Statui în parc

Primul senryu mi se pare foarte, foarte bun. Deși tema (aceea a poetului trecut în neființă, uitat de urmași, pe care „îl pică” porumbeii) pare, oarecum bătătorită, abordarea din acest tristih este, în opinia mea, cu totul deosebită. Când era în viață, poetul era vizitat de muză mai des sau mai rar, dar să vină acum muza, să-i spele statuia „murdărită” de porumbei, chiar mi se pare o idee excepțională! Gestul poate semnifica, pe lângă un devotament dus la extrem și după moarte, și un gest reparatoriu, o scuză din partea muzei, care încearcă să-și mai spele din păcate, pentru că a fost cam leneșă. Dar - mai interesant! - poate fi muza care acum îl apără pe poet de detractorii postumi și spală „murdăriile” care se aruncă nedrept pe memoria poetului.
La al doilea nu văd nimic deosebit (nici bine, nici rău).
Al treilea cred că prezintă o cauzalitate inversată. Păi, se știe, politicienii fac ceva în capul alegătorilor, nu invers...
Părerea mea!
Încă o dată, felicitări pentru primul!
Cornel

Despre aceasta lucrare

Cum sa citezi

Comentarii (2)