Tristete

Oare vom realiza vreodata cat de norocosi suntem noi oamenii, ca traim in lumea asta minunata? Oare vom sta vreodata s-ascultam glasul vantului, sau sa contemplam cat sunt toamnele de-adanci? Oare vom privi vreodata o frunza uscata ce cade din copac, sfarsindu-si viata sub talpa trecatorilor tacuti? Oare vom asculta povestea marii si multe alte taine ce ne-ascunde? Oare privim indeajuns si cerul sau cel putin o stea din departare , Ce prea bine-ar putea fii o planeta cu creaturi imaginare, Care-ar putea sa ne priveasca-n fiecare seara asa cum noi privim la ei din departare? Oare gandim vreodata ca atatea or sa fie-n lume dupa noi, Copacii tot aici or sa mai fie iar iarba renascand din nou... Oare gandesti tu asa de departe incat sa spui ca nu esti singur? Ca universul e prea mare sa fim doar noi... atat de singuri? Nu crezi c`ar fii spatiu prea mare pentru un om ce nu-si gaseste loc in lume? Sau pentr-o mica vietate ce nici macar nu are nume? Si cum de se gaseste timp si pentru ura cand viata-i un minut ce bate? Si inca indraznesti sa spui \"sunt singur\" printre minunatziile-astea toate ...