Poezie
etern și feminin
1 min lectură·
Mediu
cavalerul își ridică din praf armura în vreme ce
soarele privește peste umăr
bate o rază spre crângul cu salcâmi
care fluieră sub chiciură
peste secole de vifor și ceață
vor fi alte drumuri întretăiate, răscruci ale vieții
alte turniruri cu ochii semideschiși, alți învinși care
se lasă învinși de dragul spectacolului
don quijote nu s-a născut femeie
dar, în adâncul sufletului, asta este
pentru bărbat nu mai există de mult povești
la vremea când hambarele sunt goale primăvara
și firul ierbii răzbate greu și plictisit de moarte
doar câte un șoricel fugărit de mâță mai crede în aventuri
noi ne retragem în viziuni hiperrealiste
ne predăm resemnați destinul altor generații
murim cel mai adesea cu emoțiile deja consumate
061.451
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “etern și feminin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14169595/etern-si-femininComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
goală poți să bei sake sau doar vidul din tine! Alegerea îți aparține în totalitate! Din păcate, la nivel de generație, radiografia ta, deși crudă, cam este exactă. Dar era aceasta, nu mai funcționează pe principiul turmei, evoluția se petrece individual!... Deci mai există șanse să salvăm omenirea, salvând fiecare universul din el!
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
0
Distincție acordată
Aș pune că nu doar poezia descriptivă, cum ne e dat să vedem și aici, în prima strofă, ci și cea meditativ-filosofică, de-o mare autenticitate discursivă pot fi atuurile poeticii Cristinei-Monica Moldoveanu. Să luăm exemplu cum se scrie măsurat, afectiv dar și intelectual poezia actuală de cea mai bună calitate!
0
Când am zis altele, m-am referit la alte texte de alți autori (inclusiv cele scrise de mine, medii ori sub așteptările multor cititori ca valoare) ce primesc stele pentru prea puțin efort în crearea poeticității moderne. Moda însteluțării s-a extins. Altădată primeau puține texte aici stea. Acesta, al tău, Cristina-Monica, o merită înzecit față de altele.
0
cu ceea ce s-a menționat în comentariile anterioare. Am lecturat cu atenție și plăcere, am reflectat asupra înțelesului fiecărui vers în parte, asupra întregului... Aș propune doar o mică transformare:
„se lasă învinși de dragul spectacolului ”
de înlocuit cu... se vor lăsa învinși...
O zi pe placul tuturor cu bucuria luminată de ÎNVIERE!
„se lasă învinși de dragul spectacolului ”
de înlocuit cu... se vor lăsa învinși...
O zi pe placul tuturor cu bucuria luminată de ÎNVIERE!
0
Adevărat a înviat! Mulțumesc pentru comentarii Irinel, Miclăuș și Elena!
0

Hristos a înviat, să ne bucurăm împreună!