Ești, moarte, însetată și flămândă

cum să mă lupt cu tine moarte cum e
să-ți smulg rărunchii să-ți sugrum gâtlejul
(Adrian Munteanu)

cu sulițe-nmuiate în cucută
ți-aș scrie-n coastă rană și suspine
imundo plânsul tău să mă aline
și Pan să-mi cânte vesel din lăută
(Elena Munteanu)




Ești, moarte, însetată și flămândă,
Să-nghiți de-a valma pruncul cel curat,
Mireasa albă, baba tremurândă
Și tânărul ce n-a ajuns bărbat.

Îți place, moarte, să-ți anunți sosirea,
Cu groază să-i hrănești pe muribunzi,
Dar vreau să înceteze hărțuirea
Ce-o răspândești cu ochii tăi imunzi.

Pe fruntea-ți odioasă și infamă,
Pe fața nemișcată, ca o mască,
O să-ți cioplesc adânc o epigramă
Pe care ochii ultimi s-o citească

Și când la ei te-oprești pentru popas
Să-ți dea cu tifla și să-ți râdă-n nas.