Poezie
Deloc
Anotimp-tice
1 min lectură·
Mediu
Orele s-au pus stinse de valul meu- cară pleoapa
deasupra lor și strâng lacrimile ce ivesc gura rotundă
a tristeții.
Mi-au crescut aripile și inima mi-a plesnit
în piept. Dacă am fost adăpostul zmeilor- călătoria lor
de argint răsucește soarele, paieta-dinamită cusută-n
scheletul de placaj; fiecare cerc rupt îi dezleagă
o piedică
- orele s-au prelins în firul ce urcă sus. Marea au brăzdat
cu păpuși minuscule de fum care se schimbă tot cu altele
după șirul de nori purtați de vântul rece; dacă am fost,
toate acestea nu mai sunt.
Orele s-au șters de ceas, culcându-și fruntea-n ghidonul
orange ce-agale se plimbă pe marginea drumului.
Mi-e dor
de casă, în pumnul ei să-mi frâng pulpele și somnul palid
cu mări de visuri- acruțe sicrie în mijlocul câmpiei ce-au
cules-o de mușețel.
O să-mi caut vocea printre rânduri de-o să fie rana mea
de sus sau pielea o s-o țes cu pulberea frunzelor când
iarna o să-înceapă să vină.
001.810
0