Dan Norea

Nevasta

Văzând acum cât sunt de mulți
Acei ce-o urmăresc atent:
- Ești singurul indiferent,
Tu niciodată nu m-asculți !


Copilul

Azi doamna mi-a-ncălcat conceptul
Acela ce enunță dreptul
De om modern, civilizat:
M-a ridicat și ascultat !

Nelu, dacă înțeleg bine, tu propui să venim cu variante la TOATE epigramele care se publică ? Mie nu-mi place ideea. Cum să vin cu o variantă la ultima epigramă a lui Nae Bunduri, n-aș face decât să scot una mai slabă. Și nu cred că ajută la ceva.
În schimb, la producțiile cu lacune, da, acolo sunt de acord. Pot fi îmbinate cele două idei: a lui Grigore Chitul, de a le comenta critic, pentru a sublinia scăpările și a lui Nelu Gârda, de a propune o variantă care să scoată la iveală sâmburele bun. Dacă există așa ceva, bineînțeles.
De altfel, nu e prima oară când am făcut așa ceva, pe pagina mea. Și nu numai.

Sper să ajute. Adevărul e că e greu ca cineva care trântește catrene ca o mitraleiră să înțeleagă munca din spatele unui catren bun. După ce e gata, cu cât e mai bun, cu atât îți dă impresia de ușurință, de faptul că oricine îl putea scrie.

Eu știu cum se-ncadrează fapta?
Când stânga ta ți-ai neglijat,
Dar a știut ce face dreapta,
Eu cred că nu te-ai înșelat…
(Nelu Gârda)


Pe la urechi ți-adie șoapta
Că falsă-i toată abstinența;
Cu alternanța stânga- dreapta
Ai prins esența!

Mihai, e posibil să ai dreptate, în sensul că tonul poate părea arogant. Aerele de mentor și tonul didactic, la mine cel puțin, nu sunt dovadă că te privesc de sus, ci sunt urmarea zecilor de ani în care am practicat meseria de profesor, în paralel cu cea de inginer.

În privința intenției de a te compromite, aici greșești în totalitate. Bănuiesc că te referi la acea antologie agonia, unde s-a făcut o selecție, au apărut discuții, iar în momentul ăsta nu știu care mai e situația. N-am avut niciun moment intenția de a demonstra că nu meriți să figurezi acolo, mai exact n-am făcut nicio legătură între cele două. Nu am niciun interes să fii sau nu cooptat, nu am susținut includerea sau excluderea ta. Văd că e a doua oară când selecția pentru antologia asta e privită drept motivul unor acțiuni și de fiecare dată, după mine, nejustificat.

DAR... asta fiind situația (pentru că văd că tu faci niște legături pe care eu nu le-am făcut), nu crezi că era momentul să vii numai cu epigrame beton ? Tocmai ca să nu dai apă la moară unora și altora.

Nu mă pot abține. Epigrama lui Nae e excelentă, dar și replica lui Nelu e de milioane.

Se știe-n sat că nu-mi plac \"ele\",
De-aceea-s singur-singurel
Și n-are cine să mă-nșele.
Sau... mă înșel ?

Dacă tot insistă Florinel cu limbile, vin cu o epigramă mai veche.


Dorința fierbinte a unei doamne

- Aș vrea, îmi spune ea cu glasul
înfrigurat, să mi te schimbi !
Ce mult aș vrea să fii ca ceasul !
- Exact ?
- Nu, să ai două limbi !

Ceasornic = ceas + ornic

Metronom

Cred că două într-unul se referă la două magazine într-un singur cuvânt: metro+nom. Singura \"mică\" problemă e că de magazinul nom n-am auzit. :)

Mihai, folosești degeaba cuvinte de genul \"subiectiv\" și \"obiectiv\". În epigramă există multe niveluri de valoare. Poanta, mai bună sau mai rea, dă o doză de subiectivism. Construcția la fel. Mici scăpări de ritm (subliniez mici, nu versuri întregi trecute de la iamb la troheu) mai sunt trecute cu vederea. Aici doar maeștrii își pot da cu părerea. Cine sunt acești maeștri ? Cei care au luat nenumărate premii la concursurile de epigramă: Ion Diviza, Nae Bunduri, Ioan Toderașcu, Iurașcu-Tataia, Ioan Jorz, iar în ultimii doi ani Laurențiu Ghiță, Florin Rotaru, Carmen Chioinea, Cornel Rodean, Vali Slavu, Nelu Gârda... Și evident, cei care au dovedit prin texte teoretice că stăpânesc domeniul: Olariu, Rodean, Bunduri...

Dar, dacă elementele de mai sus sunt discutabile, catrenul selectat de mine pentru lingură este slab INDISCUTABIL. Eu susțin că n-are umor. Dar trecem peste asta. Recitește-l și recitește și definiția rimei (o citez din memorie): \"două cuvinte rimează dacă există identitatea literelor care urmează vocalei din ultima silabă accentuată a fiecărui vers\".
Unde e subiectivismul ?

\"Nu goniți epigramiștii începători, ci ca Hristos, chemați-i să vină lângă voi, să scrie, să învețe\". Nu-i gonește nimeni. Doar îi trimite să mai învețe puțin, să mai citească un pic de poezie clasică, să-și formeze urechea. Și după ce s-au familiarizat cu prozodia, să citească epigrame cât mai multe, ca să înțeleagă modul specific de construcție a unei epigrame, față de un catren obișnuit.
Ca o observație, pe tine nu te includ în rândul începătorilor. Te-am inclus în listă pentru că ai coborât prea mult stacheta (există o limită sub care n-ai voie să cobori) și, în plus, reacționezi negativ la observații, ceea ce dă peste cap toate eforturile de îndrumare a începătorilor veritabili.

Acestor începători le urez succes! M-aș bucura ca lumea epigramei să crească prin sosirea lor. Dar asta e nuanța: să crească, nu să slăbească.

Mitrule, să știi că Nae Bunduri are dreptate. În prozodie, accentele au un rol decisiv. Nu numai ritmul, dar chiar și rima are legătură cu ultima silabă accentuată din vers.
Ori aici, cei cu ureche muzicală (cultivată prin lecturi de poezie clasică), n-au nevoie de teorie, n-au nevoie să scandeze sau să-și pună întrebări: o fi iamb, o fi troheu ? Orice aritmie îi zgârie la ureche.
Și, ca în orice domeniu, există urechi (muzicale) mai sensibile decât altele. Rodean, de exemplu, îți sesizează aritmiile cât ai zice pește, acolo unde alții (printre care și eu) trec cu vederea (pardon, cu auzul).
Așa că, daca ai scăpări de ritm, și nu le-ai \"auzit\", urechea ta muzicală e de vină. Și concluzia e clară: ești afon!

La Urbanism având o treabă
Cu Catedrala din proiect,
Arhiepisopul întreabă:
- Ce rang este acela... tect ?

Scriind catrenul de mai sus
Ai stabilit un nou record:
Toți criticii de-aici i-ai pus
De-acord.

...dar nu în totalitate. Am încercat și metoda propusă de tine, să nu dau replici catrenelor slabe. Dar n-a mers: chiar dacă facem toți la fel, își dau replici între ei. Iar rezultatul e un dezastru pentru că, privit din exterior, lasă o impresie dezolantă despre epigramiștii de pe agonia.

În privința unei cenzuri editoriale, nu cred că e o coincidență faptul că sub domnia lui Orășanu se micșoraseră până la dispariție catrenele slabe. E drept că, după mine, erau oarecum descurajați începătorii cu șanse de a avansa, iar micile tensiuni de multe ori mai mult strică decât ajută.

Pentru că s-au înmulțit exemplele negative, cred că cel mai bine (dar pierzi timp, efort și nervi) ar fi să le atragem atenția sistematic asupra greșelilor. Toți, nu numai editorul.

În legătură cu exemplul tău (te-ai lăsat de șoferie), am un contraexemplu. Mi-am luat carnet la 47 ani, când stângăciile datorate antitalentului erau amplificate de vârstă. Mi se părea absolut imposibil să îmi controlez simultan două mâini, două picioare și ochii în toate părțile. Dar aveam neapărat nevoie de mașină, în interes de serviciu. Și am perseverat, spre spaima celorlalți constănțeni. În primul an am ajuns de 5 ori la Avarii ușoare, lăsând la o parte alte zgârieturi neraportate.
Ei bine, acum cred că am atins vreo 300.000 km, am ajuns nu numai să nu creez probleme, dar să prevăd prostia celorlalți, într-un cuvânt mă simt la volan ca peștele în apă.

Deci se poate, dar cu multă perseverență.

Anchetatorul - Dragoș Vișan

Este trimis de nu știi cine
Să te surprindă în delicte.
Dar ce-o să-i facă el soției,
De-o va surprinde chiar cu tine?


1. Prozodia. Teoretic, rima este îmbrățișată, adica abba. Dar din păcate, bb nu eixstă, \"delicte\" și \"soției\" nu rimează nici din avion.
2. Construcția. E oarecum neclar despre a cui soție e vorba. Până încearcă să se lămurească, cititorului îi piere eventualul zâmbet.
3. Poanta. Dacă, așa cum bănuiesc, soția este a anchetatorului, atunci poanta se găsește în versul 3. Ori regula de aur a unei epigrame este ca poanta să te pocnească în versul 4, chiar în ultimul cuvânt dacă se poate.
4. Epigramele propuse de Viorel Vrânceanu se încadrează în categoria \"Definiții\". Ori în acest caz, ideea este să surprinzi un atribut general al \"meseriei\" (al temei). Ori nu se poate spune că un anchetator își găsește tot timpul soția în pat cu cineva, în timpul anchetei. Probabil niciodată, soțiile anchetatorilor sunt foarte grijulii.
Dacă ultimul punct e mai de finețe, restul sunt importante și până nu rezolvi carențe de genul ăsta, catrenul nu se poate numi epigramă.
În principiu, excluzând o inspirație de moment, o epigramă ar trebui să îți ia, după ce ai deja poanta în cap, câteva ore bune de căutări, în care schimbi de câteva ori rimele, metrica, chiar ritmul uneori.
Încerc să vin cu o sugestie.


Este trimis de-un reclamant
Să te surprindă în flagrant,
Dar te-a găsit, stupefiat,
Chiar cu soția lui în pat.

Oare nu e prima doamnă
Însăși doamna cu o coasă?
(Nelu Gârda)

Păi aicea este crima,
Cea cu coasa nu e prima,
Fie vară, fie toamnă,
Este ultima ta doamnă.

Găina noastră ce se ouă
În haosul fără de lege,
Mai bine-ar fi să facă două...
Ca să avem de unde-alege.

M-au agățat mamă și fiică,
Le cam despart treizeci de ani,
Eu aș alege-o pe-aia mică,
...Dacă-mi dă prima doamnă bani.

Deși nu mi-am dorit-o, subsolul textului a ajuns gazda unor mici dispute. Le iau pe rând.


Laurone, presupunerea că Jupp \"s-a speriat la gandul că noua antologie va apărea fără el\" nu își avea locul aici. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru faptul că este numai o presupunere, a ta. Eu nu cred în ea.
Pe de altă parte, dreptul la nuielușă de care vorbești există deja. Nu ne împiedică nimeni să criticăm textele sau replicile mai slabe dar, mai ales, să dăm un sfat acolo unde simțim că se poate îndrepta ceva.


Petru Miloș, \"Un epigramist bun poate scoate o epigramă de antologie și o grămadă de rebuturi.\" Ai dreptate, dar compară rebutul unui epigramist bun cu mostrele de mai sus și vei vedea o diferență ca de la cer la pământ. Citatele mele dovedesc faptul că nu a existat nici cea mai mică strădanie de a învăța ceva.
\"Dan zice să fie premiați cu lingura asta cei care sunt la texte, eu zic că dacă sunt la texte să fie premiat editorul care i-a băgat acolo\". Păi asta e problema, că în acest moment nu există un editor însărcinat cu trierea epigramelor. Probabil fac cu schimbul cei care există, dar nefiind de specialitate, le mai scapă câte ceva. Aici am propus eu să intervenim, până se va rezolva problema unui editor.


Ioane (Diviza), mă bucur că îmi aprobi inițiativa.


Ioane (Toderașcu), nu cred că era momentul unei replici de genul \"eu v-am spus demult, dar nu m-ați ascultat\". Cinstit să fiu, nu țin minte ca, în urma unei observații din partea ta, să mă fi simțit \"deranjat\". Te rog să-mi dai un exemplu pe email, pentru că nu ăsta e subiectul textului de față. Cu atât mai puțin, jurizarea defectuoasă dintr-un moment sau altul.
În privința apelativului \"Toderașcule\", să știi că am fost tentat de multe ori să-l folosesc. Nu văd în el nimic jignitor, pur și simplu sunt prea mulți Ioni printre epigramiști. Eu am avut sentimentul ăsta încă din facultate, când aveam în jur foarte mulți Dani și Vioreli. Și m-am bucurat așa de mult când cineva m-a strigat Norică, încât îl folosesc și astăzi. Spune-ți și tu Toderiță, dacă Toderașcule nu-ți place.


Horică, bine ai re-venit, după ani de absență! Ai pus punctul pe i, comentariile trebuie să se refere la text.


Sorin, la lista ta de începători mai trebuie adăugată o categorie: cei care au simțul umorului, stăpânesc prozodia, dar nu știu să construiască o epigramă și, pentru că nu au cultură în domeniu, descoperă roata din două în două epigrame. Din exemplele recente, aș nominaliza-o pe Vali Slavu de acum zece luni.
În rest ai dreptate, aspiranții la titlul de epigramist trebuie tratați de la caz la caz. Tot așa cum în medicină, nu există boli ci există bolnavi.


Domnule Emilian Valeriu Pal (ți-aș spune mai pe scurt, dar după reacția lui Toderașcu, mi-e cam teamă :) ), comunitatea epigramiștilor a fost multă vreme relaxată și, aș putea spune, unită. Ne unea faptul că epigrama era privită oarecum de sus de către ceilalți poeți, ne unea simțul umorului (dovadă, replicile la mișto), ne unea stilul diferit al comentariilor.
În ultima vreme, dorința de perfecțiune și orgoliile de care pomenești au făcut să intervină o oarecare încrâncenare. Dar, chiar dacă apar fisuri, sunt convins că avem capacitatea de a le astupa. Nu cred că doi epigramiști vor ajunge la acel \"Ba du-te tu!\" care mai apare uneori între poeți.
Scopul textului de față este de a convinge neepigramiștii că, dacă vor să intre în comunitate, trebuie să depună niște eforturi și să învețe regulile jocului.
Revin la subiect. Ideea de a veni cu două nume pe care să le votăm mi se pare excelentă, dar aș adăuga două condiții:
- cei doi să-și dea acordul în prealabil;
- electorii să fie nominalizați de către editori; lucru destul de dificil, în acest moment nu există în regulament atributul de \"epigramist\".

Toate bune,
Norică

E-un catren mai cizelat,
Nu-i găsesc niciun defect,
Semn că premiul anunțat
A avut efect.


Cu \"niciun defect\" am exagerat un pic, dar se vede clar o schimbare în bine față de catrenul care concurează la \"Lingura de... noroi\". Apropo\', deși îmi place titlul, pentru că e o dovadă clară de umor, nu mi-l pot însuși, ar fi o înfumurare din partea mea să-mi folosesc numele într-un premiu. Asta se face numai cu numele răposaților. :)