Margine de mine

Nu știu ce se întîmplă în lumea asta,care mă pierde,zi de zi.În orice clipă te schimbă,te transformă,astfel încît nu te recunoști,nu mai știi cum e copilăria,nu știi cum e adolescența ,iar prezentul se anulează,pentru că tinde spre infinit.Tind și eu spre infinit,în căutare de mine,de astă dată.E lung drumul prin vise și ce ar mai fi oare în lume să te cheme înapoi,să poți renunța la tentația de a pleca spre necunoscut.Necunoscutul mă tentează,poate că doar acolo găsim speranta,fără de care realitatea asta profană te străpunge.Regreți ca ai trăit ,ca ai visat ,că toate pînă la urmă,se pierd în abis.Și atunci,ce ne rămîne?Probabil dopar iluzia faptului ca ai trăit ,ca ai privit prin geamul visului și nu ai vazut că nimic nu e așa cum ai vrea să fie,n-ai văzut nimicul,atunci cînd acesta ți-a bătut la ușă,te-a chemat în lumea în care nu există culori,în care nu există decît amprentele rautăților,a forțelor malefice,care sunt sigur mai tentante decît lumina unor simple scintelații,produse de sufletul ce caută incontinuu iubirea.Se schimbă anii,cu locul,dar la acea margine a iubirii am ajuns eu acum,și nu e decît o margine de mine.