DACIAN-ANDREI SERBAN

Nu știu de ce am luat tastele la agățat în dimineata aceasta plângăcioasă incât mă întreb daca am vrut întradevar să realizez asta...Nici când m-am amorezat până în vârful urechilor nu mi-am pus

1. Pe șoseaua aflată la 50 metri distanță de marginea pământului neasfaltat se observă iarba crescută din indiferența vibrației primăvăratice a vântului ieșit din perturbația curenților de

Focul arde-n inimă, plin de negru. Măcar nu-i fum, doar aeru-i înțepător Nu pot exprima decât exaltarea. sunt primul

De ce plâng copacii? Poate au auzit iubirea noastră, murind! Totul s-a sfârșit în uitare! -Auzi... e glasul inimilor noastre.

Din ceas în ceas, privesc pe aripile unei ciori, ce mușcă zăpada din marginea curții, cu gâtul fixat trei secunde în abisul alb al zăpezii, sosite în \"tardivul\" lunii ianuarie; încât mi se urcă

Într-o dimineață, Ceasul se grăbea Să-mi răpească timpul Ce vroiam să stea! Am luat stiloul și am început, Să opresc din

A trecut prin fața noastră o poveste, A trecut... A venit nemărginirea într-o margine de om, S-a scăldat în sentimente,

Pianul sufletului și-a degradat clapele, Mâinile caută cântecul spart! Vibrează nimicul, un vers se zbate să nască o clipă, de viață în inima spartă!