Victoria germană

Într-un meci cu un sfârșit desprins parcă din Jocurile Foamei, cu fotbaliștii dând cap în cap mai abitir decât niște țapi în rut, tânărul Goetze și-a permis să le arate atacanților vedetă Higuain și Palacio cum se tratează nemțește o pasă, fie ea incomodă, în careu. Prin contrast cel mai bun jucător al planetei, ale cărui pârțuri sunt numărate zilnic și a cărui moacă îmi aduce zi de zi aminte, la Mega Image, să nu mă apropii de crănțănele, reușește, în ultimul minut, o execuție imparabilă din punct de vedere rugbystic, deși nevalidată de arbitru. Messi, acest Tănase biancocelest, discret astăzi ca o vădană ieșită la promenadă (depăsind totuși performanțele atletice ale acesteia cu vreo 200 de metri și câteva țopăieli) a fost mai discret în joc ca o stafie cu lanțul uns și un munte de nesimțire daca îl comparăm cu Mascherano și ceilalți gladiatori argentinieni. Omul meciului mi s-a părut Schurrle, cel care a făcut faza golului și care, de la intrarea în teren, a semănat panică constantă în jumătatea adversă. Un alt candidat ar fi și berlinezul din moși strămoși Boateng, acel negru imens de care Messi se lovea ca musca de plici. De asemenea o mențiune specială pentru Scweinsteiger, omul cu 3 plămâni, un cap indestructibil, 3 coaie și o mutră de nazist cu răbdarea și Cyclonul pe terminate. Practic prelungirile au fost o poveste în care fie era lovit la cap, fie cramponat stereo de 2 argentinieni, fie tăvălit din spate, fără a abandona lupta mai mult decăt ar abandona Mutu o sticlă de vin pe jumătate plină. Dacă ar fi câștigat Argentina, mai ales la penaltyuri, ar fi fost o zi tristă și o confirmare a unui adevăr în care atâția "oameni de fotbal" cred - respectiv că un gol la 3 meciuri și bulan la penaltyuri sunt tot ce mai trebuie în fotbalul modern. Din această perspectivă victoria echipei care a marcat de 18 ori la acest turneu final este reconfortantă. Dar povestea acestei finale ar fi incompletă daca am scăpa din vedere protagoniștii principali, comentatorii TV România. În nota uzuală, după un început apatic și un ritm de doar o inepție la 5 minute, pe măsura ce s-au surescitat și tranzistorii minusculi care le substituiesc neuronii din masa gelatinoasă pe care aceștia o pitesc sub scalp în loc de creier au început să se supraîncălzească, inepțiile au curs mai vioi decât țițeiul saudit prin sondă. Am părăsit televizorul cu sonorul scos reținând tragicomicul unor oameni plângând ca niște domnișoare cu testele de sarcină pozitive pentru ceea ce până la urmă e doar un joc.