Dabija Ana-Maia

Erata: literara, ne-au

Da, Constantin. Eu cred ca se face transfer de \"potenta\" creatore exact ca si in psihologie la transferul de personalitate (in acest caz de la autor la cititor). Insa imi place jocul autorului...arunca osul de cauciuc ca sa vada cum ies micile hiene potentate de urletul unui dulau pe o caseta. Dl Nicolau, e prima oara cand ma intalnesc cu dvs pe plan literar si trebuie sa recunosc ca v-am savurat ca si critic literar. Cum am specificat, nu sunt nici poeta, nici mare adulatoare a cultului, nici o groopie si cu atat mai putin nu am veleitati de critic, insa imi place cuvantul bine ales si sinceritatea scribeasca si cred ca cel mai bine am simtit-o in critica dvs.

As mai avea ceva de adaugat, la adresa virulentei ce o vad la adresa polemicii ce a iscat-o acest poem. Eu l-am luat ca atare, nu m-am simtit provocata in ego-ul meu critic sau in cel poetic, am citit, am zambit in coltul buzei, luminos, caci mi-a placut simplitatea imaginilor, succesiunea lor, asocierea titlului...etc...dar de ce se simt unii lezati ca si mai simplii si mai \"barbarii\" devoratori de poezie pot avea si ei o parere si pun asta in carca autorului? Oare nu stiu ei ca nea Gheorghe din Popricani ar putea poate sa le dea o lectie la adrsea perceptiei realitatii ca si arta decat ilustrul domn Cutareascu care a trecut prin zece facultati pentru a-si \"castiga\" dreptul al o opinie pertinenta? Nea Gheorghe o simte, exact ceea ce un artist face...pune pe foaie, partitura sau sevalet ceea ce a simtit candva. Nu exista numai bucatari excelenti, mai sunt si dintr-aceia ce ard cartofii prajiti. E clar ca la fel si in arta, dar selectia se face involuntar.

De ce sunt oamenii mai curajosi in a critica poezia decat pictura? E cumva vizualul mai putin stapanit de perceptia erudita ca scrisul? Oricum conceptia mea la adresa poeziei (si ma recunosc o barbara in acest domeniu, desi studiile ma obliga la o cunoastere aprofundata a ei, dar na! ma pierd in fractionarea imaginilor si ma trezesc cu un deficit de atentie)e ca este una dintre putinele manifestari ale artei a carei valoare o recunosti in functie de cum este simtita, este de altfel si cel mai greu de creat ca si forma si fond. Sunt adepta unui Eminescu care in momentul in care si-a vazut tomul de poezii publicat in vitrina, furibund, a spart mijlocul de expunere si a distrus motivul expunerii. Da, poezia este cea mai intima forma de exprimare, meiner Meinung nach. Si vulgarizarea ei prin comentarii de natura lingvistica si nu numai mi se pare prozaica. Poezia de mai sus mi-a placut ca gust ce mi-a lasat in cerul gurii, un acord macedonskian, cu un arpegiu arghezian si un triolet blagian, asta am simtit eu ca lirism. Dar si la acest nivel se vrea oprita \"vasta\" mea asociere caci sunt o beletristicofila...

Ma surprinde putin cum un concept deja consacrat la studiul ideaticii lui Eminescu poate parea nou unor cititori ce denota daca nu o vasta cultura literaa, macar un limbaj bombastic. Dualitatea demon-inger eminesciana este cursiv si frumos expusa in acest eseu, insa ea este notata in majoritatea criticii la adresa operei eminesciene, este un lait motiv chiar, as putea adauga. Calinescu, Popovici, Perpesicius etc o surprind si o bat bine in cuie. Imi aduc aminte chiar un pasaj dintr-o critica la adresa operei lui Eminescu (imi cer scuze, nu-mi mai aduc aminte autorul) in care se spunea ca in opera de maturitate a lui Eminescu, el fixa un model feminin si dupa expunerea in cuvinte, modelul isi pierdea orice urma de interes, vis-a-vis de \"rafinarea\" perceptiei in poezia de maturitate a poetului sus-numit. Si da, sunt de acord cu perceptia schopenhauriana asupra tipologiei feminine(femeiesti, mai bine spui, weiberliche!!), insa trebuie avut in vedere si lipsa unui apogeu sentimental in viata poetului, ca si la Schopenhauer, cat si fugarirea unor concepte din tinerete pe care autorul le regreta. Don\'t we all? Oricum, Eminescu este unul dintre putinii poeti care au reusit sa imi trezeasca si sa imi mentina interesul, cu toata rima si ritmul atat de \"Deranjant\" pentru mondenii nostri care considera ca prin negarea valorilor ce nea-i definit studiile se vor impune drept pioneri ai noii ere ideatice.