Poezie
Pădurețele
Diccocodino avea
1 min lectură·
Mediu
De aia am strâns din dinți și ochi după
ochi am izbit cu pânze groase- pe mare ard
căpițe de soare și tremură aerul îmbibat
de fum- oglinzile sunt verificate tot la două
burți de balenă înainte.
Mă privești prin sumbre lentile, stai cu
mâna întinsă către mijlocul meu, mergi atent
în tine cu cădelnița de ivor și pene fine de
pescăruș.
De aia am strâns- cercul ce-l desfac cu
brațele risipite de-o parte a cerului și de-o
parte a apei, sub lemnul îngust ce-mi aduce
uscatul la barcă- deșertul din pleoapele lui
știe să dezlege imaginile lacustre;
de aia am strâns din dinți și din pumni, de
aia am pierdut firul de plumb ce-mi va urma
lespedea la munte- cărări de frunze uscate,
șerpi decapitați și lumina spălată pe piscuri.
Stai cu mâna prin părul meu și elicea roade
în stâncă ultimele umbre reperate de soare
- rostul e să ne-mpotrivim, cădelnițe de
amar sânge dormind înăuntrul roților imense
ce duc duc duc duc înainte surâsul firelor
castanii ce-ntind sub mâna ta întâia lor
atingere.
001482
0