Poezie
Imponderabil
1 min lectură·
Mediu
Mă simt tot mai imponderabil
În lumea tot mai fără poli
Plutesc tăcut și invizibil
Precum un zombie între troli
Din pașii mei, tot mai ușori
Se lasă urme tot mai fine
Plutesc cu capul între nori
Fără să știu ce e cu mine.
Nimic în jur nu mai gravită
De parcă aș pluti în apă
Sunt un foton ce vă evită
Și-o strălucire ce vă scapă.
Și în mișcarea browniană
Fără de ordine sau lege
Ne mai ciocnim, rană de rană
Lăsând durerea să ne lege.
Plutind cețos ca nor ușor
Pe peticul de cer incert
Nu pot găsi nici țel nici dor
Spre care ploaia să-mi îndrept
Sunt ca un praf de pilitură
Mereu departe de magneți,
Nepriponită geamandură,
De necuprins între pereți.
Imponderabil curg de toate
De neatras, îmi caut rost
În Tot, încerc să fiu o parte
Sau doar încerc să fiu ce-am fost
001027
0