Poezie
Un răpitor
1 min lectură·
Mediu
În balta’n care dinspre mal se țese trestie stufoasă
Sub nuferii fără de flori, crescând din apa uleioasă
Cu gât de știucă, bot de somn un răpitor se îneca,
În balta care o iubise, da’ unde nimeni nu-l plăcea
La batrânețe i se pare că este-n lac atât de singur
De peștii mici ce îi devora i-e teama și nu este sigur
Dacă aceștia-l vor ierta și-l vor primi în apa lor
Văzându-l că acum regretă, acum se-neacă și-i e dor
Urca inert cu burta’n sus spre soarele ce-o să-l omoare
Urcatul lui atât de singur îl mistuiește și îl doare
Cât și-ar dori să fie iar un peștișor ieșit din icră
Să – și moaie solzii în formare în apa clară ca o sticlă
Și forfota care a respins-o când s-a facut un răpitor
Continuă nestingherită fără să știe cât i-e dor
De peștii mici dar delicați pe care astăzi îi dorește
În clipa judecății sale când toată balta’l părăsește ….
001.148
0