Pisica mea suicidară

De când am dus-o la epilat, pisica mea (poate din cochetărie felină dezamăgită) are un comportament care nu poate fi caracterizat altfel decât sinucigaș. Se ițește în calea mea ca o mobilă catifelată în care ți-e drag să intri, se tolănește noaptea pe calea mahmurelii mele matinale cu nonșalanța cu care și-ar face struțul cuib în calea marii migrații din savană, se bagă în pungi ca un scafandru începător fără butelie de oxigen într-un galion. Face toate astea cu persistența necesară nemului pisicesc, căruia cele 9 vieți din dotare îi pot zădărnici o perioadă intențiile suicidare legitime. Ce pot face eu în context? Nimic altceva decât să o mângâi, să o încurajez și să o asigur că, la anu nu o să iubesc iguana cum o iubesc acum pe ea .....