Cutia neagră

1 min lectură·3 aprilie 2004

Mediu

Clipa incoloră

sună ca buciumul,

melodioasă,

dureroasă mereu.

Ochiul cosmic-

mă privește

ca pe un mister nepătruns.

Otrava efemerității-

distruge

celulă cu celulă,

tot ce a fost sublim și incolor.

Amintirea

pătrunde în fiecare venă,

absorbind sîngele,

absorbind florile albe.

Imaginea ta

s-a proiectat pe

umbra zilei de ieri.

Lacrima,

care e singura ce mai răsare,

mă tranformă în înger

cu aripile imaculate.

În inimă mi-a picurat venin-

moartea.

Cutia neagră

mă închide în clipa eternă.

ȘI atunci:

ce rost mai are să respirăm,

să ne tîrîm

prin băltoace de sînge,

prin noroiul soarelui,

cînd tot oxigenul

e penetrat de clipa incolora?

011.821

Cristina Schiopu. “Cutia neagră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-schiopu/poezie/68879/cutia-neagra

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

B bb✓4 apr. 2004

\"Larima,..\" lipseste o litera