Sacrificii părintești

Prin anii ’80 stăteam la o coadă și discutam amical cu cei din jur. Era o coadă liniștită, încă nu “băgase” nimic. După ce venea vestea “au băgat pui” se termina cu amiciția, deveneam dușmani, ne înghesuiam, ne îmbrânceam, ne călcam în picioare. Un tip mai în vârstă povestea: - Stau la coadă pentru nepoți. Dar să vedeți ciudățenie. Eu am crescut la țară. În copilărie când ne așezam la masă, mama alegea cele mai bune bucăți și i le punea în farfurie tatălui. El muncește, el trebuie să fie cel mai în putere. Am crescut, am venit la oraș, m-am însurat. Aici legea e pe dos. Cele mai bune bucăți le au copiii. Așa că eu n-am avut niciodată în farfurie cele mai bune bucăți, încheie bătrânul, zâmbind. Am auzit de nenumărate ori expresia - Mă chinui, așa e, dar o fac pentru copii, pentru ca ei să nu se mai chinuie la rândul lor. Și mă gândesc - oare ăsta nu e un ciclu infinit ? Oare e normal ca un părinte să renunțe la propria viață pentru binele - ipotetic- al copilului ? Care copil la rândul lui … Știu multe cazuri în care soții nu se înțeleg. S-au căsătorit sau nu din dragoste, n-are importanță, dar după un număr de ani nu se mai suportă. Certuri nesfârșite, reproșuri, priviri pline de ură, de multe ori bătăi. Și totuși rămân împreună. De ce ? Pentru binele copiilor. Un sacrificiu de o viață. Uneori auzi: - Îl vezi pe ăla ? Are 53 ani. Și-a lăsat nevasta la vârsta lui, nu i-ar fi rușine ! Nu se gândește nimeni că și-ar fi lăsat-o demult, dar n-a facut-o pentru binele copiilor. Cu femeile e altfel, ori își lasă bărbatul în tinerețe, ori deloc. Am primit de curând un banc pe email. La prima citire pare sinistru. Dar eu îl consider colosal. Pentru ca duce la extrem argumentația de mai sus - binele copiilor. Doi bătrânei merg la tribunal să divorțeze. Judecătorul îi întreabă: - De câți ani sunteți căsătoriți ? Cei doi se uită unul la altul, fac socoteli pe degete și răspund: - De 92 ani. - Și de cât timp nu vă mai înțelegeți ? Aceeași mimică: - De 80 ani. - Și cum de ați venit așa de târziu să divorțați ? - Am așteptat să moară copiii ca să nu sufere.