sprijinit în baston

...uneori îi cade bastonul
șchioapătă puțin
se- nvârte pe călcâie
apoi bate

Extravagant Enea, nu înțeleg ce sau cine bate în inima noastră. Micul meu poem e doar un haiku legat de realitatea obiectivă și sensul vieții. Dar mulțumesc pentru interpretarea ta suprarealistă. La vârsta bătrâneții nu mai contează așa mult direcția vântului, este indiferent, pasiunile tinereții s-au șters (simbolul poemului meu) și totodată mersul în baston e dificil și tremurat uneori, încât vântul e un obstacol parcă din toate direcțiile.
Și așa am încălcat regula de aur și mi-am explicat haikuul!