Rolul femeii în cinematografia modernă

Căutând online un serial nou la care să mă uit, în așteptarea concediului următor, constat un fapt tulburător, respectiv acela că, din diferite motive, legate probabil de ceea ce s-ar numi corectitudine politică, o groază de producții moderne, de la thrillere, seriale de acțiune și filme polițiste au ca erou principal câte o femeie, nervoasă, înarmată și probabil letală. De la prințese vikinge capabile să cresteze cu securea bălălăii din jur, la detective mici și mai nărăvașe din picioare ca niște asini loviți de streche, serialele moderne încearcă să inoculeze în mintea fetițelor și viitorilor lor parteneri faptul că locul femeii nu mai este la cratiță decât în contextul în care aceasta se dovedește necesară pentru retușarea fizionomiei misoginilor din jur cu teflonul. Ca și cum asta nu ar fi în sine supărător, comportamentul ulterior al superfemeilor șaoline nu este dublat de agreabila propensitate spre viol, scuipat sau grataj inghinal la care 100 de ani de cinematografie de succes ne-ar fi îndreptățit. Se știe că prin comparație cu femeile noi bărbații ne naștem cu puține. Avem un creier ceva mai mare (dacă socotim și calota), dezvoltat din păcate în slujba, contemplarea și coordonarea genitală. Sacrificăm timp, energie și conveniențe sociale pentru curățarea periodică a gâtlejului și confirmarea palpatorie, eventual rearanjarea ordonată a testiculelor. Ne certăm fără motiv și ne batem cu cei cu care ne certăm, numai și numai pentru că și ei fac la fel. Nu ne putem apoi la bere aminti exact motivele care ne-au făcut să ne luăm la trosneală mai mult decât ne-am aminti de lista pentru piață a nevestei. Avem trupuri mari, pentru că le hrănim cu bere, șpriț și tocătură, trupuri care rezistă la palme, picioare și topoare, deși fragile pe alocuri la cicăleală și discuții serioase. Este firesc în context să ne așteptăm ca măcar din această perspectivă arta cinematografică să ne facă dreptate. Vrem ca asasinii să se pișe din picioare, pe psihopați să- i doară-n cur dacă colacul toaletei este ridicat sau nu și cel puțin un pumn în cap să fie dat bătrânește, de la înălțime. În loc de asta ni se servesc seriale în care câte o fetișcană, incapabilă în viața cotidiană să mestece mămăliga dacă e vârtoasă, își tot îndeasă condurul mărimea 36 în curul vreunui răufăcător atât de mare că, până la întâlnirea cu detectiva, trecea prin uși doar uns cu lubrefiant. Sau câte vreo prințesă războinică luând la palme bărbați apatici de parcă și-ar fi uitat OBurile în torpedoul cailor necum vreo justițiară care, în loc să tocănească răufăcătorii spre o moarte cu adevărat dureroasă îi tot cârpește cu manichiura cu floricele peste bărbiile nerase. Măcar dacă e pe din astea, să fie bâlci până la capăt. Există atâția actori talentați, mari și disponibili. Hai să îi arătăm cum știu și ei să se certe pentru câte-o fustiță înflorată pe care și-o doresc amândoi, cum știu să pregătească un bal de neuitat sau cum încearcă, poate cam stîngaci, să alăpteze. Că sincer, ăla ar fi un serial de urmărit...