Poezie
Suflet sărman
2 min lectură·
Mediu
N-am timp pe cât aș vrea să am,
Suflet sărman!
M-am risipit tot căutând
În van
Potcoave de cai morți !…
Sute de cărți…
Pierdute printre rafturi și coperți
De autori celebri și… experți !…
Ce-a mai rămas din ele-acum ?
Povara unei Cruci în drum,
Sub soarele dogoritor,
Urcând Golgota faptelor!…
Câtă risipă ? Câte nopți
Pierdeam mereu
Închis în mine, fără Dumnezeu?...
Mă frământam, din zori în miezul nopții,
Ca să descopăr, astfel, taina vieții.
Și rămâneam supus în umbra morții,
Printre filozofii întortocheate,
Cu fraze-alese, sau alambicate…
Mă complăceam în fals și slăbiciune,
Fără esență, fără adâncime,
Că nu găseam nicicum "Cuvinte vii" !...
Doar vorbe goale !... Simple fantezii !...
Te-am chinuit mereu, suflet sărman
Și te-am ținut închis între zăbrele,
Înghesuit de gânduri efemere,
În loc să te apropii de liman !
Ai fi putut avea "Comoară-n cer"
De ți-aș fi dat la vreme, cele bune,
Dar ai rămas dator în căi străine
Iar ca să te salvez, e greu să sper !...
Talantul care ni s-a dat
Și-a risipit în van, menirea.
Naiv, mi-am compromis zidirea,
Că la vrăjmaș a fost amanetat!...
O viață a trecut pe lângă noi !
Orgoliu, slăbiciune și noroi…
Þinut pustiu și dezolant…
Aveam talent, dar… nu aveam Talant !...
001.899
0