Expertul

Unul din lucrurile frumoase la bridge este faptul că, în mintea lui, arareori și a altora, pe unele done măcar, dacă nu pe toate, la concursurile de seară sau doar la cele de dis de dimineață, beat sau treaz, fiecare din participanții dedicați acestui joc este expert. Exact cum fotbalistul care nimerește câte o pasă în adâncime sau cu boltă este îndreptățit la titlul de „geniu” iar karatistului care rămâne cu mai mulți dinți i se spune sensei de către colegii știrbi, tot așa și jucătorul de bridge care a înțeles în profunzime diferențele dintre acest joc și tarneep, se autointitulează expert. Exact cum armata rusă abundă de colonei și generali, și bridgeului în general, celui românesc în particular, îi lipsesc în fapt fruntașii, caporalii și sergenții, capabili de umilința de a pune în etuiuri, ștergându-le de praf, cărțile expertizate de superiorii lor ierarhici, de obicei ghinioniști. Suprapopularea la nivel de experți este în fapt compensabilă de eliberarea de noi grade și onoruri generalisime, de la „clasă mondială”, deja trendy, la mult mai adecvatele „reper mondial”, „galactic pur sânge” , „multidimensional” sau „micul Fibonacci”. Dar, mă repet, înțesarea jocului nostru favorit cu atâția experți este un lucru bun și lăudabil. Nu am dori ca victoriile noastre memorabile să fie obținute, constant, în fața unor jucători care să se autointituleze „mazete cu cur roșu” sau „externați pe semnătură” nici ca înfrângerile să fie suferite în fața unor „parkinsonieni norocoși” sau „șaorme supraarse”. La urma urmei ați ghicit, eu însumi sunt un mare expert. Din ce în ce mai expert, dar din păcate, o dată cu dieta generoasă a ultimelor luni, din ce în ce mai mare.