Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

geografie

1 min lectură·
Mediu
acasă, în micul meu borcănaș cu dulceață,
am prieteni stele și soare și prieteni cu aripioare,
am prieteni din pampas, deșert și landă cu înflorită lavandă,
care mă țin de mână când merg prin ceață.
căci, pe ici pe colo, mă întâlnesc cu cărți cu poze, cu atlase, cu enciclopedii
și cu literatură în care se vorbește despre aici sau oriunde, despre bătrâni și copii.
dar și despre lucruri venind din alte meleaguri, legume, fructe, ierburi sau flori,
care se hrănesc cu iubirea mea și ochii mei strălucitori.
deci probabil că asta e pacea și înțelepciunea tibetană
și ce frumos cântă cocoșii în limba lor sudamericană.
sau vrăbiile ca în atâtea locuri, căci multe lucruri sunt la fel,
greierii sau cosașii sau micuții brotăcei.
și pentru ca totul să fie cu rimă, mai sonor,
am și o pisică pe care o cheamă pisi, ca pe calculator.
tot ceea ce contează în borcănașul meu cu dulceață
este să te trezești vesel de dimineață.
062.469
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
162
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Cristina-Monica Moldoveanu. “geografie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14164354/geografie

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@anisoara-iordacheAIAnisoara Iordache
Jonglerii cu jucăușe cuvinte, sărituri, imagini vizuale, auditive, tot ce vrei.
Mai adaug muzicalitatea versurilor și tonul care vădește optimism.
Mi-a plăcut. Mulțumesc.
0
@cont-sters-55051Cont șters
aduci în poemul ăsta o dispoziție jucăușă, o dispoziție de invidiat

”am prieteni stele și soare și prieteni cu aripioare”

Pur și simplu e un poem perfect din toate aspectele literare dar și lumești!

Felicitări! Felicitări!

Cu mult Drag!
maria,

0
@iulia-elizeIEIulia Elize
Pesemne, toți copiii trebuie să fie bucuroși. Ar trebui să învătăm de la ei sau să le citim poeziile tale...

Îmi place rima folosită, e chiar foarte drăguț, pentru un astfel de text, nu deranjează deloc faptului că e o poezie albă foarte pe temă. Foarte bine strunită, fără ca rima să deranjeze, nefiind deloc în antiteză, ci un spor de frumusețe... Destinată copiilor... Dar și ”optimismului”.

Foarte frumos!!!
0
Stimate și dragi doamne, Anișoara, Maria, Iulia, sincere mulțumiri! A fost un vechi vis al meu de când eram copil - să scriu poezii pentru copii. Sau descrieri de natură... și, din când în când, îmi amintesc acest lucru.
0
@bogdan-geanaBGBogdan Geana
Apreciez foarte mult tentativa, mai ales că ieri am fost pus față în față cu un eșec de proporții, ceea ce, prin comparație, face ca acest text să fie o capodoperă. Din păcate, ai câteva momente care mi se par nefrecventabile pentru un astfel de text. Încerc să mă explic: ai ludic, ai glosar, cum îi stă bine oricărui text de acest gen (enumerarea e binevenită) și, dintr-o dată, vorbești de pace și de înțelepciunea tibetană. După care, revii la universul celor mici. Păi cu: „deci probabil că asta e pacea și înțelepciunea tibetană” ai întrerupt toată copilăria lipsită de griji. Mi-ar fi plăcut să fii mult mai personală, dincolo de acest evident manifest, și doar atât.Continuă și ieși din general!!!
0
Da, recunosc, acel ”moment” cu înțelepciunea tibetană este adult, nu se adresează copilului - dar sincer, alte momente nu mai văd... nu am fost atentă, ideea cu pacea merge și nu e manifest, dar voi încerca să schimb - mulțumesc mult, Bogdan! Sincer, inițial fusese o pezie pentru adulți ratată și, când am adaptat-o, am omis acel lucru; dacă mai cauți eventual prin textele mele, găsești mai multe poezii pentru copii, câteva mai bune - poate le voi pune subtitluri de identificare. Totul a plecat de la faptul că mă obseda versul ”brotăcel și-n iarbă greieri”, când am citit Faust.
0