Poezie
Bunica
1 min lectură·
Mediu
Tu ești lumina ce nu apune
Ești floarea ce sărută cerul
Cu ochi blajini ce vor a spune
Că mie vrei să-mi dai eterul,
Tu ești pământul ce nu cere
Doar dai și dai din belșug
Până ce sămânța piere
Și nu răzbește nici un plug,
Tu ești firul care țese
Pânza albă a familiei
O pictezi în culori alese
Ținând loc tradiției,
Tu ești mâna care toarce
Lâna deasă, infinită
Nu-ncetezi ziua a stoarce
Cât muncești neostenită,
Tu ești luna ce veghează
Ziua, noaptea neîntrerupt
Ai tăi copii îi ai în pază
Îi alinți și-i strângi la piept,
Tu ești răbdarea ce nu piere
Când lumea-i rea și fără milă
Tu îmi dai din nou putere
Mă faci să simt că-s iar copilă,
Mamă bună, mamă mare
Mulțumesc că ne-ai crescut
De-aș întoarce timpul oare
Mâna ta s-o mai sărut!
001.030
0