Despre basmele copilăriei

În copilărie nu am fost deloc un mare devorator de povești. Față de alte persoane cu care schimb acum impresii pare că am fost relativ imun la atmosfera, conținutul epic și invariabilul sfârșit fericit al acestora, preferând de tânăr lecturi mai informative, în care personajele principale se omoară sau mor încercând. Pe bună dreptate, mi se pare, conform gândirii mele de adult. O analiză nu prea aprofundată poate clarifica caracterul puternic disturbant și intens psihopatic al principalelor basme la care sunt, chiar și astăzi, expuși bieții noștri copii. Aș începe cu Făt Frumos. Lăsând la o parte numele însuși, care te lasă de la începutul basmului să bănuiești că respectivul este doar unul din membrii unei familii ce mai include, probabil, pe Embrion Drăguț, Blastulă Fermecătoare, Gastrulă Seducătoare sau Nounăscut Mirobolant, arătând oricărui om ce știe un pic de embriologie că personajul principal este doar un avorton ceva mai simpatic decât restul avortonilor, pe măsură ce răsfoiești paginile basmului constați că respectivul, în afara frumuseții masculine (care pe mine mă lasă rece)nu are în fapt prea multe în creieraș cu care să se laude. Este desigur meseriaș cu sabia și buzduganul, deși părerea mea este că are și bulan dacă reușește, doar cu arme albe, să anihileze balauri și zmei, aparent campioni la balaureală și zmeit. Poate că de fapt naratorul nu explică pe șleau că aceste creaturi, în ciuda aspectului agresiv și capacității de a scuipa, prin gurile placate cu azbest, flăcări sunt de fapt extrem de mici, cam cât un ciuaua, pekinez sau cocker proaspăt tuns. Altfel nu văd cum ar sta la decapitare cogeamitea taurii scuipători de lavă, cât ar fi el Făt Frumos centură neagră de aikido, proaspăt ieșit din vreo mânăstire shaolină după ce i-a legat pe toți călugării de acolo. Oricum este regretabil ca o astfel de persoană capabilă de reușite atât de neverosimile necesitînd curaj, o armă mereu pregătită și un cur rezistent la temperaturi înalte, rămâne în memoria copiilor care citesc cartea cu titulatura de „Frumos” , de parcă ar fi avut ambiția, pregătirea și aventurile unui striper, nu a cogeamitea braconier de balauri. Knicknameuri ca "Drujba umblătoare", "Găiritorul de carotide" sau "Sodomizatorul de zmei" ar fi fost cu siguranță mai potrivite cu calitățile omului. Un alt fapt care nu se leagă este în opinia mea acela că, deși este frumos, brav, iscusit și îndemânatec, ba chiar rapid se-a dreptul în nobilul meșteșug al decapitării, deci o partidă bună după criteriile epocii, un astfel de bărbat se mulțumește să se însoare cu prima femeie pe care pune mâna. Să fie vorba de niște complexe din curtea școlii, când ceilalți colegi îl strigau Față de Bebeluș? Să fie vorba de o dotare genitală atât de prăpădită cât să zică bogdaproste că a trezit suficientă recunoștință la prima femeie care îl ia, în ciuda privirii dezamăgite la scoaterea armurii? Sau poate că de fapt, de la atâta rosătură de la șa, căldură de la dragon și zdruncinături de la înfiptul în pământ eroul nostru nu mai are, în ciuda frumuseții de copil (a cărei cauză ni se relevă) acel libidou sănătos care ne face pe noi ceilalți, Nefeți Urâței să lăsăm dracu balaurii cu treaba lor și să căutăm prințese mai puțin ahtiate să se mărite în trei zile. Alt fapt tulburător și iritant al basmelor este acela că femeile sunt în marea lor majoritate prințese. Doamne ferește să se coboare Fătul de pe mârțoagă după vreo funcționară răpită de zmeul căruia îi făcea contabilitatea sau după vreo farmacistă răpită de balaurul căruia îi prepara poțiunea cu mentă necesară foetorului său încins, dar împuțit. Nu, neaparat eroina principală este o prințesă, de parcă dacă ar fi o femeie de carieră i-ar crește Zmeului veruci pe pulă să o violeze și Fătului solzi pe scrot să o salveze. Alt fapt de neînțeles este cum de au scăpat de violare aceste prințese, în intervalul destul de mare pînă ce frumosul află de răpirea lor de pe CNN, scoate calul din grajd, îi face revizia, îl potcovește, intră în trafic, deschide navigatorul, își ascute sabia și nimerește văgăuna, necum se mai și bate câteva zile de le salvează. O poveste veridică ar arăta că prințesele ar trebui să fie de mult cu burta la gură, tiara în cui și oala de mămăligă pe foc, că doar nu le-o fi răpit Zmeul doar ca să aibă cine să îl cicălească, să-i arate unde greșește în viață și să îl învețe cum să devină o persoană mai bună, nici nu cred că scuza cu menstruația, cefaleea sau proasta dispoziție ar ține prea mult la balaur. Ba chiar te-ai aștepta ca unii zmei, cu sula mare, să fi fost iertați de consoarte în budoar, acceptați ca fiind zmeul viselor ei și apărați cu făcălețul de Feți Frumoși intruzivi și nespălați. Dar poveștile cu Făt Frumos nu sunt singurele care aruncă rază de psihopatie în lumea copilăriei. Poveștile cu sirene dau justificare oricărui zoofil căruia îi place chipul vreunui crăpcean mai diafan sau trupul vreunei mrene mai cu vino-ncoace. Frumoasa din pădurea adormită încurajează femeile de pretutindeni să doarmă în așteptarea prințului lor de parcă ăla ar veni vreodată doar să-ți asculte sforăitul și să-ți numere căscaturile. Albă ca Zăpada după ce că e palidă ca o coală A4 mai se și lasă întreținută de 7 (șapte!) mineri și e la un pas să moară doar pentru că nu spală fructele cachiziționate de la țigănci în piață înainte de a le molfăi. Scufița roșie umblă prin parcuri și stă de vorbă cu lupul de parcă acesta ar fi fost un grec neras iar Cenușăreasa nu este capabilă să stea cu ochii pe ceas nici cât să se asigure că nu pleacă în curul gol de la petrecere. În consecință nu pot fi decât mulțumit de alegerile copilăriei mele, de lecturile în care bărbatul viola femeia, nu o răpea la mișto, doar ca să vină altul să o salveze și în care salvatorul o lua de nevastă pe salvată doar după ce se convingea că aceasta știa să umple varza cu tocătură și paharul cu bere.