Dan Norea

Emil, ai dreptate.

Îmi încerc puterile: CASA ALBÃ, care are cea mai deschisă culoare posibilă.

Cornel, încep cu observația ta, ca să nu uit. Ai o ureche nemaipomenită, să nu lași niciodată un pictor modernist să te picteze și să-ți așeze urechea cine știe unde! :) Nu m-am obișnuit nici acum să-mi scandez epigramele, dar va trebui s-o fac.
Propunerea ta n-am putut s-o inserez, pentru că în versul precedent mai exista un \"căci\".

Căci nu aude, dar le potrivește...
Normal, are urechea sub călcâi.

Așa că am modificat și versul precedent și sper că acum sună bine.

Nu prea aude, dar le potrivește...
Normal, căci o ureche-i sub călcâi.

În legătură cu criptarea din anumite epigrame, trebuie să-ți spun că am avut mare grijă să aleg numai artiști supercunoscuți. Când am făcut selecția, singurii pe care i-am mai luat în considerare au fost Rafael, Rubens și Boticelli. Am sărit peste Ingres (cu vioara lui), Signac și Seurat (care îmi plac în mod deosebit), Matisse (cu ia românească)...
E adevărat, îmi făceam griji la Moise, cu cornițele lui din sculptura lui Michelangelo. Dar am aplicat ideea lui Nelu Gârda și acum sper că nu mai există nicio criptare.
E posibil, chiar probabil să continuu ideea într-un nou grupaj. Voi ține seama de observația ta, pentru că într-o revistă sau viitor volum, pozele cu siguranță nu vor mai exista.

Tataie, mulțumesc pentru aprecieri, elogiul dumitale mă onorează peste măsură. Mai ales că vine din partea unei persoane care își menține spiritul treaz la peste 80 ani.
Ceea ce îi urez pentru încă niște zeci de ani !

...poezia despre poezie e diferită de celelalte. Are un caracter ușor didadctic, explicit, are sfaturi, percepte, învățături (sper să nu fie niciun pleonasm pe aici). La ton aduce cu Kipling, e primul care mi-a venit în minte. La prozodie nu, ai păstrat versurile scurte și sprințare, care se adresează unor copii de vârstă ceva mai mică.

Pentru prozodia din prima strofă, sunt convins că se găsesc soluții. Una din ele este să o rescrii în două strofe, ca să nu se piardă nimic, dar să găsești rime complementare. Mi-ar plăcea ca una din cele două strofe să se termine cu:

Poezia este Viață,
Viața este Poezie.

De ce insist să faci modificarea ? Pentru că poeziile tale (asta mai mult decât altele) ar merita introduse în Curicula școlară. Și e păcat ca cineva să-i poată reproșa o imperfecțiune.

Nelu, ai avut o idee teribilă. Mă obseda gândul că epigrama cu Moise nu va fi înțeleasă, nu știam dacă cineva își mai amintește că Moise al lui Michelangelo are cornițe. Mulțam !

Sincer să fiu, nu-mi vine nicio idee, sintagma \"casă ridicată\" nu-mi spune nimic.

Dar nu de asta îți scriu, ci ca să îți sugerez să schimbi încadrarea de la Epigramă la Ghicitoare.

Cred că dacă exersezi, poți face carieră în epigramă. Prima mi-a plăcut cel mai mult, dar nici restul nu-s de lepădat.

Mulțumesc pentru semn și steluță,
Onorat,
Dan Norea

Când beau, scriu mult și bine, pe cuvânt,
Dar versurile nu îmi aparțin,
M-a dat în judecată, cică sânt
Ale producătorului de vin.

tu îmi aduci ciocolată
eu îți tot scriu poezii
trocu-i cinstit dar să știi
vreau ca rest să mă plimbi lumea toată

N-ai cum să fii original,
Și este, cred, foarte normal,
Fiindcă ciocoii vechi și noi,
Fără excepție, sunt boi.

Ștefan Ciobanu, excelentă varianta cu somnul națiunii!

Mulțumesc pentru aprecieri și steluță. Sincer să fiu, de câteva din epigrame sunt chiar mândru.
Onorat,
Dan Norea

Deși te-aprind, - golașe - bruna, blonda,
Surâsul tău arată, negreșit,
Că o privești, ușor dezamăgit,
În baie, dezbrăcată, pe Gioconda.

(Nelu Gârda - Mă refer la fotografie)


Surâsul meu n-ascunde, ci îți spune:
Din câte doamne-n viață am iubit,
Și-au fost și mai cuminți și mai nebune,
Niciuna, zău, nu m-a dezamăgit.

Ca de obicei, ai dreptate. Umorul îți menține tonusul viu, iar agonia îți permite să ai contacte zilnice, în orice moment al zilei (nu ca în alte domenii :)).

Mulțumesc pentru aprecieri, vizita dumitale este o permanentă bucurie.

Ești o bună analistă, îmi place că știi să sesizezi elementele cheie, definitorii. Nu te tentează ideea să devii un comentator profesionist? Adică autor de studii, articole și, de ce nu, de antologii.

...adică mare parte din spusele tale nu sunt valabile numai la români. Doar am intrat în Europa, în special prin reprezentanții noștri, care au plecat la luptă cu sexul înainte și, dacă se nimerește vreo italiancă pe direcția principală de atac, își amintesc poruncile biblice \"să-ți iubești aproapele\".

Aș începe o clasificare. Bărbații sunt de mai multe feluri:
- sex-ologi - cei care studiază sexul; sunt teoreticieni și nu practicieni pentru că, după cum spune și numele, le lipsește un membru inferior;
- sex-agenari - sunt cei care conștientizează cel mai bine lozinca \"Faci, nu faci, vremea sexului trece\", așa că îl practică planificat, lunar sau săptămânal, nu ca în comunism (după nevoi) ci ca în capitalism (după puteri); din cauza asta suspină zilnic \"Ce bine era pe vremea lui Ceaușescu\";
- sex-normali; sunt oameni care fac sex în mod inconștient, ca animalele; aș putea spune că îl fac automat, dar nu spun, pentru că unii îl fac manual; mi-e rușine că am făcut odată parte din tagma asta... și nu mai fac;
- copiii și Tataia, pentru care sexul este ca WC-ul, adică locul pe unde faci pipi; despre alte utilizări, unii au speranțe nedeslușite, ceilalți amintiri estompate.

Cât despre femei, ele sunt mult mai simplu de clasificat. Toate, fără limită de vârstă, sunt în mod natural sex-ologi, adică studiază sexul cu frenezie. Unele fac studii comparative, țineți minte bancul \"Ãsta nu-i din satul nostru\"? Dintre cele mai studioase, unele își publică rezultatele analizelor. Așa a apărut textul de față. Pentru care o felicit pe autoare și îi urez să-și continue studiile încă 50 ani de acum încolo.

S-a măritat cu patru dintre ei
Însă a divorțat numai de trei,
Dar unul știu că a ajuns la cer
Și-acum nu mai pricep: e adulter ?

V-ați legat
De \"culcat\".
N-am putut
Să scriu f...
:)

Fosta mea soție
S-a remăritat.
Dacă ne-am culcat,
Adulter să fie ?

...durerea de a nu mai putea face anumite lucruri pe care le faceai cind esti copil.

Nu trebuie decât un pic de răbdare. În curând vei fi iarăși în stare să faci toate lucrurile pe care le făceai când erai copil. :)

Observ că, dacă în \"drăgălan 1\", umorul era la el acasă, aici a mai scăzut. E o lectură plăcută și interesantă, dar umorul provocat în primul rând de personajul Drăgălan, s-a mai rarefiat. Textul fiind de fapt compus din mici pagini de jurnal, sugerez ceva mai multă autoironie. Orice om inteligent își mai râde din când în când de el însuși, dă-ne și nouă posibilitatea s-o facem. :)

Să vezi, părinte,-aseară, un băiat,
M-a îndemnat să intru în păcat,
Dar spune, oare merită să-l zic ?
Fiindcă era păcatu\'-atât de miic !

Deși prevăd pe-aici o mică dramă,
Mai bine-ți spun, că altfel e belea:
Tu trebui\' să te lași de epigramă,
Căci nu e de acord nevasta mea.

P.S. Colo, glumesc :)