Luni dimineața

Ce poate fi mai minunat decât să sune ceasul la 6 dimineața? Și din nou la 6 și 5, 6 și 10 și 6 și un sfert, moment în care te recunoști înfrânt și te trezești. Rău faci. În jur e întuneric și frig, așa că privești o secundă admirativ nevasta înfofolită în pijamaua ei groasă și pilota pe care a tras-o de mult de pe tine și îți notezi mintal că poate ar trebui să schimbi abordarea proprie în ce privește ținuta de noapte. Te ridici dârdâind, dar din fericire asta nu durează mult, pentru că laba piciorului stâng găsește muchia patului, astfel că senzația de frig dispare ca prin miracol. Pornești cafeaua și petreci cateva secunde la baie obsedat de ideea de a-ți lăsa barbă. Îngerul protector îți aduce aminte însă că barba îți crește doar în vârful bărbiei, că produsul final al ultimei astfel de încercări făcea sex foarte rar și că la urma urmei ai conversația asta lăuntrică, de fiecare dată când ți-e lene să te barbierești. Oglinda îți confirmă cele mai de sus, aducându-ți și informația reconfortantă că parcă te-ai mai îngrășat, deși asta nu e o problemă mare – e suficient să nu mai mănânci nimic din ce îți place, să nu mai bei bere și se va rezolva. În câteva luni. Dacă faci flotări zilnic. Termini bărbieritul, aducându-ți aminte, când te ștergi de sânge, că ai uitat să cumperi bicuri și te îndrepți, șchiopătând încă, spre ibricul de cafea. Sorbi din ea uitându-te pe fereastră și îngânând mintal câteva versuri pe care le-a creat mintea ta ca răspuns la vremea de afară (Sunt sătul de-atâta ploaie/Ca un spermatozoid de coaie ). Realizezi că nu ești Nechita, dar puținul cât ești te bucură. Bucuria nu durează mai mult decât 2 guri de cafea pentru că realizezi că este totuși luni dimineața și că mașina este parcată suficient de departe de ieșirea din bloc cât lipsa unei umbrele să facă diferența. Decizi să îți iei o jachetă și admiri în treacăt pisica, care doarme lățită pe un fololiu, întrebându-te totuși de ce oare azi noapte, când încercai să dormi, era atât de agitată. Concluzionezi din nou că este probabil psihotică. Pleci prin ploaie, pornești mașina și îți reamintești cu plăcere că nu ai țigări, așa că mai faci o oprire. Vorbești urît cu vînzătoarea care îți spune, din nou, că la țigări au inventar și mai faci o oprire. Ajungi la spital, pui jacheta și cămașa de sub ea la uscat și pui halatul pe pielea goală. Desigur că halatul are mâneci scurte, că doar e septembrie, așa că într-un fel ai revenit la ținuta și confortul termic de astă noapte. Petreci următoarele minute la raportul de gardă afișând obișnuita moacă aparent concentrată care permite gândurilor tale să o ia razna ca niște miei scăpați din țarc. Trei căsnicii au făcut această expresie inexpugnabilă, practic un automatism de tip tika taka facial. Totuși ei sunt mai tari și reușesc să deranjeze gândurile anunțând că ziua de azi, fiind luni, început de an universitar și zi de internări, trebuie glazurată cu un instructaj de prevenire a incendiilor. Îți spui prostește in peto că ai participa doar la un instructaj de provocare a incendiilor și dai din cap, ca un bulgar, că o să vii tu. Noroc că, într-un final începi să muncești, astfel încât, în afara labei piciorului stâng, care tot te doare, nu mai simți nimic.