Poezie
oaste
1 min lectură·
Mediu
m-am speriat atunci când copacii au plecat la război
cu rădăcini cu tot
ca într-o carte de tolkien
cineva îi chemase din corn de vânătoare
ei erau voinici și bravi, săreau ca niște turnuri pe tabla de șah
din loc în loc se opreau să își descurce ideile și crengile
tuturor ne era frică
nu ne așteptam la așa ceva, îl invocam pe dumnezeu
să îi liniștească, chemam păsărarul care știa să îi fluiere
chemam vrăjitori cu flaute fermecate
ei erau desculți și acolo unde își așezau talpa lată,
ca niște melci ce au ieșit din cochilie
luau după ei iarba uscată, ciupercile și gătejele
ca într-o avalanșă
în scorburile lor băteau inimi de bufniță
și licăreau ochi de veveriță
sub scoarță mărșăluiau popoare de furnici
de trunchiul lor puternic se scărpinau urșii
și cerbii îi zgâlțâiau cu coarnele,
lăsându-i goi și suferinzi,
dar ei nu au vrut niciodată altceva de la noi decât pădurea lor
și luminișul în care luna își spală pletele
021.374
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “oaste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14168093/oasteComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CMEu și copacii- fotografie instant. Cum spuneam, e tema care m-a inspirat cel mai mult. Mulțumesc pentru lectură, Ottilia.
0
totul ca o poveste în discursul tău.
și totuși, parcă ne sunt răpiți din peisaj... parcă alunecă în josul pământului...