Poezie
Fără
1 min lectură·
Mediu
În țara asta, fără de speranță
Suntem poporul fără viitor
Ce-și rumineză zilnic, fără spor
Destinul fără nici o relevanță...
Copii noștri, fără de părinți
Se joacă iarăși, fără jucării
Îmbătrânind de tot, fără să știi
Dacă sunt morți sau doar cuminți
Iubirea noastră cea fără de iubiți
Ce se consumă în clipe fără sex
Săruturi reci, schimbate-n mod reflex
Veșnic în căutare, veșnic nefericiți.
Și timpul care curge într-o doară
Neticăind, în ceasul fără limbi
O scurgere ce nu poți să o schimbi
Deși albește, putrezește și omoară
Orașul ăsta, ce crește fără sens
În țara tot mai fără de ființe
De pe planeta fără conștiințe
Ce se topește într-un vid imens.
Tot mai creștini, dar fără Dumnezeu
Cu zei nenumărați, dar fără bunătate
Bipede creaturi, fără umanitate
Creștini dacă ne naștem, ne păgânim mereu
Învinși suntem cu toții, fără luptă
În bătălia surdă, fără învingători
Captive suflete în trupuri-închisori
Ce ne rugăm spre Cer, deși nu ne ascultă ...
001531
0