emetropie

era ziua aceea în care am început din nou să citesc fără ochelari vedeam literele ca pe niște pești mici un banc de pești înghițit de ochii mei alunecoase și frumoase litere pesemne ceva rău din mine se făcuse ghem deoparte și ochii mei acum înotau liberi până când ghemul acela de impresii și amintiri legate de alți oameni și viețile lor subterane viețile lor care împărțeau lumea lor cu mine iubirea, ura, sensul filozofic al vieții, pâinea și vinul, au început să înoate după mine înapoi, să mă împingă cu ghearele și colții, să mi se așeze iar în globii ochilor ca niște mici paraziți, ca niște magneți prinși de fierul lor erau câteva decenii de viață în joc și nu aveam cum să mă ascund pe scena vieții cu ochii curați deodată întinerită ce vă uitați așa la mine ? spuneam eu în mod sorescian după toate că vă scăldați în nămolul trupului meu și aduceți lunete astronomice reglate după curbura cristalinului meu mai vreți și să port ochelari tot timpul?! vă țineți ca scaiul de om și tot nu vă convine stați în calești și vreți să vă tragă înhămați ochii mei înainte stați la plajă și înotați pe spate apăsându-mi corneea dansați între voi și ligamentele mele sunt mai tensionate ca elasticele într-o sală de fitness după care am zâmbit ușor și mi-am curățat ochelarii deschizând altă carte de la început