de trei. Replica lui Gigi Burlacu și cea a Danielei sunt corecte din punct de vedere prozodic. Cea a Danielei mi se pare chiar excelentă, cu excepția folosirii din comoditate a unui nume propriu. Mă refer, evident, la Tanța, pentru că Vântu e cel care aerisește epigrama. :)

Varianta ta, în schimb, nu-mi place. O inserez aici, pentru ca, după următoarea ta modificare, să nu fiu luat drept cârcotaș:

În auto tramvai sau metro\' vei
Găsi numai aer stricat;
Până și-n Fundul Moldovei
E aerul mult mai curat!

Deși au picior de trei silabe, versurile 2 și 4 au accentul pe silaba a doua, iar versul 3 are accentul pe prima silabă. Primul vers se citește (relativ) bine numai dacă desparți \"au-to\", ori eu știu că acolo e un hiat \"a-u-to\".

Voi faceți tărăboi
Dar nu avem regrete,
Ei fură pentru noi
Ca să ne dea pachete.
(milos petru).........................bună!


Un om, având priviri mahmure,
Trântește una drept capac:
\"Să-i îndemnăm mai mult să fure,
Ca să ne dea câte un sac.\"

Felicitări pentru câștigarea unuia din concursuri!
Mulțumiri pentru aducerea la cunoștință. N-am primit încă revista, așa că acum sunt curios la culme, mai mult decât înainte de a afla despre ea.

Daniela, despre accentul lui Elis, pot să-ți spun că s-a mai discutat problema accentului în numele proprii și s-a ajuns la concluzia că nu există o regulă. Deci oricum e bine!
Despre epigrama lui Nelu Gârda, ai dreptate cu \"cu cu\". Dar rimei nu înțeleg ce-i reproșezi. Mie mi se pare corectă.

Flavia, să știi că atunci când ți-am citit titlul \"senryu (fără barză)\" m-am gândit \"Ia te uită, îmi dă peste nas, adică există și senryuri fără berze\". Pe urmă m-am rușinat: \"Dane, te crezi buricul pământului, cine mai ține minte senryurile tale cu berze\".
Adevărul este că mi s-au lipit de frunte ca marca de scrisoare. Prin 2007 am recitat la un simpozion de haiku din Constanța vreo 5-6 senryuri din suită. După doi-trei ani, de fiecare dată când mă întâlnește, unul dintre poeții de acolo mă întâmpină cu gura până la urechi: \"Ia mai zi una cu barza!\".