acasă al meu
nu mai e niciunde
se înstrăinează de mine și fețele sfinților
ce să mă rog dacă înlăuntrul meu
se varsă de-o vreme cascade fierbinți
lacrimile neplânse ale părinților
târziu
aprinde lămpile
curând lumina va fi un răsfăț
al ochilor oricum orbiți pe jumătate
când te gândești că ne doream
să le aflăm pe toate
și iată-ne cum zgândărim cenușa
fostului imperiu cu un
dragostea asta târzie este pentru mine
ca o boabă de strugure despielițată
în care clocotește domol
îndeplinirea tuturor promisiunilor neonorate
*
acum pot să ridic privirea
și să mă înclin
visând întotdeauna la spații deschise
unde ochiul se poate pierde în voie
dincolo de linia orizontului
bănuiam că se află o lume secretă
cu străduțe pietruite unde după ploaie
plutește o mixtură
